Despre iubire și credință în vremuri de război, de vorbă cu părintele Lucian Petroaia

Despre iubire și credință în vremuri de război, de vorbă cu părintele Lucian Petroaia
Evaluaţi acest articol
(48 voturi)

Creștinii ortodocși au intrat în Postul Mare, perioadă pregătitoare pentru întâmpinarea Învierii Domnului. Dincolo de asprimea în sine a postului, acesta este, în primul rând, o cale de armonizare spirituală cu noi înșine, cu cei din jur și cu Dumnezeu. Despre toate acestea, într-un interviu cu părintele Lucian Petroaia, directorul Departamentului de Teologie al Facultății de Istorie, Filosofie și Teologie din cadrul Universității Dunărea de Jos din Galați:

- Într-o lume în care dorim să trimitem oameni pe Marte, unii consideră oarecum ”demodat” să intri în biserică, să ții post etc. Cum răspundeți unei astfel de opinii?
-Credința este o opțiune personală și ține de un mod de viață asumat. Nu toți oamenii au aceeași zestre sufletească, același exercițiu al credinței moștenit, poate, din familie sau din educație. Nu toţi avem aceeași disponibilitate pentru actul religios. Pentru unii, viața religioasă, cu tot ce implică ea – rugăciune, post, fapte bune, o anumită atitudine morală, un sistem de valori – vine ca o stare naturală. Pentru alții, actul religios este ceva mai dificil, mai greu abordabil. Dar trebuie ştiut că nu există om fără credinţă; chiar și cei mai critici dintre oameni sunt, în adâncul lor, destul de mult atrași de misterul credinței.
Acum, dacă ne referim la ”modernitate”, a fi credincios nu înseamnă că sunt rămas în „comuna primitivă” sau „în Evul Mediu”... Prin actul de credinţă, creştinul relaționează pe verticală cu Dumnezeu. Credința în Dumnezeu, valabilă în orice perioadă a istoriei şi atât de valoroasă în vremuri de restrişte, ne dă şansa de a depăşi momentul de încercare şi de a fi peste timp. Altfel spus, dacă multe din viaţa noastră se pot învechi, „demoda” sau mâine nu mai sunt valabile, credinţa este stabilă, perenă şi mereu necesară. Cât despre călătoriile pe Marte, citiţi impresiile unor astronauţi care, în spaţiul cosmic, au simţit ca nicăieri măreţia puterii lui Dumnezeu!
- În acest context spiritual, ce este postul, care sunt originile și semnificațiile sale?
-Postul este o rânduială a Bisericii, încă de la început, având la temelie modelul prorocilor şi drepţilor Vechiului Testament, postitori și rugători, dar mai ales modelul desăvârşit al Domnului Hristos, care a postit 40 de zile. Forme de post există şi în alte religii.
Postul creştin comportă trei aspecte importante: un regim alimentar simplu, fără carne, lapte, brânză ouă; o anumită atitudine pe care trebuie să o am față de mine și față de ceilalți, vizibilă prin relaționări sobre, corecte şi prin fapte concrete de milostenie; o stare sufletească înaltă, rod al rugăciunii pe care o intensificăm în această perioadă.
La nivel atitudinal și relațional, postul mă pune în situația de a fi prietenos, amabil, empatic cu toți ceilalți, dar și cu mine însumi. Ca stare interioară, postul cere să îmi aduc un pic de pace, să îmi pun ordine în gânduri, să mă împac cu trecutul, să învăţ din experiențele anterioare, să-mi proiectez un viitor mai bun decât ceea ce am trăit şi făcut până acum.
La acestea se mai adaugă două lucruri: rugăciunea, ca experiență de legătură reală, vie cu Dumnezeu, dar și ca mijlocire a mea, la El, pentru ceilalți: adormiți (străbunicii, bunicii, părinții) sau în viaţă (copiii, soţul/soția, prietenii).
Și mai trebuie să amintim aici de faptele bune. Priviți, de exemplu, cum oamenii încearcă acum, în vreme de război, să ajute refugiații din Ucraina. E o ”întrecere” acolo: cine se implică pentru a oferi ceea ce aceşti oameni au trebuinţă!
- Prin ce se diferențiază Postul Mare de alte rânduieli din an?
