Viorel Baciu, artistul stângaci la propriu, nu și la figurat: „Acum trăim într-o dictatură a proștilor”

Viorel Baciu, artistul stângaci la propriu, nu și la figurat: „Acum trăim într-o dictatură a proștilor”
Evaluaţi acest articol
(29 voturi)

Viorel Baciu a văzut, aşa cum singur spune, "lumina zilei într-o noapte", la Botoşani, pe 23 februarie 1962. A venit în Galaţi când avea doar şase ani, absolvind aici, mai târziu, Liceul de Artă "D. Cuclin". Este căsătorit, are un copil. Nu îi place să vorbească prea mult despre cariera sa, dar nişte lucruri trebuie spuse. A fost nominalizat de către Ministerul elen al Culturii printre primii 10 portretişti politici din ţările balcanice. Multe dintre caricaturile sale pe teme politice le-aţi putut vedea în ziarul "Viaţa liberă", al cărui colaborator de cursă lungă este, debutând aici în 1990 şi fiind, în prezent, titularul rubricii "Baciu la (n)oi". În cele ce urmează, aflați detalii inedite despre cariera sa.

- Ești unul dintre cei mai renumiți caricaturiști/graficieni satirici din țară. Cum ți-ai început cariera artistică?

- Cum să spun decât umoristic? Am văzut lumina zilei... într-o noapte!, la Botoșani. Aveam ureche muzicală - știi prea bine că ne-am văzut prin curtea Liceului de Muzică și Arte Plastice, cum îi spunea atunci. Proful Constantin Costică, de violoncel, era preparatorul meu la vioară și mi-a spus: "Dacă nu înveți să intri la Conservator, ai să cânți la «Miorița», unde-o să-ți pună bețivii câte 100 de lei pe frunte".

După aia am dat-o pe plastică, mi-am dat seama că vioara, care și mie și ție ne-a furat copilăria, rămâne de suflet... Oamenii nu înțeleg dedicația, efortul, renunțările unor copii care vor să ajungă ceva ca să bucure omul, pentru că și pianistul, și violonistul, când fac ceva ce-ți place împărtășesc bucurie nemăsurată la cei care gustă zona asta.

Am trecut pe plastică, desenam după Clenciu, care mi-a fost mentor. Cam de printr-a treia, a patra.

"Am început ca grafician rural"

- Cum ți-a trecut prin cap chestia asta?

- Când mergeam în vacanță la ţară, mai veneau babele ălea, care erau "știristele satului", și eram fermecat, pentru că alea spuneau în trei cuvinte tot ce spun ăștia din presa de acum în 2.000 de cuvinte, din care tot nu înțelegi nimic. Și cât stăteau ele la povești, făceam portret după câte-o băbuță. Și a-nceput să-mi placă mai mult, și mai mult. După care am văzut că asta e o esență puternică a artei - să schițezi în două linii, să vezi sufletul interior al omului prin ochi și să-i faci trăsăturile... Ți-am zis, eram fermecat de Clenciu, și am făcut după el cred că un an de zile, eram abonat la Urzica, Perpetuum comic, ce mai era la vremea aia. Și încet-încet am învățat regulile. La plastică i-am avut profi pe Spirescu, pe Dăscălescu (care mi-a și cârpit două perechi de palme, a zis că sunt brânză bună în burduf de câine).

Membru al lumii bune a graficii satirice

- Dar cum ai intrat în lumea asta, a desenatorilor de umor?

- Pe ușa din față. După evenimentele nedorite din decembrie '89, s-a făcut o selecție și am intrat o mulțime de tineri în echipa "Vieții libere". Eu zi de zi desenam pentru editorialul din ziar. În paralel cu asta, mai făceam și alte chestii: festivaluri, concursuri. Am avut privilegiul - și probabil că a fost un cadou - să-i cunosc exact pe cei pe care i-am admirat din copilărie.

- Cum te-ai cunoscut cu ei, pentru că eşti prieten cu toate marile nume ale graficii satirice românești?

- În momentul în care mergeai la un festival, spre exemplu la "Constantin Tănase" de la Vaslui, acolo cunoșteai tot felul de monștri sacri, cu care te cuplai pentru proiecte: o copertă etc. Te mai invitau și la alte festivaluri... Lumea, care era mai cultă pe atunci, avea setea asta de umor rafinat.

Talentat la toate

- Ai o personalitate artistică aparte, în sensul că faci portrete, afișe, lucrări comerciale, hărți... Ai atacat o mulțime de domenii în care se pare că excelezi. Cum ai reușit să te "împrăștii" în atâtea direcții?

- Am căutat piețe virgine. Am analizat dacă pe zona asta, a portretisticii, mai este un altul la fel de bun ca, spre exemplu, Ștefan Popa Popa’s. Și m-am specializat pe asta. Apoi am descoperit alte nișe. Le-am atacat rând pe rând și, se pare, cu succes.

- Mai ai o trăsătură care nu este foarte comună în lumea asta a voastră, a graficienilor satirici: marketingul.

