Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
1 comentariu

Marea soprană Mariana Nicolesco a cucerit lumea cu vocea ei extraordinară, cu temperamentul ei dramatic, cu măiestria ei şi tehnica desăvârşită, cu personalitatea ei carismatică şi cu geniul ei interpretativ. Ultima Divă, Diva Divina, Regina della Scala, Regina del Belcanto, The Great Romanian Soprano, La Gran Diva Rumana a titrat presa de pretutindeni.
Zilele trecute, Mariana Nicolesco a oferit la Brăila, în mod gratuit, Cursuri de Măiestrie Artistică, Master Classes, la care au participat aproape 70 de tinere talente din Europa, China şi America. Numele lor se adaugă celor 2.100 de participanţi din 1995 şi până acum la Festivalul şi Concursul Internaţional de Canto Hariclea Darclée, pe care le-a creat în memoria legendarei sale predecesoare, şi listei celor care, din doi în doi ani, se reunesc în teatrul de la Brăila (unde, în 1881, a debutat Hariclea Darclée) pentru a se apropia, sub îndrumarea Marianei Nicolesco, de marile tradiţii ale artei cântului.
Celebra soprană răspunde, cu spontaneitatea dintotdeauna, întrebărilor ziarului Viaţa liberă.
- Publicaţia americană Vanity Fair, care apare în zece milioane de exemplare, v-a dedicat un articol intitulat Diva Divină…
- Sunt cuvinte care i-au plăcut, se pare, Prea Fericitului Teoctist, Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, care în prezenţa mea l-a întrebat la Bucureşti pe Sanctitatea Sa Ioan Paul al II-lea:
«- Sfinte Părinte, o cunoaşteţi pe Diva noastră Divină?». Cuvinte de Patriarh către Papă... Sfântul Părinte mă cunoştea prea bine, căci am cântat de nenumărate ori Requiemul Polonez, de Krzysztof Penderecki, care a mobilizat suflarea compatrioţilor săi în anii grei ai dictaturii. Apoi, tot eu am fost aceea care a avut onoarea de-a fi desemnată să-l întâmpin pe Ioan Paul al II-lea la Teatrul alla Scala din Milano, la prima vizită a unui Papă în Templul Artei Cântului. Şi, în fine, la invitaţia Sa, am cântat la primul Concert de Crăciun în Vatican, retransmis în direct de Mondovisione, când peste un miliard de oameni au auzit vechile noastre colinde interpretate de mine, acompaniată de Orchestra Academiei Naţionale de Muzică Santa Cecilia de la Roma.
  Cântul, artă sacră
- Transmiteţi emoţia muzicii la cote inimaginabile. Cum reuşiţi acest lucru? Ce vă motivează?
- Fără dăruirea totală, fără arderile supreme, cântul, la înalt nivel, nici nu e de conceput. Vocea umană, cântul - ţin de domeniul sacrului. Vocea e vehiculul primordial al relaţiei noastre cu Creatorul şi al comuniunii noastre. La Reuniunea recentă de la Palatul UNESCO de la Paris, în cuvântul meu în calitate de Ambasador Onorific al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură, am avut privilegiul de-a aminti tuturor că nimic nu-i poate apropia pe oameni mai mult decât cântul.
- Cât de anevoios a fost, în cazul dumneavoastră, drumul spre perfecţiune ?
- De la 6 la 18 ani am studiat vioara, terminând Liceul de Muzică din Braşov cu Concertul de Bruch. De la o vreme, însă, ştiam că vocaţia mea adevărată era vocea, cântul, şi prima mea admiratoare, fan absolut, era colega mea, Laura Ungureanu, pianistă, care face azi o frumoasă carieră în Germania. Mă aşezam în faţa oglinzii, când eram singură în casă, şi cântam. Exerciţiu excelent, cred şi acum, căci asta însemna supravegherea ţinutei şi controlul expresiei corporale. Am intrat la Conservatorul din Cluj, azi Academia de Muzică “Gheorghe Dima”, care în anii ‘90 m-a onorat cu titlul de Doctor Honoris Causa şi unde am obţinut primul titlu de Doctor în Artă din România. După numai un an, plecam la Roma, câştigând prin concurs o bursă la Conservatorul Santa Cecilia, unde aveam norocul să intru în clasa unei minunate Maestre, Jolanda Magnoni. Nu terminam bine Conservatorul că mă prezentam la cel mai important concurs de canto al vremii, Voci Rossiniane, concurs pe care-l câştigam cu brio, şi eram tot atunci invitată să debutez în Don Carlo, de Verdi, pe scena Teatrului dell’Opera de la Roma, de nimeni altul decât Luchino Visconti, da, marele regizor al filmului Ghepardul şi al spectacolelor triumfale ale Mariei Callas la Teatrul alla Scala, La Traviata de Verdi sau Anna Bolena de Donizetti.
  Vocea, un dar celest
- Vocea unică, inconfundabilă, de la cine aţi moştenit-o?
- Vocea, de la Cel de Sus. Muzicalitatea, poate, de la mama, care avea ureche perfectă, studiase ea însăşi vioara, dar la 20 de ani abandonase pentru a se ocupa de micuţa ei creatură.
- Cât de importantă este înzestrarea nativă şi cât contează munca în desăvârşirea unui artist?
- Vocea, talentul, harul, muzicalitatea, instinctul absolutului, inteligenţa, energia, magnetismul personalităţii sunt puncte de pornire într-un parcurs spre altitudini inexplorate, în care Maestrul sau Maestra de Canto joacă un rol esenţial, odată cu pasiunea fiecăruia dintre noi pusă în slujba unui mare ideal, acela de-a asimila tradiţiile pe care e fondată arta cântului, de-a exprima adevărul în artă, de-a exprima adevărul prin artă. Credeţi-mă, publicul simte aceste realităţi, această participare a firii în arta cântului, această dăruire absolută, o resimte mai mult decât ne putem imagina, cu o intensitate extremă. De unde şi exploziile lui de entuziasm, ori de câte ori performanţele excepţionale îl poartă în sfere înalte ale spiritului, ale bucuriei pure. Fără muncă, evident, nu se poate ajunge la toate astea, nu se poate ajunge nicăieri.
- Apar voci noi importante?
- Apar, an de an, voci frumoase şi tradiţiile statornicite la Brăila, odată cu Festivalul, Concursul Darclée şi Cursurile mele de Măiestrie Artistică, au dat şi dau roade extraordinare, tot mai surprinzătoare de la an la an, atât în ce priveşte nivelul de ansamblu al participanţilor, cât şi în planul împlinirilor personale, cu totul ieşite din comun.