- Postul Mare este cel mai lung și mai aspru post din anul bisericesc. Are dezlegări doar de două ori la pește – de Buna Vestire și de Florii, și mici dezlegări la untdelemn şi vin - sâmbăta și duminica. În rest, se mănâncă de regulă „uscat”, adică hrană gătită cât mai puţin, într-un regim aspru, dar adaptat puterii fiecărei persoane de a posti. Călugării, în mănăstiri, în prima săptămână, nu mănâncă nimic! Doar seara se ia un pic de agheasmă și anafură. Nici nu se aprinde foc în vatră! Iar pe parcursul postului, tot în mănăstiri, monahii gustă doar seara puţină pâine uscată, seminţe, fructe uscate. Şi mulţi credincioşi râvnitori fac asemenea, în casele lor.
De asemenea, în Săptămâna Mare, numită şi „a Sfintelor Pătimiri”, care se încununează cu cea mai mare sărbătoare creștină, a Învierii Domnului, se posteşte mai aspru; unii ajunează complet în acele zile.
Toată această perioadă este însoțită cu un complex de rânduieli liturgice (slujbe) pline de frumuseţe şi adâncime duhovnicească, pe parcursul cărora creştinul se redescoperă! Amintesc aici de Canonul cel Mare al Sf. Andrei Criteanul, de Liturghia Darurilor mai Înainte Sfințite (care se săvârşeşte dimineața sau seara și în timpul căreia creştinii se împărtășesc în număr mare), Deniile. Afluxul spre biserici al multor creştini, dornici de evlavie, de rugăciune, de post, de metanii, de spovedanie și de primirea Sfintei Împărtășanii creează atmosfera unică a Postului Mare. Se și vorbește de o ”mistagogie a timpului” – adică de o schimbare a consistenței timpului, care se sfinţeşte; nu mai are doar o curgere profană, istorică, ci capătă o aură eternală și ne pregătește atât pentru praznicul Învierii care se apropie, dar şi pentru marea întâlnire cu Dumnezeu, de la finalul vieţii noastre de aici şi începutul celei veşnice, cu El, în ceruri.
-Nu toți reușesc să postească. E lucrul acesta ”un păcat”?
-Haideţi să definim păcatul, în primul rând. Cineva săvârşeşte un „păcat” atunci când încalcă legea dumnezeiască sau o lege morală naturală. Când Dumnezeu spune ”iubește pe tatăl tău şi pe mama ta”, înţelegem că a nu iubi sau, mai grav, a urî părinții înseamnă a-ţi încălca şi nega natura ta, de fiu, şi este un mare păcat! A nu posti este o alegere personală, care se poate rezolva de la caz la caz, cu mult tact. Important este ca persoana respectivă să-și dorească să ţină post, chiar şi câteva zile doar. La început va posti o zi sau două. În postul Crăciunului sau la anul va ţine, poate, trei zile sau o săptămână întreagă de post, până va ajunge să țină și un post întreg, precum Postul Paștelui.
Pentru cei care au anumite boli şi nu pot posti, Biserica oferă dezlegare, cu multă înţelegere. Sunt exceptaţi de la post şi pruncii de sân, copiii de până la şapte ani, bolnavii din spital, bătrânii bolnavi şi, uneori, chiar şi cei care au munci extrem de grele din punct de vedere fizic. Aceştia pot primi Preacuratele Taine, fiind mai întâi spovediţi, dezlegaţi de preot, cu canonul de rugăciune împlinit. Duhovnicul fiecăruia cunoaşte neputinţele, limitele, contextul familial şi social şi va aprecia corect. Important este ca fiecare să se ostenească puţin, duhovniceşte, după puterea şi credinţa sa şi să dorească apropierea de Dumnezeu, în această perioadă. Creştinii sănătoşi sunt chemaţi să ţină post după rânduială, să se spovedească şi să primească Sfânta Împărtăşanie!
Mai este un aspect important al postului, care ne va motiva foarte mult. Întotdeauna postului trebuie să-i imprimăm un obiectiv. Pentru cine, pentru ce postim? Pentru că postul în sine nu este un scop. E o cale pe care mergem. Iată cum se poate: mamele să postească pentru ca fiii lor să fie sănătoși și puternici și să învețe carte, bunicii să postească pentru copiii și pentru nepoții lor, copiii să postească pentru părinți, ca aceştia să fie sănătoși. Adică postul nu trebuie să fie egoist, ci bucuria şi puterea pe care le primesc prin post să devină o jertfă înălțată lui Dumnezeu, pe Care Îl rog să dea celor dragi mie bucurii, împliniri, viață lină și mântuire. În vremurile tulburi pe care le trăim, putem posti pentru „pacea lumii”!
