Jenică Beldiman a venit la redacţie pentru a se plânge de ceea ce i s-a întâmplat şi în speranţa că va găsi o rezolvare. A venit cu un teanc de hârtii pentru a ne arăta exact prin ce trece şi prin ce a trecut până acum.
Povestea cititorului nostru a început pe 25 octombrie 2001, când fratele domnului Jenică a venit în vizită. Motivul? Alexandru, fratele lui Jenică Beldiman, dorea să facă un împrumut la Banca Românească, pentru afaceri în firma sa SC Iancommetal SA, şi cineva trebuia să gireze pentru acesta.
Şi cine putea fi un mai bun girant decât fratele? Conform proverbului „sângele apă nu se face”, Jenică şi soţia sa au mers la notar şi au semnat o procură prin care-l împuternicesc pe Alexandru Beldiman să-i reprezinte la biroul notarului public competent pentru a semna contractul de garanţie imobiliară în favoarea firmei SC Iancommetal SA.
Toate au mers ca unse. Împrumutul s-a făcut şi s-a şi achitat. Dar, prima problemă a apărut după achitarea împrumutului, când Alexandru Beldiman nu a mai mers să încheie socotelile cu fratele său.
„Nu mai există nicio problemă, împrumutul s-a achitat, nu mai aveţi pentru ce să vă faceţi griji”, aşa a fost dus de nas Jenică Beldiman de fratele său. Procura nu a fost revocată la notar aşa că era încă valabilă, chiar dacă ea era încheiată cu un scop precis.
Încrederea fatală
De bună credinţă, bărbatul şi-a crezut fratele şi nu a mai pus prea multe întrebări. A văzut că nimeni nu îi sună la uşă să îl întrebe de creditul fratelui, aşa că nici nu avea motive să nu îl creadă că şi-a plătit împrumutul.
Dar de ce i-a fost frică nu a scăpat, pentru că în 2007 familia Beldiman Jenică a fost chemată în judecată pentru achitarea unui împrumut contractat la Raiffeisen Bank Galaţi de către firma Iancommetal prin Beldiman Florica şi Alexandru, în valoare de 2,8 miliarde de lei vechi, altfel apartamentul le va fi scos la licitaţie.
Împrumutul era făcut încă din 2004. Sigur, în contractul de împrumut apar şi Beldiman Jean şi Gabriela, ca garanţi de rang 2. Adică s-a mai contractat un împrumut de către firma mai sus menţionată, iar apartamentul lui Jean a fost ipotecat din nou, pe baza aceleiaşi procuri încheiate în 2001.
De bunăvoie şi nesilit de nimeni
Mai mult decât atât, în actele încheiate la notar se precizează că Jenică şi Gabriela Beldiman au fost în faţa notarului şi că au semnat de bunăvoie acele acte.
Dar familia păgubită nu ştia absolut nimic de toate acestea. „Nu am ştiut absolut nimic de acest nou împrumut. Nu am ştiut că apartamentul nostru a fost ipotecat. Nu am fost chemaţi niciodată la Raiffeisen Bank, nu am consimţit şi nu am participat la încheierea de autentificare a actelor şi nu am semnat nici un exemplar din acea încheiere”, se plânge Jenică Beldiman.
Gălăţeanul nostru a mers la fratele său pentru a lămuri situaţia, dar nu a putut face nimic. I s-a pus aceeaşi placă: „Nu aveţi voi nicio treabă”.
Dar judecătorii de la Tribunal au decis scoaterea la vânzare prin licitaţie, în 24 martie 2009, a apartamentului în care locuiesc patru familii.
În disperare de cauză, cititorul nostru a făcut plângere pentru a se lămuri situaţia. Dar, din păcate, nici aşa nu a avut parte de prea mult ajutor.
Procurorii gălăţeni au dispus neînceperea urmării penale în cazul mai sus menţionat faţă de persoanele care au folosit în mod abuziv procura, aşa că Jenică Beldiman şi soţia sa simt că se luptă cu morile de vânt.
„Nu ştim ce să mai facem. Cum vom rezolva noi problema rămâne de văzut. Dar am vrea să tragem un semnal de alarmă, să nu mai păţească şi alţii ca noi”, spune Jenică Beldiman în loc de concluzie.
Bărbatul a făcut mai multe plângeri, ajungând chiar şi la procurorul general al României.
Cine îi va rezolva însă problema rămâne, cel puţin deocamdată, un mare mister. Ce este sigur însă în acest moment e faptul că astfel de procuri sunt un pericol public şi i-au lăsat pe foarte mulţi oameni fără singurele bunuri mobile sau imobile cu care au garantat pentru fraţi, surori, alte neamuri şi prieteni.
Şi de când se tot vorbeşte de un sistem electronic în care să se înregistreze procurile şi prin care să se poată verifica oricând aceste acte… Oare câţi oameni trebuie să se mai plângă că şi-au pierdut bunurile pentru ca aceste promisiuni să fie odată şi odată puse în practică?
