Gălăţean bănuit de înşelăciune, cercetat în Vrancea

Gălăţean bănuit de înşelăciune, cercetat în Vrancea
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Un tânăr de 20 de ani din judeţul Galaţi este cercetat de poliţiştii din Panciu, fiind bănuit că a înşelat un curier din judeţul Vrancea. Băiatul, din municipiul Tecuci, a încercat să păcălească un curier în vârstă de 44 de ani. Păgubitul le-a spus poliţiştilor că înşelăciunea a avut loc în momentul în care s-a întâlnit cu gălăţeanul căruia avea să îi înmâneze un colet care conţinea un telefon mobil. Într-un moment de neatenţie, tânărul a schimbat telefonul nou cu unul asemănător, însă nefuncţional.

Ancheta poliţiştilor a arătat că tecuceanul a comandat un telefon mobil, prin intermediul unui site de vânzări, de la un bărbat din Oradea, care îl expusese la vânzare, cu preţul de 3.500 de lei. A convenit ca telefonul să îi fie trimis prin curier, cu deschidere la livrare, la o adresă din Panciu, dar s-a folosit de un nume fictiv. După ce a schimbat telefoanele, tânărul i-a reproşat curierului că dispozitivul este nefuncţional, motiv pentru care a refuzat să plătească şi a cerut ca aparatul să fie returnat expeditorului.

Suspectul a vândut ulterior telefonul, cu suma de 2.800 lei, unui bărbat din Focşani, de unde a fost recuperat de poliţişti şi restituit deţinătorului legal.

În locuinţa tânărului, poliţiştii au ridicat, în urma percheziţiei, mai multe telefoane mobile, o tabletă şi obiecte de îmbrăcăminte. Cercetările continuă, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a tecuceanului.

Citit 2283 ori Ultima modificare Joi, 15 August 2019 16:49

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.