Articole filtrate după dată: August 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
ÎNCEPE sezonul muşcăturilor de CĂPUȘE. Cum ne FERIM de ”boala cu 1.000 de feţe”
Faptul că am descoperit că o căpuşă ne-a muşcat nu înseamnă automat că ne-am şi îmbolnăvit de boala Lyme, ne liniştesc medicii * Este recomandată scoaterea căpuşei în urma unui consult medical şi nu acasă, în mod improvizat Temperaturile crescute care ne-au întâmpinat mai repede anul acesta grăbesc şi venirea sezonului bolii Lyme, afecţiune cunoscută în mod popular drept "boala cu 1.000 de feţe". Pentru a preveni cazurile de îmbolnăvire trebuie să respectăm o s ...
Modificări la legea DĂRII ÎN PLATĂ. Cine poate SCĂPA de DATORII şi în ce condiţii
Controversata lege a dării în plată a fost discutată marţi, 5 aprilie, de deputaţii din Comisia Juridică şi, aşa cum era de aşteptat, i-au adus câteva modificări. Spre exemplu, amendamentul cerut atât de bancheri, cât şi de reprezentanţii Băncii Naţionale a României (BNR), legat de neîncadrarea programului de credit Prima Casă în legea dării în plată a fost aprobat, astfel că cei care contractează un astfel de credit nu vor avea opţiunea de a renunţa la el pe cale le ...

ATENȚIE, GĂLĂȚENI! Noi sistări de apă în oraş

Joi, 07 Aprilie 2016 00:00 | Publicat în EVENIMENT

ATENȚIE, GĂLĂȚENI! Noi sistări de apă în oraş
Joi, 7 aprilie, în Galați vor avea loc noi sistări de apă. Astfel, gălăţenii care locuiesc în Micro 17, la blocurile G4 şi G4B, în Mazepa II, la scara 3 a blocului L5, şi în Mazepa I, la blocurile Pescăruş, Gorun şi Dafin, trebuie să-şi facă provizii de apă rece, întrucât nu vor primi apă potabilă, timp de câteva ore. În Micro 17, apa va fi sistată în intervalul 9,00 - 11,00, în Mazepa II - între 11,00 şi 12,00, iar în Mazepa I - între 13,00 şi 15,00. ...

UTIL PENTRU ŞOFERI/ Unde sunt amplasate RADARELE

Joi, 07 Aprilie 2016 00:00 | Publicat în EVENIMENT

UTIL PENTRU ŞOFERI/ Unde sunt amplasate RADARELE
Joi, 7 aprilie, radarele Poliţiei Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galaţi, pe străzile Oţelarilor, Prelungirea Brăilei şi Ştefan cel Mare. În judeţ, şoferii vor fi monitorizaţi, pe DN 25, la Vameş şi Iveşti, iar pe DN 26, la Şiviţa şi Brăneşti. Pe DE 581, o autospecială cu radar va fi amplasată pe raza localităţii Priponeşti, iar pe DJ 251, la Cuza Vodă şi Cudalbi. ...

Ce pedeapsă le-aţi da pedofililor?

Joi, 07 Aprilie 2016 00:00 | Publicat în TV MANIA

Ce pedeapsă le-aţi da pedofililor?
* Exerciţiu de imaginaţie. Cum v-aţi simţi, ca tată sau mamă, descoperind în telefonul mobil al fetiţei dumneavoastră, care încă n-a împlinit 11 ani, fotografii indecente. Sau, ca să fiu mai explicită, pe nevinovata dumneavoastră copilă în ipostaze sexuale. Fotografii pe care fetiţa i le-a trimis unui „prieten” de pe Facebook despre care ştie doar că e un puşti de nouă ani cu care „socializează”. Numai că, în realitate, în spatele profilului se ascundea un pedof ...

Omul fără azi (dosarele X)

Joi, 07 Aprilie 2016 00:00 | Publicat în NEC PLUS ULTRA

!vino aşa...aşa vino la mine... dar nu acum, nu astăzi...te aştept mâine sau ieri, ştii unde...tot acolo, în colţul cu păianjen înţelept,   în colţul cu icoană şi memorii, cu timp oprit, cu praf pe busuioc şi pâlpâire-n candela străveche, sub care, suspinând, mă duc şi rog   maternitatea şi dumnezeirea acestor vremuri, câtă mai avem, să-ndemne lumea dincolo de sfadă şi dincolo de silă şi blestem,   să facă alta, dacă nu se poate vro îndreptare-n cest străin ...

Terapie intensivă (XI)

Joi, 07 Aprilie 2016 00:00 | Publicat în Divina Tragedia

Auzi, domnule?!...Lege şi Dumnezeire! Şi chiar pe bulevardul Dezamăgirii! Şi chiar pe strada Dezamăgirii! Şi chiar pe aleea Dezamăgirii! Peste tot! Iată, deja suntem în/pe fundătura Dezamăgirii! Nimic deosebit! Otova! Oameni zgribuliţi şi trişti, fără ţintă, parcă! Şi cerşind pe la porţi! Unele se deschid! Altele nu se deschid! Unele se deschid în zadar! Altele se deschid cu dare de mână! Oftaturi! Şi foarte mulţi ochi spre Cer! Aşa, ca-ntr-o rugăciune de ajutor! Ca- ...

Covoraşul vesel

Joi, 07 Aprilie 2016 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă

* Românul, când este cât de cât jignit, reacţionează, e capabil de cele mai mari mizerii de pe planetă. Totul funcţionează în virtutea sloganului „Serveşte-i mai întâi un cap în gură, apoi vezi dacă te-a ofensat cu ceva”. Franţuzoiaca Garcia pare să n-o fi blestemat pe Irina Begu, dar ce mai contează? Şi-aşa avem salarii mici şi neveste urâte după căsătorie. Huo, mademoiselle! * Coreea de Sud a fost avertizată de verii vitregi din Nord: Phenianul poate monta focos ...
RAZIE în Piaţa Basarabiei din Galați. Ce au CONFISCAT poliţiştii locali
Poliţiştii locali gălăţeni au efectuat un control de rutină în Piaţa Calea Basarabiei. În urma verificărilor efectuate, oamenii legii au depistat-o pe gălăţeanca C.D, care deţinea, fără acte de provenienţă, 15 sticle de votcă, diferite mărci, nouă sticle vin spumos, 49,5 litri lichid incolor, 140 de litri lichid de culoare roşie şi 16,5 litri lichid gălbui. Întreaga cantitate de lichid emana halenă alcoolică. Femeia a fost amendată cu 500 de lei, iar cantitatea de lic ...

Măria Sa, funcţionarul indispus

Joi, 07 Aprilie 2016 00:00 | Publicat în EDITORIAL

Pot număra pe degete dăţile în care a fost amabil cu mine un funcţionar al Finanţelor Primăriei Galaţi. Şi treabă am tot avut, pe la ghişee, recent, aşa că ştiu bine despre ce vorbesc. Nu spun că n-am întâlnit şi funcţionari profesionişti, adică oameni care, indiferent de oră, de vremea de afară sau de starea de spirit în care îi găseşti, îţi răspund politicos la salut, îţi rezolvă problemele birocratice prompt şi îţi zâmbesc când le mulţumeşti pentru ajut ...