În bătălia teribilă cu cancerul, cei mai vizibili luptători, alături de pacienţi, sunt medicii oncologi, a căror misiune este să găsească şi să extirpe răul din trup. Însă, dacă nu ar exista cercetătorii ştiinţifici, medicii nu ar avea aparatura necesară pentru a diagnostica şi a trata cancerul! Tocmai de aceea, misiunea unui cercetător ştiinţific este aceea de a căuta mereu metode inovative şi cat mai puţin invazive de a trata cancerul, fără a face ravagii în restul trupului deja slăbit şi măcinat de boală. Dr. Roxana Raţă, o gălăţeancă de excepţie, este unul dintre aceşti cercetători.
Când era elevă în clasa a XII-a la Liceul "Emil Racoviţă", şi-a pierdut bunica, din cauza nemilosului cancer. Atunci a decis să renunţe la planul de a urma Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative şi să aleagă o facultate care să îi ofere şansa de a-i ajuta pe cei care suferă de această cumplită boală.
Astăzi, dr. Roxana Raţă este cercetător științific în domeniul fizicii nucleare şi lucrează în Germania, pentru o companie americană care produce acceleratoare de particule pentru protonoterapie. Munca ei ajută la construcţia de acceleratoare mai fiabile şi mai accesibile, care vor fi folosite pentru a trata şi a reda şansa la viaţă pacienţilor diagnosticaţi cu cancer. După cum ne-a mărturisit, îşi doreşte să se întoarcă în România, să poată contribui la dezvoltarea secţiei de Fizică Medicală din cadrul Facultăţii de Fizică din Galaţi, dar, mai ales, să poată pune bazele unui centru modern de hadronterapie! Crede cu tărie că şi românii trebuie să aibă acces la tratament modern, minim invaziv şi fără efecte secundare grave, care să le ofere şansa la vindecare!
Suntem onoraţi să v-o prezentăm astăzi pe dr. Roxana Raţă, o gălăţeancă de excepţie, care a acceptat să le povestească gălăţenilor despre activitatea sa.
- Dr. Roxana Raţă, ce visaţi să deveniţi atunci când eraţi elevă a Liceului "Emil Racoviţă" din Galaţi? E ceva "nuclear" pe băncile acestui liceu? De unde această pasiune pentru fizica nucleară?
- Cred că povestea mea ar putea începe aşa: "A fost odată o fetiţă crescută în Micro 38, care visa să urmeze un liceu cu profil filologic şi să aibă o carieră în diplomaţie!". Dar pronia divină a făcut să fiu repartizată la Liceul "Emil Racoviţă", specializarea Biologie - Chimie. Aşa a început incursiunea mea în lumea interesantă a fizicii. Dacă în şcoala generală nu eram deloc interesată de această materie, la liceu am avut o profesoară, care îmi era şi dirigintă, doamna Maria Mitu, care m-a făcut să îndrăgesc această materie. Cu toate acestea, nu doream să urmez o carieră în acest domeniu, ci încă visam la o carieră în diplomaţie şi mă pregăteam pentru admiterea la SNSPA (Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative - n.r.).
- Ce anume v-a determinat să vă răzgândiţi? Şi cine sunt dascălii de care îşi aminteşte cu drag cercetătorul ştiinţific de azi?
- Am fost un copil crescut într-un cartier de la periferia oraşului, într-o familie modestă. Părinţii şi bunica paternă m-au crescut spunându-mi mereu: "Învaţă acum, ca să îţi fie bine mai târziu!". Aşa ca i-am ascultat şi de mică am fost o elevă conştiincioasă. Educaţia mea a început de pe băncile şcolii "de cartier", Şcoala Generală Nr. 31 "Gheorghe Munteanu", unde am avut dascăli excepţionali, care mi-au insuflat dragostea de carte şi de lectură, şi care mi-au sprijinit întotdeauna participările la concursuri şi olimpiade. Şi aici mi-aş dori să îi menţionez pe domnul diriginte Petrea Chiru, domnul profesor Theodor Parapiru, domnul profesor Aurel Miu, doamna profesoară Ana Pătraşcu şi domnul profesor George Scholler.
Am urmat apoi Liceul "Emil Racoviţă", unde am întâlnit profesori la fel de minunaţi: doamna profesoară Maria Mitu, domnul profesor Vasile Savin, domnul profesor Alexandru Crudescu şi doamna profesoară Elena Gorovei.
În clasa a XII-a, mi-am pierdut bunica, din cauza nemilosului cancer. Atunci am decis să renunţ la SNSPA şi să aleg o facultate care să îmi ofere oportunitatea de a-i ajuta pe bolnavii de cancer. Aşa am ales Facultatea de Fizică din cadrul Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi, specializarea Fizică Medicală. Tot aici, am urmat şi cursurile de masterat, în colaborare cu Centrul Naţional de Hadronterapie (CNAO) din Pavia, Milano. Aşa a început călătoria în lumea fascinantă a fizicii nucleare aplicate în medicină!
- Pe unde v-a purtat această fascinantă călătorie? Care a fost, pe scurt, traseul educaţional şi profesional?