- Cât de puternic mai poate fi sentimentul religios într-o ”societate de consum”? Au apărut inclusiv produse gen ”cârnați de post”, pentru cei care vor să fie mai ușor cu sufletul în Rai...
- În primul rând, veți fi foarte surprinși să aflați că foarte multă lume postește și se roagă. Chiar în instituții mari, în care aparent oamenii n-ar avea astfel de preocupări, multe persoane au o viață religioasă dinamică.
Multă lume abordează postul din punct de vedere alimentar, pentru o „curăţire” interioară a organismului. Și medicii recomandă perioade ”de post”, adică în care bolnavii au multe restricții alimentare. Dacă pot ţine dietă, pot ţine şi post! Pentru mulți, acesta e un argument foarte puternic. Dar postul nu se reduce la o dietă. La argumentul alimentar se adaugă motivaţia spirituală, care este definitorie pentru postul creștin.
E adevărat că, în post, întrucât se mănâncă mai sobru, cele ale gurii sunt mai greu de pregătit, iar mâncarea de post presupune mai multă măiestrie în a găti. Acolo unde hărnicia se întâlneşte cu evlavia şi cumpătarea, mâncarea de post este şi mai sănătoasă, şi mai gustoasă!
Sigur, sunt creştini care rezistă asprimii postului, dar sunt și persoane care caută, cumva, din slăbiciune sau din obișnuință, să continue anumite obiceiuri și apelează la ”mâncăruri de post” gen ”cârnăciori de post”, ”brânză de post”, „şniţele de post” etc. Din punct de vedere al compoziției chimico-alimentare, acestea sunt ”de post”, dar de fapt sunt niște surogate care „ne îndulcesc” mental. Noi mâncăm - alimentar - de post, dar mintea nu mai postește... Se desfată cu aceste mâncăruri-surogat, de multe ori şi nesănătoase! Aici este vorba, cumva, de autoînșelare. Se recomandă ca aceste produse – vândute, de altfel, cu mare succes economic – să fie folosite cât mai puțin, pentru că postul înseamnă în primul rând să-ți controlezi gândul, să-ți domini dorințele, chiar dacă ele ar părea că sunt „cuminți”. Căci gândul rodește fapta, iar faptele ne caracterizează viaţa şi ne sunt „zestre”, sau, după caz, „balast”, pentru viaţa veşnică.
- Interesantă observația că mâncarea de post cere mai multă măiestrie. Din puține, trebuie să faci îndestulător și gustos...
- Sigur că mâncărurile bogate în proteine – carnea, laptele, brânza – sunt ușor de gătit și sunt mult mai gustoase, având în vedere compoziția lor complexă. Dar să știți că cele mai gustoase bucate le mâncăm la mănăstiri, la hramuri, în pelerinaje și întotdeauna ne plac atât de mult, mai ales când sunt de post. Iarăşi, trebuie ştiut şi că cele mai „primite” pomeni sunt cele cu bucate de post. Mă mai întreabă oamenii, dacă să facă pentru cei adormiți pomeni de post. Sigur că da! E mâncare muncită mult, gătită cu migală, binecuvântată de Dumnezeu prin preot şi oferită cu dragoste, în numele celor pomeniți! Cu cât mai multă dragoste și dăruire în respectivele bucate, cu atât mai bine!
- Care ar fi cea mai importantă virtute creștină pe care ar trebui să o cultivăm în această perioadă?
- Cred că ar trebui să cultivăm și în Postul Mare, apoi să prelungim și după perioada lui şi rugăciunea pentru noi neapărat, dar mai ales rugăciunea pentru ceilalți, rugăciunea comunională, altruistă prin excelență! Pentru că învățând să ne rugăm pentru ceilalți, învățăm să ne rugăm și pentru noi. Sau, altfel spus, rugându-ne pentru alții - mama, tata, frați, surori, prieteni, colegi, copii - beneficiem și noi de roadele acelei rugăciuni. Rugându-ne pentru alții, arătăm de fapt că nouă ne pasă de toți și că iubirea noastră este o iubire cuprinzătoare, nu este o iubire egolatră – eu și oglinda – ci este ”eu”, în mijlocul unui ”noi” uriaș, constituit din familia mea, colectivul în care lucrez, prieteni și cunoscuți, țara mea, lumea întreagă.
Rugăciunea pentru alții arată ceea ce spunea Sfântul Maxim Mărturisitorul: că iubirea are o singură mărginire, aceea că este... fără de margini!