“Sufletul omului e acelaşi pe tot mapamodul”

- Există vreun loc din lume unde nu aţi cântat şi aţi dori să ajungeţi?
- Nu există un asemenea loc. Şi sunt fericită că oriunde am cântat, de la Teatrul alla Scala din Milano, la Bayerische Staatsoper din München sau la Gran Teatre del Liceu din Barcelona, de la Metropolitan Opera din New York, la Tokio şi la Rio de Janeiro, de la Pretoria la Moscova, de pildă, am avut şansa de a dărui publicului tot ce era în mijloacele mele, în slujba marii arte a cântului.
- Publicul e peste tot acelaşi? Cum îl simţiţi de pe scenă?
- Sufletul omului e acelaşi pe tot mapamodul. Competenţa sa diferă, desigur, de la caz la caz. Am prins ultima perioadă glorioasă (de până acum) a Teatrului alla Scala din Milano, cu un public de o supremă competenţă şi exigenţă. De unde şi importanţa triumfurilor decretate de acesta. Din păcate, teatrul de operă cunoaşte în prezent un declin regretabil, în contextul crizei generate de promovarea spectacolelor de scandal, menite să creeze “evenimente” de presă, şi asta în detrimentul vocii şi al cântului, fundamentele de fapt ale spectacolului de operă. Menţinând sus stindardul marilor tradiţii, tot ce facem noi la Brăila consolidează vocaţiile şi aspiraţiile supreme şi legitime ale tinerelor talente. De aici importanţa salvatoare a misiunii pe care mi-am asumat-o.
- Sunteţi Ambasador Onorific al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură. Pentru acţiunile dumneavoastră, care nu au egal în lume, aţi fost distinsă cu înaltul titlu de Artist UNESCO pentru Pace, iar pentru performanţele extraordinare pe marile scene v-a fost conferită Medalia UNESCO pentru Merite Artistice. Aţi făcut pentru România mai mult decât toţi politicienii şi ambasadorii noştri la un loc. Poate fi cultura un domeniu în care ţara noastră să-şi asigure un loc de excelenţă? Ce ne lipseşte pentru asta?
- O viziune în primul rând, o viziune pe care o pot avea numai cei care au realizat ceva, care sunt recunoscuţi internaţional într-un domeniu sau altul, care s-au lovit de realităţi şi au învins dificultăţi.
- Au fost situaţii în care v-a dezavantajat faptul că sunteţi născută în România?
- Da, atunci când, terminând studiile la Conservatorul Santa Cecilia şi câştigând la Milano Concursul Rossini, am cerut autorităţilor române o prelungire de viză de trei luni pentru a debuta în America, unde am fost imediat invitată. Viza mi-a fost refuzată, mi s-a cerut să mă întorc în ţară în 48 de ore, ceea ce n-am făcut - şi de aceea am fost condamnată, în absenţă, de un Tribunal Militar, la cinci ani închisoare. Nu era, deci, prea avantajos pe atunci să te fi născut în România. Dar eu am adus adevăratei Românii, nu aceleia care mă condamnase în mod stupid, atâta glorie, încât raportul meu cu tărâmurile natale a rămas unul de iubire, care avea să capete o expresie răscolitoare în 1991, când aveam să cânt pentru prima dată în ţară, la Ateneu, într-o atmosferă de o încărcătură emotivă pe care nu pot s-o uit. Toţi mă cunoşteau de la Europa Liberă, de la Vocea Americii, de la Deutsche Welle. Acum mă vedeau şi eram cu ei, în marea aventură a muzicii.

