* Dosar penal de 400 de pagini *
La populaţia comunei Cuca, de circa 2.600 de locuitori, nu-ţi trebuie hoţi numeroşi, care, noaptea, la furat, să se calce între ei pe picioare, ci doar unul şi cât mai „calificat”.
Până la 8 august a.c., Cuca a dispus de un astfel de personaj negativ. Numele său, Marian Enache. Vârsta, 21 de ani. S-a făcut remarcat, la iuţeala de mână, încă din minorat. Ca specialitate, furturile din locuinţe. Nu i-a plăcut să fie lup singuratic, de aceea la orice „operaţiune” avea în jurul său asistenţi/ucenici/găinari de Cuca – ziceţi-le cum vreţi.
Cu un total de şase dosare de cercetare penală în cârcă, Marian Enache a fost tras de Poliţie pe dreapta, aflându-se, în momentul de faţă, în arestul I.P.J. Galaţi, unde, ni s-a transmis, nu caută bine – e deprimat, stingher, încorsetat, „legat de mâini”.
Regula sa de aur, din zilele de libertate, când trecea prin dreptul Poliţiei Cuca fluierând: nu pleca de acasă fără o jumătate de kilogram de chei – pentru yale, lacăte, de introdus în broască. Când lua o locuinţă în studiu, îşi storcea creierul cu aflarea caracteristicilor tehnice ale încuietorii principale.
A clacat, însă, într-un mod pentru el ruşinos, de parcă ar fi fost un novice în materie de furat, la consăteanul său Săndel Gheorghiţă. Punându-l sub observaţie, află că acesta urma să se ducă la nunta lui Adrian Lupu şi, în consecinţă, se decide să-l „viziteze”.
Găsind, în stocul de chei, una potrivită, îşi pune planul în aplicare, uşurându-l pe nuntaş de trei telefoane mobile şi, ţineţi-vă bine, de… 6 lei. Îi venea să-şi dea palme când a găsit, după o repriză cu prelungiri de răscolit odăile, o sumă atât de ridicolă. Cu 6 lei în mână, se simţea luat în râs.
În aceeaşi noapte, după reclamarea furtului, către ora 3, Marian Enache cade în mâinile poliţistului Cornel Mirică. Întrebat de unde avea telefoanele aflate asupra sa – trei bucăţi -, făptuitorul, iritat, le aruncă, reproşându-i omului legii că nu-l lăsa în pace – „Ce tot aveţi cu mine? Azi până şi ultimul om din Cuca umblă cu telefoane în buzunare, aşa că mai întrebaţi-i şi pe alţii de unde le au”.
Condus la postul de poliţie, Marian Enache, pus în faţa primelor probe împotriva sa, începe să bată în retragere, ajungând, spre dimineaţă, în situaţia umilitoare de a se ruga de partea păgubită să nu depună plângere.
Conexate, dosarele cu procese-verbale şi declaraţiile referitoare la furturile săvârşite de el pe teritoriile comunelor Cuca şi Rediu însumează 400 de pagini.
La Parchetul Tg. Bujor nimereşte pe mâinile procurorului Ioan Ladan. Ţinându-se însă tare, respinge o parte din învinuiri. După o oră este dus, pe benzina Poliţiei, la Judecătorie. Spera ca instanţa să fie îngăduitoare cu el.
Procesul în sine, echitabil. Pe când se aştepta să fie lăsat liber, răsturnare de situaţie, pronunţată în numele legii, cu fermitate: s-a dispus arestarea sa preventivă, pe loc.
Adunându-şi puterile, deschide gura, rugând instanţa să-i anunţe mama să nu-l mai aştepte acasă – „Dacă tot m-aţi arestat, faceţi-mi şi mie un serviciu, anunţaţi-o pe mama că la noapte voi dormi în Galaţi, la Poliţie”. Dorinţa i-a fost îndeplinită de agentul Mirică.