Biserica, prezență vie în viețile tinerilor

Biserica este un loc în care tot mai mult se regăsesc și tinerii, arată părintele Lucian Petroaia: ”Văd în biserici mame cu copii, părinți, bunici: familii întregi. Biserica a și pus la punct, în ultimii ani, mai multe programe catehetice, educaționale, ocupaționale, iar acestea au atras copiii şi tinerii, care venind, au întărit parohiile, le-au împodobit şi întinerit. Avem și mulți preoți tineri, la rândul lor părinți de copii, și asta creează o legătură imediată cu familiile tinere din parohii. Sigur, există și tineri care au anumite rețineri față de – spun ei – credința sau ”religia clasică”. Dar discursul acesta este al unei generații care se maturizează și care, cu timpul, ajunge și la alte concluzii, revine la valorile „clasice”. Pentru că, odată cu maturitatea, devin și ei mai... ”clasici”. Descoperă pe calea vieții, în diverse situații – mai bune sau mai puțin bune – valoarea credinței, valoarea Bisericii ca prezență vie în viața lor și în comunitate. Și atunci lucrurile conduc spre o schimbare de opțiune personală, spre o schimbare în bine a vieţii”.

Universul, între știință și credință

Conflictul dintre știință și religie e doar unul aparent, explică părintele Lucian Petroaia: ”Toată știința izvorăște din Revelație, întrucât marile descoperiri, invenţii au fost momente de inspirație, de mare grație şi au ca finalitate binele omului! Nu spunem că Duhul Sfânt este „Izvorul înțelepciunii”? Marile spirite ale omenirii, marile minți au fost ale unor oameni, cei mai mulți dintre ei, extrem de credincioși! Prin rezultatele cercetărilor lor, inventatorii, astronomii, reprezentanții unor științe exacte precum matematica, chimia, fizica, cei ai unor științe moderne ca biofizica, biochimia, neuroștiințele ne conduc spre concluzia că tot ce există și funcționează în Univers nu poate fi cauzat de hazard. Toate câte există pledează pentru existenţa reală a unui Creator! Voltaire sintetiza foarte bine această idee: ”Universul mă încântă și nu pot gândi măcar/ Că poate exista ceasul fără un Ceasornicar”! Ştiinţa şi credinţa sunt două căi de cunoaştere: prima a lumii fizice, a doua a lumii metafizice. Complementare şi necesare una alteia!”

Citit 10885 ori Ultima modificare Luni, 21 Martie 2022 00:09

5 comentarii

  • postat de Victoria
    Duminică, 20 Martie 2022 09:25
    95.76.2.***
    Va multumim pentru atat pentru acest interviu cat si parintelui Lucian Petroaia,pentru cuvintele duhovnicesti adresate noua oamenilor de rand,in aceste momente de grea incercare pentru intreaga omenire! si da ,traim adevarate provocari peste care vom trece, dar depinde de noi cum gandim,cum abordam aceste stari,cum gestionam relatiile dintre oameni dar in pe primul loc schimbarea vine de la mine, chiar de la ''EU''....deci trebuie sa ma schimb eu....si nu altcineva....ca mai apoi sa sa schimbe si toti ceilalti din jurul meu...e o filozofie f simpla....
    Post usor, ganduri bune, si pace tuturor! cu respect.Dumnezeu sa va ajute, si sa ne ajute cu adevarat!
    5
    7
    Raportează
  • postat de Cristi
    Sâmbătă, 19 Martie 2022 20:47
    89.39.81.***
    E ușor să vorbești de război când stai la umbra, mergeti in Ucraina și va ascult de acolo.
    11
    10
    Raportează
  • postat de Lucian Leonte
    Sâmbătă, 19 Martie 2022 19:59
    62.250.154.***
    Am citeva intrebari. Unde este credinta si dragostea fata de DOMNUL? Sarbatoarea pastelui ce reprezinta pentru lume? Unde este cinstea si onorea datorata DOMNULUI? Dvs vedeti ceva bun caci eu nu vad. E trist cind vezi ca religiile cinstesc idolii, iar lumea posteste ca sa Tina cura de slabire si sa-si curete organismul. Asta numiti dvs sarbatoare in cinstea DOMNULUI? Parerea mea este ca tot ce se sarbatoreste este o rusine inantea DOMNULUI!
    13
    4
    Raportează
  • postat de joe
    Sâmbătă, 19 Martie 2022 16:37
    89.137.231.***
    Kiril al Rusiei este ortodox!
    2
    10
    Raportează
  • postat de Violeta Ionescu
    Sâmbătă, 19 Martie 2022 14:19
    5.13.139.***
    Mulțumim, Ovidiu, pentru acest amplu interviu! Părintele Lucian Petroaia este un preot instruit și duhovnicesc totodată, cu mare dragoste de oameni și cu mult tact și credință. Dumnezeu să vă ajute pe amândoi!
    7
    19
    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.