Suspecţii nu mai pot fi prezentaţi încătuşaţi în instanţă

Suspecţii nu mai pot fi prezentaţi încătuşaţi în instanţă
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Încep dezbaterile pentru modificarea codurilor penale. Proiectul de modificare a Codului penal şi a celui de procedură penală - depus miercuri la Parlament şi care va fi discutat începând de joi de comisia specială - prevede că în cursul urmăririi penale sau al judecăţii pot fi comunicate public informaţii doar dacă acestea justifică un interes public, iar suspecţii nu pot fi prezentaţi cu cătuşe sau alte mijloace de imobilizare de natură a induce în percepţia publică faptul că ar fi vinovaţi de săvârşirea unor infracţiuni. Dispoziţiile legii ar urma să se aplice şi hotărârilor pronunţate până la intrarea acesteia în vigoare.

"În cursul urmăririi penale şi al judecării cauzei în procedură de cameră preliminară, sunt interzise comunicările publice, declaraţiile publice precum şi furnizarea de alte informaţii, direct sau indirect, provenind de la autorităţi publice sau orice alte persoane fizice sau juridice referitoare la faptele şi persoanele ce fac obiectul acestor proceduri. În cursul urmării penale sau al judecăţii, organele de urmărire penală sau instanţa de judecată pot comunica public date despre procedurile penale care se desfăşoară doar atunci când datele furnizate justifică un interes public prevăzut de lege sau acest lucru este necesar în interesul descoperirii şi aflării adevărului în cauză", se prevede în proiect.

De asemenea, comunicările publice nu se pot referi la persoanele suspectate sau acuzate ca fiind vinovate de săvârşirea unei infracţiuni.

"În cursul procesului penal, este interzisă prezentarea publică a persoanelor suspectate de săvârşirea unor infracţiuni purtând cătuşe sau alte mijloace de imobilizare sau afectate de alte modalităţi de natură a induce în percepţia publică că acestea ar fi vinovate de săvârşirea unor infracţiuni", stabileşte proiectul.

Proiectul de act normativ stabileşte totodată că instanţa de apel nu poate desfiinţa sentinţa primei instanţe prin care s-a dispus achitarea inculpatului şi nu poate pronunţa o hotărâre de condamnare direct în apel decât dacă sunt administrate probe noi, care să conducă la desfiinţarea soluţiei de achitare a primei instanţe pentru infirmarea motivelor pentru care a fost dispusă achitarea.

"Dispoziţiile prezentei legi se aplică tuturor cauzelor aflate în curs de soluţionare la data intrării în vigoare şi hotărârilor pronunţate până la această dată. Hotărârile pronunţate până la data intrării în vigoare a prezentei legi vor fi supuse căilor de atac prevăzute de prezenta lege şi vor fi analizate şi sub aspectul motivelor reglementate de aceasta. Termenele pentru exercitarea căilor de atac declarate împotriva hotărârilor pronunţate până la data intrării în vigoare a prezentei legi şi pentru motivele prevăzute de aceasta încep să curgă la data intrării sale în vigoare", se menţionează în finalul proiectului.

Citit 1470 ori Ultima modificare Miercuri, 18 Aprilie 2018 19:28

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.