ÎNCHISOARE până la doi ani, pentru cei care nu îşi plătesc amenzile și nu fac muncă în folosul comunității (PROIECT)

ÎNCHISOARE până la doi ani, pentru cei care nu îşi plătesc amenzile și nu fac muncă în folosul comunității (PROIECT)
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a declarat, luni, referitor la pedepsirea refuzului de a munci în folosul comunităţii că sunt decizii ale instanţelor judecătoreşti care nu se execută, precizând că sute de amenzi contravenţionale rămân neplătite.

"Sunt atât de multe situaţii în care sunt constatate şi aplicate sancţiuni contravenţionale care nu se plătesc. Mai mult decât atât, sunt decizii ale instanţelor care dispun muncă în folosul comunităţii şi care nu se execută. Eu cred că asta înseamnă că sunt persoane care respectă legea şi care ar trebui şi cred că se consideră neîndreptăţite. Sunt situaţii în care avem sute de amenzi contravenţionale care nu sunt plătite. În acest sens a fost gândită şi elaborată această iniţiativă legislativă", a explicat Carmen Dan. Întrebată care este termenul pentru cei care nu vor să facă muncă în folosul comunităţii, ministrul de Interne a spus că: "Este termenul stabilit de legislaţie pentru neexecutarea hotărârilor judecătoreşti".

54 de parlamentari PSD, printre care şi ministrul de Interne Carmen Dan, au depus, pe 10 mai, la Senat, un proiect de lege care prevede pedepse cu închisoarea de la trei luni la doi ani pentru persoanele care nu se prezintă la munca în folosul comunităţii. Iniţiativa legislativă propune modificarea art. 287 din Legea nr. 289/2009 privind Codul penal, prin introducerea după alineatul (1) a unui nou alineat, (1¹): "Nerespectarea hotărârii judecătoreşti prin care s-a aplicat sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii săvârşită prin neprezentarea la primar pentru luarea în evidenţă şi executarea sancţiunii, sustragerea de la executarea sancţiunii după începerea activităţii sau neîndeplinirea îndatoririlor ce revin la locul de muncă se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani", potrivit textului iniţiativei legislative a social-democraţilor.

Parlamentarii PSD motivează că este necesară o astfel de modificare legislativă deoarece măsura amendării persoanelor care refuză să efectueze ore de muncă în folosul comunităţii, în pofida deciziilor judecătoreşti, nu este suficientă. "Ce se întâmplă în cazul în care contravenientul nu plăteşte amenda, nu efectuează orele de muncă în folosul comunităţii, încălcând astfel o hotărâre judecătorească? Ce se întâmplă cu aceste persoane? Sunt sancţionate contravenţional ori administrativ în mod constant, însă aceste sancţiuni rămân doar nişte cifre, nişte statistici, nu se plătesc, contravenienţii nu au absolut nicio teamă de repercusiuni, pentru că acestea se practică. În lipsa unei legislaţii coercitive, aceste persoane sunt încurajate să comită în continuare fapte antisociale şi, prin exemplificare, numărul persoanelor care li se alătură creşte în mod alarmant", se arată în expunerea de motive a proiectului de lege.

Citit 4628 ori Ultima modificare Joi, 24 Mai 2018 17:03

2 comentarii

  • postat de Daniel
    Marți, 15 Mai 2018 07:29
    79.115.218.***
    @gopo,mai informeaza-te,se face inchisoare daca nu se respecta deciziile judecatoresti,in speta cea de munca in folosul comunitatii !
    Este unul dintre putinele lucruri bune pe care le fac psd-istii,pana acum ! Fara ordine si disciplina in democratia ,prost in teleasa de catre romani,nu poate exista o societate sanatoasa care din pacate la noi este bolanda !
    1
    3
    Raportează
  • postat de gopo
    Luni, 14 Mai 2018 20:30
    185.124.250.***
    Carmen dan vorbeste ca sa n-adoarma.In ue NU SE FACE PUSCARIE PTR AMENZI CONTRAVENTIONALE.
    4
    3
    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.