Mariana Constandache

Mariana Constandache

Unde sunt amplasate radarele

Marți, 23 Octombrie 2018 02:00 | Publicat în EVENIMENT
Astăzi, 23 octombrie, radarele Poliţiei Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galaţi, pe străzile Brăilei, Portului şi Calea Prutului. Şoferii care au drum în judeţ vor fi monitorizaţi pe DN 25, în dreptul localităţilor Braniştea şi Umbrăreşti, iar pe DN 26, în localităţile Tătarca şi Vlădeşti. Pe DE 581, o autospecială cu radar va fi amplasată pe raza localităţii Munteni, iar pe DJ 251, la Pechea şi Matca. ...

Reţinut de trei ori într-un an, pentru că otrăvea copii

Luni, 22 Octombrie 2018 00:02 | Publicat în JURIDIC
Unul dintre membrii celui mai recent grup de traficanţi de etnobotanice destructurat de poliţia gălăţeană a reuşit performanţa ca în decurs de câteva luni să bifeze nu mai puţin de trei acuzaţii de deţinere şi vânzare a substanţelor psihoactive în Galaţi şi Brăila. Doar al treilea flagrant s-a soldat cu trimiterea acestuia după gratii, primele două, "tratate" cu control judiciar şi arest la domiciliu, permiţându-i să-şi facă noi reţele de distribuţie a otrăvurilor ...

Impozit pe bomboana de pe colivă

Sâmbătă, 20 Octombrie 2018 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Una dintre cele mai năstrușnice găselnițe fiscale de care am auzit în ultimii 30 de ani dă în cap și omoară orice chef al contribuabilului român de a mai pune la cale unul dintre evenimentele fericite ale vieții: nunta ori botezul vor avea, virtual, dar amenințător, un invitat (ne)surpriză: ANAF-ul! Nu cred, sincer, că există prestator de servicii, fie el liber profesionist sau societate, în orice formă, care să își declare sută la sută veniturile. Bănișorii încasați m ...

Strada Oltului, blocată de un grav accident. Trei mașini, implicate în impact

Joi, 18 Octombrie 2018 18:29 | Publicat în EVENIMENT
UPDATE ora 20.50. În urma verificărilor făcute la locul accidentului, a rezultat că impactul deosebit de violent a fost cauzat de o neacordare de prioritate. Polițiștii au concluzionat că cel care a provocat ciocnirea a fost șoferul unui autoturismn marca Ford care, circulând pe strada Argeșului, nu a redus viteza pentru a acorda prioritate la intersecția cu strada Oltului. A lovit în plin autoturismul Dacia Logan, care circula regulamentar, din impact acesta răsturnându-se și că ...

Exerciţiu internaţional în poligonul Smârdan

Vineri, 19 Octombrie 2018 11:00 | Publicat în EVENIMENT
Circa o mie de militari din trei ţări şi peste 200 de mijloace tehnice de luptă din Brigada 282 Infanterie Mecanizată "Unirea Principatelor" participă, în aceste zile, la un amplu exerciţiu de pregătire desfăşurat în poligonul de la Smârdan. "Justice Sword 18" angrenează militari din armata Statelor Unite ale Americii, Republica Moldova şi aeronave din cadrul Forţelor Aeriene Române şi este cel mai complex exerciţiu multinaţional, cu desfăşurare de trupe şi tehnică, di ...

Unde sunt amplasate radarele

Vineri, 19 Octombrie 2018 02:00 | Publicat în EVENIMENT
Astăzi, 19 octombrie, radarele Poliţiei Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galaţi, pe străzile Basarabiei, Brăilei şi Drumul de Centură. Şoferii care au drum în judeţ vor fi monitorizaţi pe DN 25, în dreptul localităţilor Independenţa şi Barcea, pe DN 24 D la Bălăbăneşti, iar pe DN 26, în localităţile Tătarca şi Vlădeşti. Pe DE 581, o autospecială cu radar va fi amplasată pe raza localităţii Munteni, iar pe DJ 251, la Cuza Vodă şi Costache Negri. ...

Unde sunt amplasate radarele

Joi, 18 Octombrie 2018 00:00 | Publicat în EVENIMENT
Astăzi, 18 octombrie, radarele Poliţiei Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galaţi, pe străzile Frunzei, Tecuci şi Calea Galaţi. Şoferii care au drum în judeţ vor fi monitorizaţi pe DN 25, în dreptul localităţilor Tudor Vladimirescu şi Umbrăreşti, iar pe DN 26, în localităţile Tămăoani şi Oancea. Pe DE 581, o autospecială cu radar va fi amplasată pe raza localităţii Berheci, iar pe DJ 251, la Slobozia Conachi şi Cudalbi. ...

CONTROALE la firmele cu angajaţi străini. Basarabeni depistaţi muncind ilegal în Galaţi

Joi, 18 Octombrie 2018 00:00 | Publicat în EVENIMENT
17 cetăţeni din Republica Moldova, care lucrau pentru o firmă de construcţii din Galaţi, au fost găsiţi fără acte în regulă de inspectorii de la Imigrări, cu ocazia celor mai recente controale. Cinci societăţi gălăţene au fost vizate de verificări, dintr-un total de 210, controlate, într-o săptămână, la nivel naţional. Încadrarea cu forme legale a cetăţenilor străini, mai ales a celor din spaţiul extra-comunitar este o piatră grea de încercare pentru angajatorii r ...

Maşină de poliție lovită de TIR. Trei femei au fost rănite

Miercuri, 17 Octombrie 2018 09:38 | Publicat în EVENIMENT
  Un eveniment rutier în care au fost implicate trei autovehicule şi care s-a soldat cu tot atâţia răniţi a avut loc miercuri dimineaţă, 17 octombrie 2018, pe raza comunei Independenţa. Din câte se pare, totul s-a întâmplat din cauza neatenţiei unui şofer de tir, care ar fi oprit prea târziu într-o coloană, staţionată pentru a acorda prioritate de trecere unui pieton ce traversa regulamentar DN 25. A intrat în maşina din faţă, o autospecială de poliţie în care se afl ...

Nereguli de peste 200.000 de lei. O sută de amenzi pe zi, în traficul gălăţean

Miercuri, 17 Octombrie 2018 09:00 | Publicat în EVENIMENT
Aceasta este media de sancţiuni aplicată în cursul săptămânii trecute, când poliţiştii rutieri au constatat în total 688 de contravenţii, cele mai multe în sarcina conducătorilor auto. Fie că a fost vorba de viteză, în 167 de cazuri, fie de lipsa centurii de siguranţă, în 112 situaţii, ori de vorbitul la telefon, în 13 cazuri, şoferii au punctat în ultimele şapte zile cele mai frecvente abateri de la legile de circulaţie. Nici pietonii nu s-au lăsat mai prejos,  ...
Pagina 817 din 1279