- Voi fi sincer: în ziua de azi, în dictatura proștilor, e foarte greu să vinzi un petec de hârtie, desenat sau scris. S-a restrâns piața, iar marketingul a devenit mai concentrat. Dau un exemplu cu o hartă, pe care am făcut-o pentru CJ Constanța. Este cartea de vizită a acestui județ: vestigiile istoriei antice, mănăstiri, biserici ori moschei, drumul vinului. Nu am făcut o broșură dintr-aia de conțopiști, ci am cucerit retina cu ceva nou, oarecum umoristic.

- Pentru Galați ai lucrat vreodată o hartă din asta?

- Da, am lăsat-o la prefect, care a plecat din funcție. Harta a rămas și mai departe... scrie-n carte.

- Ai avut ce desena despre Galați?

- Străduința mea a fost mult mai mare decât la Constanța, pentru că, pe măsură ce te duci spre nordul județului, așa cum domnește acolo sărăcia materială, așa este și sărăcia în personaje ilustre; trebuie să inventezi altceva ca să umpli harta.

Unde-i bine, hop și Baciu!

- În ce domenii te-ai mai dus? Ai fost implicat și în campanii politice. Cum a fost? 

- Eu i-am făcut sloganul țărănistului Victor Surdu: „Surdu te ascultă”. Apoi am mai făcut parte dintr-o echipă de marketing politic, ca singur grafician, și i-am făcut campanie „musafirului” de la Cotroceni. Acuma pot să spun public: „Iertați-mă, dragi gălățeni!”. Am fost primul grafician care a făcut campanie cu mâna stângă unui candidat de dreapta.

- Care îți sunt cele mai dragi succese?

- Am făcut „Povestea Unirii”, prima carte de colorat pentru copii. Cea mai mare satisfacție a mea a fost că s-a dat sub Arcul de Triumf din București.

Modestia este virtutea mediocrității, de aceea am s-o evit. Am în lucru un gard de vreun kilometru la București, al unui sector, pe care va fi povestea Bucureștiului, cu oameni care au sfințit acele locuri. Mița Biciclista, Clenciu... E singurul gard păzit de Poliție ca să nu fie dat cu sprayuri.

Și mai mă mândresc cu ceva: la metrou, în toate stațiile, va fi câte o galerie cu toate personalitățile născute în București. Lucrări în format 50x70 cm, aceeași galerie peste tot. Am găsit aproape o sută. Metroul este o carte de vizită, e o poartă de intrare/ieșire pentru Capitală. Mă interesează ca, din sutele de mii de oameni care merg cu metroul, să se oprească și să privească doar 20; e un câștig enorm.

Acum trăim într-o dictatură a proștilor și, din cauza acestei dictaturi, uite am o carte aici pe masă, pe care o voi scoate, se cheamă „Prostul profund”. E o reacție a mea la o societate în care trăim, muncim și murim.

Din boem, familist militarizat

- Tot ce faci tu este o muncă migăloasă, cu concentrare, efort, documentare... Cât de mult îți place ceea ce faci?

- Întrebarea asta n-o am! Pentru că m-am „militarizat” în așa fel încât la ora șapte sunt la atelier și în fiecare zi găsesc altceva de făcut. E plăcerea de a construi, de a face, de a desena, în care n-am voie să refuz o zi muncii!

- Câtă importanță a avut soția ta în a te "militariza" tu? Pentru că erai un boem.

- Îi port soției mele recunoștință în fiecare zi. Femeile au un rol important: te „dresează”, te pun „pe șină”, te fac responsabil de ceea ce faci în fața familiei. Îi sunt, deci, recunoscător soției până în momentul în care voi băga capul în flori.

- Ce face băiatul tău, ce are de gând să facă în viață? Sau îl dirijezi către un anume domeniu?

- Nu am îndrăznit să mă bag, pentru că este mai bine să faci ce îți place, pentru că altfel te raportezi la societate și la munca pe care o faci, unde te duci cu drag. Pentru că toată lumea este obsedată de mâncare, i-am sugerat să se ducă spre Agronomie, el a înțeles ce i-am explicat și, peste un an jumate, va fi inginer agronom.

- A sărit departe așchia față de trunchi...

- Nu. L-am vrut la Liceul de Artă, la Plastică, dar nu avea nicio perspectivă. Nu mai există o artă benefică, vindecătoare. Apoi s-a îndreptat către Teatru, dar...

 

Citit 7771 ori Ultima modificare Vineri, 27 Ianuarie 2023 11:41

2 comentarii

  • postat de Un cetatean.
    Duminică, 26 Februarie 2023 12:43
    95.76.34.***
    Prostii,sunt cei mai destepti conducatori!
    1
    7
  • postat de Andrei
    Duminică, 29 Ianuarie 2023 14:47
    95.76.59.***
    Felicitari.

    „Excelența nu este un cadou, ci o aptitudine care necesită antrenament.” Platon


    Cand apare cartea Prostul profund?
    0
    8

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.