Articole filtrate după dată: Iulie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
Care sunt CELE MAI CĂUTATE FACULTĂŢI din Galaţi
Miercuri, 25 Noiembrie 2015 05:00 | Publicat în EDUCAŢIE
În acest an, cei mai mulţi absolvenţi ai ciclului preuniversitar din Galaţi au ales să-şi continue studiile universitare în domeniile economie, medicină, arhitectură şi inginerie.
Astfel, la Facultatea de Medicină şi Farmacie a Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi s-au înscris peste 1.300 de candidaţi, urmând, în topul preferinţelor Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor cu aproximativ 750 de candidaţi, Facultatea de Arhitectură Navală cu 440 de can ...
Creşterile SALARIALE din sistemul BUGETAR, criticate de patronate
Miercuri, 25 Noiembrie 2015 05:00 | Publicat în ECONOMIE
Majorările salariale ale bugetarilor au stârnit nemulţumirea preşedintelui Patronatului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (PIMM) Galaţi, Marian Filimon. Acesta a declarat, marţi, 24 noiembrie, în şedinţa Comisiei de Dialog Social, că "mediul privat şi mediul bugetar sunt în antiteză şi, categoric, falia se va adânci între modul de înţelegere şi percepţie a lucrurilor şi de coabitare".
Preşedintele PIMM a spus că "salariul nu este un dat" şi că lefurile ar trebui major ...
Congres Naţional cu participare INTERNAŢIONALĂ, la Galaţi
Miercuri, 25 Noiembrie 2015 04:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Societatea Studenţilor Medicinişti din Galaţi (SSMG), alături de Facultatea de Medicină şi Farmacie a Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi organizează, în perioada 26-29 noiembrie, Congresul Naţional cu participarea internaţională „Galmed”, destinat studenţilor, farmaciştilor şi medicilor rezidenţi.
Congresul, ajuns la a IV-a ediţie, îşi propune să încurajeze studenţii să elaboreze şi să prezinte lucrări ştiinţifice, să publice rezultatele obţinute ...
Arcada joacă astăzi cu Dinamo, la Sala "Dunărea"
Miercuri, 25 Noiembrie 2015 04:00 | Publicat în SPORT
Astăzi sunt programate meciurile unei etape intermediare (a şasea) în prima ligă masculină de volei, în care formaţia gălăţeană Arcada primeşte replica echipei Dinamo Bucureşti. Prin prisma poziţiilor din clasament, Arcada porneşte în acest meci din postura de mare favorită: echipa gălăţeană se află pe locul V, cu 9 puncte, în timp ce bucureştenii ocupă un loc din subsolul clasamentului, cu 4 puncte. „Este un joc pe care trebuie să-l tratăm cu toată atenţia, pentru ...
Ce TAXE şi IMPOZITE locale vor PLĂTI gălăţenii în 2016
Miercuri, 25 Noiembrie 2015 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* Află cât vor fi impozitele pe apartamente, maşini şi terenuri, dar şi ce tarife vor fi practicate pentru eliberarea unor certificate sau autorizaţii
Printr-un comunicat de presă remis redacţiei, Primăria municipiului Galaţi anunţă că a definitivat tabloul de taxe şi impozite pentru anul 2016, iar documentul va fi supus aprobării Consiliului Local în şedinţa ordinară din 26 noiembrie.
În opinia primarului Marius Stan, nivelul taxelor şi impozitelor va fi unul suportabil ...
APĂ CANAL pregăteşte o nouă MAJORARE a tarifelor. PREŢUL APEI RECI a încins spiritele la Prefectura Galaţi
Miercuri, 25 Noiembrie 2015 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* Banii ar urma să fie folosiţi pentru cofinanţarea proiectelor de investiţii ale societăţii
Gălăţeni, nu vă faceţi iluzii că, odată cu majorarea tarifelor la apă rece şi canalizare, de la 1 noiembrie, veţi scăpa de scumpiri! Sau că apa murdară care vă este livrată, de multe ori, în contul apei potabile, vă conferă şi reduceri de cost. Din contră, conducerea Apă Canal se pregăteşte să majoreze încă o dată, din anul 2017, cu cinci la sută, atât preţul apei r ...
Înainte de căderea ZĂPEZII în Galaţi, au început să fie PLANTAŢI PUIEŢI prin oraş
Miercuri, 25 Noiembrie 2015 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Puieţii de tei, ulm, platan şi frasin promişi de societatea Gospodărire Urbană se văd deja pe aliniamentele stradale, dar şi în zona parcurilor. Zeci de arbori tineri şi-au luat locul în primire de-a lungul bulevardului Coşbuc, începând din zona Patinoarului, dar şi pe Faleza Superioară.
Pe Faleză, acolo unde nu au fost încă plantaţi puieţi, se vede pregătit terenul. Gropile au fost săpate şi aşteaptă acum copacii. Puieţi au apărut şi pe Oţelarilor, pe spaţiul verd ...
La cheremul dumneavoastră (fără cuvinte)
Miercuri, 25 Noiembrie 2015 00:00 | Publicat în NEC PLUS ULTRA
!să pot cu aceste cuvinte ajunge în colţul opus l-aş spune pe-acel ce mă vinde aş spune ce încă n-am spus! !mă ţine ceva la fereastră mă ţine de când sunt născut mă ţine o frică de-a voastră şi-o teamă de-a mea de-nceput! !îmi trece prin geamuri o piatră zvârlită de unde nu ştiu cu milă un câine mă latră să ies şi să fug în pustiu! !nu pot cu aceste cuvinte dar vreau sclav în colţul opus nu pot nici cu alte cuvinte voi ştiţi şi vedeţi ce n-am spus! ...
Ieri, în drum spre autobuzul care circulă de rupe asfaltul şi face legătura între „dormitorul” Sfântul Lazăr şi gara CFR, întâlnesc două persoane (şi personaje) foarte cunoscute în spaţiul Mioritic a/real: Ion Mutelcă şi Vasile Cherpedin. Ceşti doi octogenari se duc în/spre marginea oraşului. Se duc pentru ca să ia o gură de aer curat şi oleacă de linişte. Fiindcă (în inima putregăioasă a Noului Galaţi) aieste două elemente strict trebuincioase senectuţii... ca ...
* Un avion rusesc de vânătoare a făcut bâca ieri dimineaţă la graniţa Turciei cu Siria. L-au doborât forţele turce, după zece avertismente, emise în decurs de cinci minute. Vorba tovarăşului căpitan Panait, ce avem noi aici? Noi aici avem:
1. Ruşii care pilotau Suhoiul ar fi trebuit să pună mâna pe telecomandă şi să buchisească limba turcă din telenovelele turnate în podişul Anatoliei. În România, ţară vecină şi mai ales prietenă, numai pe canalele de ştiri nu ...