Intabularea şi cartea funciară (II)

Intabularea şi cartea funciară (II)
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Continuăm subiectul legat de intabulare, cu noi informaţii oferite de domnul notar George Schin *

Titlul cărţii funciare cuprinde numărul cărţii funciare şi denumirea localităţii în care este situat imobilul. Partea I, referitoare la descrierea imobilului, cuprinde:

a)    numărul de ordine şi cel cadastral al imobilului;

b)    suprafaţa imobilului, destinaţia, categoriile de folosinţă şi, după caz, construcţiile;

c)    planul imobilului cu vecinătăţile, descrierea imobilului şi inventarul de coordonate al amplasamentului, pentru fiecare imobil în parte, constituie anexă la Partea I, întocmită conform Regulamentului aprobat prin ordin al directorului general al Agenţiei Naţionale;

Partea a II-a, referitoare la înscrierile privind dreptul de proprietate, care cuprinde:

a)    numele proprietarului;

b)    actul sau faptul juridic care constituie titlul dreptului de proprietate, precum şi menţionarea înscrisului pe care se întemeiază acest drept;

c)    strămutările proprietăţii;

d)    servituţile constituite în folosul imobilului;

e)    faptele juridice, drepturile personale sau alte raporturi juridice, precum şi acţiunile privitoare la proprietate;

f) orice modificări, îndreptări sau însemnări ce s-ar face în titlu, în Partea I sau a II-a a cărţii funciare, cu privire la înscrierile făcute.

Partea a III-a, referitoare la înscrierile privind dezmembrămintele dreptului de proprietate şi sarcini, cuprinde:

a)    dreptul de superficie, uzufruct, uz, folosinţă, abitaţie, servituţile în sarcina fondului aservit, ipoteca şi privilegiile imobiliare, precum şi locaţiunea şi cesiunea de venituri pe timp mai mare de 3 ani;

b)    faptele juridice, drepturile personale sau alte raporturi juridice, precum şi acţiunile privitoare la drepturile reale înscrise în această parte;

c)    sechestrul, urmărirea imobilului sau a veniturilor sale;

d) orice modificări, îndreptări sau însemnări ce s-ar face cu privire la înscrierile făcute în aceasta parte.

Citit 705 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.