Cauze penale electorale

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Secretul votului – violat cu telefonul

La unităţile de parchet gălăţene, înainte şi în ziua alegerilor prezidenţiale, au apărut tot felul de sesizări cu privire la încălcări ale Legii electorale.

Cinci astfel de constatări făcute de poliţişti în urma sesizărilor unor preşedinţi ai unor secţii de votare, în ziua de 6 decembrie, au ajuns la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi.

Toate aceste constatări ce urmează să facă obiectul unor dosare penale se referă, după cum ne-a confirmat prim-procurorul Liliana Constanda, la „violarea prin orice mijloace a secretului votului”. În toate cele cinci cazuri, toţi atâţia cetăţeni au găsit de cuviinţă să-şi fotografieze buletinul de vot după ce vor fi pus ştampila în dreptul unui candidat sau al altuia.

Fotografierea a fost făcută cu ajutorul telefonului mobil. De ce? „Ca  să-mi rămână şi mie o amintire”, a declarat una dintre persoanele implicate într-o astfel de cauză.

Scumpă amintire, ţinând cont că e vorba despre o infracţiune care poate fi pedepsită cu o amendă cuprinsă între 150 şi 10.000 de lei.

Maşini de cărat alegători, urne mobile cu destinaţii dubioase

Dar, la nivelul circumscripţiilor cuprinse în raza Curţii de Apel Galaţi, aşa cum ne-a confirmat şi procurorul  Marcel Codiţă, purtătorul de cuvânt în relaţiile cu presa al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, s-au înregistrat, înainte de alegeri şi în ziua de 6 decembrie, mai multe cauze care se referă la încălcări ale Legii electorale. 

Am aflat că e vorba de un număr de 64 de cauze înregistrate până marţi. Acestea au la bază sesizări ale partidelor politice, ale organelor de poliţie, ale unor persoane fizice, ale unor preşedinţi ai unor secţii de votare.

Sesizările se referă la:

·    distrugerea sau furtul de bannere electorale sau alte materiale electorale;

·    oferirea de către grupări politice a unor produse (pături, găleţi, materiale textile, produse alimentare) în scopul de a-i determina  pe cetăţeni să voteze un anume candidat la prezidenţiale;

·    transportul alegătorilor de la domiciliu la secţiile de votare cu maşini aparţinând unor instituţii ale statului (Vamă, Prefectură, Primărie);

·    folosirea ilegală a urnei mobile, mai exact, urna mobilă a ajuns, ca să vezi coincidenţă, la câteva persoane care aveau certificate medicale emise de un singur medic;

·    furtul unui înscris din plastic de  la o ştampilă de vot;

·    sume de bani oferite în scopul determinării cetăţenilor de a vota cu un candidat anume;

·    exercitarea dreptului la vot cu buletinul feciorului, aşa cum a făcut un bărbat din Galaţi, la controale ale unor instituţii de control financiar-fiscal la secţiile de votare în scopul de a determina o anumită atitudine electorală etc.

Sesizările fac acum obiectul unor dosare penale.

Citit 752 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.