Mega-evaziune fiscală, la Iveşti

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* 1 milion de lei - prejudiciul creat bugetului de stat de către 6 localnici evazionişti *

Ofiţerii Serviciului de Investigare a Fraudelor Galaţi au început – pe 1 februarie - urmărirea penală faţă de Claudiu D., de 43 ani, Geanina T., de 32 ani, Gelu S., de 41 ani, German S., de 50 ani, Florin S., de 23 ani şi Racovina S., de 76 ani, toţi din comuna Iveşti, judeţul Galaţi, asociaţi şi administratori la o societate comercială.

Cei 6 sunt cercetaţi pentru evaziune fiscală, utilizarea cu rea-credinţă a creditului societăţii şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Afaceri cu tablă

Cercetările oamenilor legii au arătat că, în perioada 2007-2009, iveştenii au făcut mai multe tranzacţii comerciale cu tablă, fără a declara veniturile realizate şi fără a achita taxele şi  impozitele datorate bugetului de stat, sumele încasate urmare a mărfurilor vândute fiind utilizate în scopuri personale.

Prejudiciul cauzat bugetului de stat, ca urmare a sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale este în valoare de 1.021.041 lei; asta în timp ce valoarea retragerilor utilizate în scopuri personale este de 740.000 lei, declară Cristina Tatulici, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Galaţi.

Până la ora aceasta, banii nu au fost recuperaţi.

Citit 845 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.