Poliţiştii locali din cadrul Serviciului de Protecţie a Mediului au constatat că numita M.M. a ocupat domeniul public, respectiv trotuarul aferent unui imobil de pe strada Tudor Vladimirescu, cu aproximativ 25 de saci cu moloz, dăunând astfel esteticii zonei şi îngreunând circulaţia pietonală. Până la data întocmirii prezentului proces verbal, molozul a fost predat către SP ECOSAL Galaţi, dar persoana în cauză a fost sanctionată contraventional, cu o amendă în valoare de 400 de lei, în conformitate cu prevederile HCL 260/2018, art. 42.
Şi-a lăsat molozul pe trotuar Scris de Teodora Miron


Mai multe din această categorie: