Articole filtrate după dată: Septembrie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
Un tir s-a răsturnat în Galați/ Șoferul, grăbit și imprudent, a fost transportat la spital
Sâmbătă, 28 Martie 2015 18:22 | Publicat în EVENIMENT
Un bărbat, în vârstă de 47 de ani, și-a văzut moartea cu ochii, după ce mașina de mare tonaj pe care o conducea s-a răsturnat pe o stradă din municipiul Galați. Șoferul a fost transportat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sf. Ap. Andrei, cu numeroase contuzii și leziuni, de către un echipaj al SMURD.
Potrivit insp. Iulian Matei, din cadrul Poliției Rutiere, accidentul s-a petrecut pe strada Tunelului, la intersecția cu strada Macului, pe fondul neadaptării vitezei l ...
O fetiță de șapte ani a ajuns la spital, după ce un camion a lovit mașina în care se afla
Sâmbătă, 28 Martie 2015 17:32 | Publicat în EVENIMENT
O fetiță, de doar șapte ani, și o femeie, în vârstă de 32 de ani, au ajuns, vineri seară, la spital, după ce șoferul unui camion a intrat într-un autoturism Volkswagen, în care se aflau cele două. Accidentul s-a petrecut în zona Tirighina și a fost provocat de un bărbat, în vârstă de 35 de ani, care a intrat pe contrasesns cu o mașină de mare tonaj și s-a izbit de cea în care se aflau copilul și tânăra șoferiță.
Tânărul va fi cercetat penal în cadrul unui dos ...
Un student gălăţean a făcut spectacol la Românii au Talent (VIDEO)
Sâmbătă, 28 Martie 2015 14:30 | Publicat în MAGAZIN
Patru răspunsuri afirmative spuse cu toată convingerea, „Da”, şi o stea l-au trimis pe gălăţeanul Bogdan Panaite în etapa următoare a concursului devenit fenomen naţional „Românii au Talent”, vineri seara, de la Pro Tv. Deşi este student la Facultatea de Arte – Secţiunea Interpretare Canto Clasic, tânărul în vârstă de 20 de ani nu a venit cu o arie, ci cu freestyle. Şi înainte de a-şi începe momentul, a cerut ajutorul juriului format din Andra, Mihaela Rădulescu, ...
A șasea ediție a Târgului Apicol, un succes/ Sute de persoane, încă de la primele ore ale dimineții (FOTO)
Sâmbătă, 28 Martie 2015 14:24 | Publicat în EVENIMENT
Halele Agro-Dunărea s-au dovedit a fi, sâmbătă dimineață, neîncăpătoare pentru sutele de oameni care au participat la cea de-a șasea ediție a Târgului Apicol din Galați. Deși a plouat torențial, la primele ore ale dimineții, apicultorii nu au dus lipsă de clienți. Din contră, la standurile din hală, dar și la cele de afară, numeroși apicultori începători, dar și experimentați, precum și iubitori de miere, faguri, tratamente naturiste și cosmetice pe bază de produse ...
Galaţiul, "fruntaş" în munca LA NEGRU/ Iată câte persoane lucrau FĂRĂ FORME LEGALE
Sâmbătă, 28 Martie 2015 12:00 | Publicat în SOCIETATE
Inspectorii de muncă au depistat, anul trecut, 14.096 de persoane care lucrau fără forme legale. Cele mai multe cazuri de muncă la negru au fost înregistrate în Arad (1.269), Bucureşti (1.172), Galaţi (1.029), Bihor (1.003), Constanţa (862), Argeş (683) şi Sibiu (604). În urma centralizării datelor, Inspecţia Muncii a constatat că domeniile în care s-a utilizat cu preponderenţă munca la negru sunt construcţiile, comerţul, prestările de servicii şi panificaţia.Valoarea tota ...
Pe urmele TEZAURULUI strămoşilor noştri/ Unde a dispărut AURUL DACIC de la Sarmizegetusa
Sâmbătă, 28 Martie 2015 11:00 | Publicat în CULTURA
„Cea mai senzaţională descoperire din ultimul secol”, după cum a fost numită de către arheologul Barbara Deppert-Lippitz, nu a ieşit la suprafaţă într-un muzeu, ci la o licitaţie. Pe 8 decembrie 1999, printre zeci de alte bijuterii antice, Lot 26, o brăţară din aur masiv, reprezentând un şarpe spiralat, era descrisă de către casa de licitaţie Christie’s ca fiind de origine greacă sau tracică. Clientul, cât şi cei care organizaseră evenimentul, sperau ca preţul final ...
Semne ale INFIDELITĂŢII pe care le trecem cu vederea
Sâmbătă, 28 Martie 2015 10:00 | Publicat în MAGAZIN
Încrederea este foarte importantă într-o relaţie. La fel de importantă este şi fidelitatea, iar când unul din parteneri trădează încrederea celuilalt printr-o aventură amoroasă, semnele infidelităţii, apărute înainte de legătura „clandestină”, devin clare.Uneori, abia după ce o relaţie ia sfârşit când unul din parteneri înşală, semnele care ar fi anunţat infidelitatea pentru cei „orbiţi” de încredere devin evidente. „Huffington Post” a realizat o listă c ...
Donează doi la sută din impozit pentru copiii cu autism
Sâmbătă, 28 Martie 2015 10:00 | Publicat în SOCIETATE
Până pe 25 mai, orice contribuabil poate direcţiona doi la sută din impozit către tot felul de organizaţii non profit. Una dintre asociaţiile gălăţene care are nevoie ca de aer de astfel de donaţii este Asociaţia de Sprijin pentru Părinţi şi Copiii cu Autism.
"Avem nevoie de donaţii"
"Suntem o asociaţie care se autofinanţează numai din surse proprii. Acest doi la sută ne-ar ajutat foarte mult, pentru că am reuşit, în aceşti câţiva ani, diferite servicii pentru părin ...
Sâmbătă, lumânări şi lampioane, la Elice, de "Ora Pământului"
Sâmbătă, 28 Martie 2015 10:00 | Publicat în EVENIMENT
Instituţiile publice din Galaţi vor stinge lumina sâmbătă seara, 28 martie, de Ora Pământului, în intervalul orar 20.30 - 21.30. Totodată, gălăţenii sunt invitaţi, în intervalul orar respectiv, să iasă pe Faleza Superioară, în zona Elice, şi să se alăture Agenţiei pentru Protecţia Mediului şi voluntarilor de Asociaţia "Tinerii şi viitorul", pentru a sărbători mediul şi pământul prin economisirea energiei electrice timp de 60 de minute.
"Avem autorizaţie de la Pri ...
Cine a "inventat" PIZZA? Sunt italienii "vinovaţi" de acest deliciu gastronomic? (FOTO)
Sâmbătă, 28 Martie 2015 09:00 | Publicat în MAGAZIN
Pizza este un fel de mâncare ce se presupune că îşi are originea în Italia. Este o pâine plată, de obicei rotundă, acoperită cu sos de roşii şi brânză, plus alte topping-uri opţionale, preparată la cuptor. Pissa este un termen latin, apărut în secolul IX, care înseamnă "pâine plată". Începând cu secolul XIV a căpătat sensul de "pâine plată acoperită cu brânză" în limba italiană. Un om care se pricepe la prepararea pizzei se numeşte "pizzaiolo", iar un restaurant ...