Dacă şoferul era băut, drogat sau fără permis. Suspendarea pedepsei pentru ucidere din culpă, interzisă. PROIECT

Dacă şoferul era băut, drogat sau fără permis. Suspendarea pedepsei pentru ucidere din culpă, interzisă. PROIECT
Dacă şoferul care a săvârşit infracţiunea era băut, atunci acesta nu mai poate scăpa cu o pedeapsă cu suspendare
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

Senatorul Robert Cazanciuc a înregistrat săptămâna trecută, chiar de "Ziua europeană fără decedaţi în accidente rutiere", o propunere de completare a Codului penal, prin interzicerea suspendării pedepsei pentru ucidere din culpă, în condiţiile în care fapta a avut loc în urma conducerii unui vehicul sub influenţa alcoolului, a substanţelor psihoactive ori fără permis de conducere.

Prin această iniţiativă legislativă, fostul ministru al Justiţiei îşi propune conştientizarea tuturor participanţilor la traficul rutier. "Sunt convins că vom contribui la conştientizarea tuturor categoriilor de participanţi la traficul rutier cu privire la riscurile şi consecinţele la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie. Este o măsură care ne va proteja pe noi toţi, dar mai ales pe cei care ar putea să îi împiedice pe cei ce ar intenţiona să se urce la volan băuţi, drogaţi sau fără permis", a menţionat Robert Cazanciuc, citat într-un comunicat.

Astfel, senatorul propune completarea articolului 192 din Codul penal: "Codul penal reglementează incriminarea faptelor ce constituie infracţiuni, în scopul protecţiei societăţii, prin prevenirea infracţiunilor şi tragerea la răspundere penală a celor care nu se conformează. În ceea ce priveşte infracţiunea de ucidere din culpă reglementată de articolul 192, cea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere reglementată de art. 335, respectiv, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe reglementată de art. 336, arăt următoarele: În cazul unui concurs de infracţiuni realizat prin săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă (art. 192 alin 2) şi cea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere (art. 335 alin. - în condiţiile alin. 1-3) ori conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe reglementată (art. 336 - în condiţiile alin. 1-3), legea permite posibilitatea ca persoanei vinovate să i se aplice renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei sau suspendarea executării pedepsei sub supraveghere", susţine Cazanciuc, în expunerea de motive.

Potrivit unui raport din 2017 al Comisiei Europene, România este pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte pierderea de vieţi omeneşti, contrar tendinţei din spaţiul comunitar în ceea ce priveşte numărul de decese raportat la un milion de locuitori.

În prezent, legea permite posibilitatea suspendării executării pedepsei, renunţarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei în cazul unui concurs de infracţiuni între uciderea din culpă şi cea de conducere a unui vehicul fără permis ori conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Citit 2667 ori Ultima modificare Marți, 01 Octombrie 2019 09:38

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.