Conflictele individuale de muncă dintre salariaţi şi angajatori se soluţionează în primă instanţă de către tribunal.
Pe durata existenţei contractului de muncă, este competent tribunalul în a cărui circumscripţie teritorială reclamantul îşi are domiciliul, reşedinţa, sediul sau locul de muncă.
În situaţia în care cererea de chemare în judecată se face după data încetării contractului individual de muncă, este competent tribunalul în circumscripţia căruia se află domiciliul, reşedinţa, după caz, sediul reclamantului.
Sesizarea instanţei de judecată se face printr-o cerere scrisă, care trebuie să cuprindă elementele prevăzute de Codul de procedură civilă, şi anume:
- numele şi prenumele, domiciliul sau reşedinţa părţilor, iar pentru persoanele juridice, denumirea şi sediul lor, codul numeric personal sau, după caz, codul unic de înregistrare ori codul de identificare fiscală ale reclamantului, precum şi ale pârâtului (dacă sunt cunoscute de reclamant);
- numele, prenumele şi calitatea celui care reprezintă partea în proces, iar în cazul reprezentării prin avocat, numele, prenumele acestuia şi sediul său profesional;
- obiectul cererii şi valoarea acestuia (dacă este evaluabil în bani);
- motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază cererea;
- probele pentru dovedirea acestor motive;
- semnătura reclamantului sau a reprezentantului acestuia (mandatar sau avocat), iar dacă reclamantul este persoană juridică, semnătura reprezentantului legal şi ştampila).
În raport de natura litigiului, Codul muncii stabileşte termene diferite pentru sesizarea instanţei de judecată.
Dintre aceste termene menţionăm:
- 30 de zile calendaristice de la data comunicării deciziei unilaterale a angajatorului referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă;
- 30 de zile calendaristice de la data comunicării deciziei de sancţionare disciplinară;
- 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune, când se solicită plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum şi în cazul răspunderii patrimoniale a salariaţilor faţă de angajator.
Cererea de chemare în judecată este scutită de taxă de timbru şi se soluţionează în regim de urgenţă. În orice litigiu de muncă, sarcina probei îi revine angajatorului, indiferent de calitatea procesuală în care se află (reclamant sau pârât).
La rândul său, şi angajatul poate să propună probe pentru dovedirea susţinerilor sale.
Întrucât administrarea probelor se face în regim de urgenţă, instanţa de judecată are dreptul să decadă din beneficiul probei admise partea care întârzie, în mod nejustificat, administrarea acesteia (ex., întârzie să depună la dosar răspunsul la interogatoriu sau să prezinte expertului documentele pentru efectuarea expertizei).
Hotărârea instanţei de fond se motivează şi se comunică părţilor în termen de cel mult 30 de zile de la pronunţare.
Această hotărâre poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la data comunicării.
Cererea de apel se depune la instanţa care a pronunţat hotărârea atacată şi va fi soluţionată de Curtea de Apel.