- Cele trei luni de practică la Centrul Naţional de Hadronterapie din Pavia au fost definitorii pentru cariera mea! Am ştiut că trebuie să mă specializez pe hadronterapie (radioterapie care foloseşte protoni şi ioni de carbon ca să trateze cancerul) şi să fac în aşa fel încât munca mea să le ofere pacienţilor speranţa vindecării!
După masterat, am fost admisă la un centru doctoral din cadrul Universităţii din Huddersfield, Marea Britanie. Aici am început să colaborez cu două centre de protonoterapie, din Manchester şi Liverpool. Cercetarea mea s-a focusat pe siguranţa pacienţilor, a cadrelor medicale şi a publicului, în timpul şedinţelor de protonoterapie. Am calculat doze de radiaţii, am dezvoltat şi optimizat studii de radioprotecţie, am evaluat condiţiile de iradiere şi am studiat radioactivitatea componentelor acceleratoarelor de particule folosite în aceste centre.
Tot în timpul doctoratului, am început să colaborez cu Centrul European de Cercetare Nucleară (CERN) din Geneva, pentru dezvoltarea unui centru de cercetare pentru aplicaţii medicale.
După finalizarea studiilor doctorale, am fost acceptată la un program postdoctoral la CERN, în Elveţia. Am lucrat pentru grupul de radioprotecţie pentru doi ani şi am fost implicată în cel mai ambiţios proiect de la CERN: The Future Circular Collider (FCC), un nou accelerator care va fi capabil să accelereze particule până la 100 TeV. Am fost singura cercetătoare de origine română din grupul care s-a ocupat cu studiul de fezabilitate al acestei facilităţi.
După acest stagiu postdoctoral m-am întors în Marea Britanie şi am lucrat pentru Departamentul de Sănătate Publică al guvernului britanic, ca specialist în radioprotecţie, pentru un an de zile.
Pentru că nu mă simţeam împlinită sufleteşte şi pentru că îmi doream în continuare ca munca mea să fie utilă celor bolnavi, am renunţat la Marea Britanie şi m-am mutat în Germania, ca să lucrez pentru o companie americană care produce acceleratoare de particule pentru protonoterapie. Aici lucrez în grupul de fizică şi munca mea ajută la construcţia de acceleratoare mai fiabile şi mai accesibile, care vor fi folosite pentru a trata şi a le reda şansa la viaţă pacienţilor diagnosticaţi cu cancer.
Şi pentru că nu am uitat dorinţa copilului din mine, anul trecut m-am înscris la un curs de Ştiinţă şi Diplomaţie Europeană, din cadrul Uniunii Europene.
- Germania este doar un popas al carierei sau este ţara pe care aţi ales-o pentru a rămâne? De ce?
- Germania nu a fost alegerea mea. A fost locaţia pe care mi-au oferit-o cei de la companie, aşa că am acceptat, dar cred că este doar un popas şi mi-aş dori tare mult să mă întorc în România.
- În bătălia teribilă cu cancerul, cei mai vizibili luptători, alături de pacienţi, sunt medicii oncologi, a căror misiune este să găsească şi să extirpe răul din trup. Pe înţelesul tuturor, care este misiunea unui cercetător ştiinţific în domeniul fizicii nucleare, în lupta cu cancerul?
- Aşa cum spunea o prietenă care este medic, dacă nu ar fi cercetătorii ştiinţifici, medicii nu ar avea aparatura necesară pentru a diagnostica şi a trata cancerul! Misiunea unui cercetător ştiinţific este aceea de a căuta mereu metode inovative şi cât mai puţin invazive de a trata cancerul. Datorită ideilor îndrăzneţe şi inovatoare ale cercetătorilor, astăzi cancerul poate fi tratat cu protoni sau ioni de carbon şi, astfel, doza de radiaţie este depozitată cu precizie în masa tumorală, iar ţesutul sănătos din jurul tumorii nu este iradiat la fel de mult ca în cazul radioterapiei convenţionale.
- Vorbiţi-mi, vă rog, despre cele mai importante reuşite profesionale de până acum.
- Cred că tot parcursul meu e o mare reuşită profesională. De la studenta care visa să ajungă fizician, până la omul de ştiinţă de azi. De la fiecare experienţă profesională am învăţat câte ceva şi îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru toate!
- Cum şi unde vă vedeţi peste zece ani?
- Oh, greu de realizat, dar ştiu sigur că mi-aș dori să fiu în ţară, lucrând la centrul de hadronterapie construit pentru românii mei dragi! Rămâne misiunea dificilă de a-i convinge pe politicienii noştri să susţină proiectul!
- Ce vă mai leagă acum de Galaţi şi de România?
- Galaţiul este leagănul copilăriei, locul în care m-am format şi unde mă reîntorc mereu cu drag! Îmi doresc să mă întorc în România, să pot contribui la dezvoltarea secţiei de Fizică Medicală din cadrul Facultăţii de Fizică din Galaţi, prin stabilirea de relaţii academice cu diferite institute de cercetare şi universităţi de prestigiu din Occident, dar, mai ales, să pot pune bazele unui centru modern de hadronterapie! Cred cu tărie că şi românii trebuie să aibă acces la tratament modern, minim invaziv şi fără efecte secundare grave, care să le ofere şansa la vindecare! Pentru că, da, există viaţă după cancer!
Foto: Imagini din arhiva personală a dr. Roxana Raţă