Vacanţă la Malaga

- Aţi primit distincţii şi medalii la care oricine ar visa...
- Titlurile menţionate anterior, acelea de Doctor sau Profesor Honoris Causa, şi altele, mă onorează şi completează panoplia mijloacelor pe care le pun în cumpănă pentru împlinirea credo-ului meu, a idealului meu legat de voce şi de arta sacră a cântului.
- Ce proiecte aveţi pentru viitor?
- Viitorul a însemnat, până zilele trecute, succesul pe care-l doream total al celebrării Bicentenarului Verdi-Wagner, al conferinţei dedicată creaţiei acestor genii ale muzicii de dr. Stephan Poen, al Recitalului tinerilor artişti, ca şi, bineînţeles, succesul total al Concertului Master Class, în care au apărut toţi participanţii la ediţia 2013 a Cursurilor mele de Măiestrie Artistică. Şi a fost un triumf, absolut meritat de fiecare.
Viitorul înseamnă acum vacanţa la Malaga. Cunosc bine Spania, am cântat de multe ori la Barcelona şi în alte mari teatre din această ţară, apoi la Palatul Regal din Madrid, la invitaţia Reginei Sofia, interpretând Requiemul de Verdi. Iar acum voi descoperi Spania estivală, într-un colţ de Paradis, totodată retras şi plin de viaţă.

“Am fost, dintotdeauna, fericită să cant”

“Nu am avut niciodată obsesia carierei, am fost dintotdeauna fericită să cânt, şi acum sunt fericită să contribui la perpetuarea marilor tradiţii pe care mi le-am însuşit de la maeştrii mei şi de la marii artişti alături de care am apărut de-a lungul anilor pe scenele lumii. Mă bucur să observ că primesc din diferite ţări înregistrări “pirat” ale reprezentaţiilor în care am apărut, colecţionate cu sfinţenie de “fanii” mei de pretutindeni, şi că atât de mulţi tineri vin spre mine cu încredere, siguri că astfel se vor depăşi pe sine şi că vor face noi paşi pe calea artei. În afară de asta, ultima mea pasiune e grădina splendidă pe care o am la Bucureşti. Şi, bineînţeles, ca întotdeauna, lectura. Tuturor celor care citesc acest interviu le recomand cu multă căldură volumul recent publicat de Radu Beligan, volum intitulat Între acte. Ce bogăţie de reflecţie asupra teatrului, a scenei, a artei!”, declară soprana.

Soţul său – o sursă  de reflecţie şi umor

Şi ne-a mai mărturisit doamna Mariana Nicolesco un mic secret: “Soţul meu, Radu Varia, e un renumit om de cultură, Doctor în Istoria Artei şi Civilizaţiei al Universităţii din Paris, Membru de Onoare al prestigioasei Academii Regale a Scoţiei, autorul operei fundamentale despre Brâncuşi, publicată în multe ediţii din 1986 încoace, la New York, la Paris, la Tokio. Şi, dincolo de toate astea, nu uitaţi că Radu e o sursă inepuizabilă de reflecţie şi de umor, aşa că viaţa noastră e cum nu se poate mai dinamică şi mai amuzantă”, recunoaşte distinsa soprană.

Citit 8005 ori Ultima modificare Miercuri, 14 August 2013 10:47

1 comentariu

  • postat de Dr. Stephan Poen Luni, 19 August 2013 00:55 82.137.15.*** Link la comentariu
    0
    1

    Dăruirea totală şi arderea supremă! Iată un principiu fundamental al marii noastre artiste, soprana Mariana Nicolesco, aplicat într-o extraordinară carieră artistică internaţională pe care îl transmite şi noilor de generaţii de artişti lirici români şi străini, de foarte mulţi ani, cu prilejul fiecărei ediţii ale Festivalului şi Concursului Internaţional de Canto Hariclea Darclée dar şi ale Cursurilor de Măiestrie Artistică Master Classes oferite la Brăila. Putem vorbi de un adevărat fenomen artistic de absolută unicitate declanşat şi perpetuat an de an de către Mariana Nicolesco datorită numărului mare de artişti care s-au afirmat în prestigioase cariere internaţionale pornind de la Brăila. Se împlinesc anul acesta zece ani de când m-am integrat cu infinită bucurie şi satisfacţie în acest sublim fenomen artistic şi uman care împlineşte un act de cultură de importanţă fundamentală pentru viitorul societăţii sub semnul adevăratei spiritualităţi proclamate de virtuţile Verbului Vocal. Dr. Stephan Poen

    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.