Organizarea, reorganizarea sistemului judiciar românesc e un proces ce pare că nu se mai termină. De fapt, nu că pare, ci chiar aşa e. Ce se mai „procesează” în acest moment?
Câteva repere ale frământărilor acestea organizatorice le-am aflat şi cu prilejul unei discuţii pe care am avut-o zilele acestea cu Dinu Gâlcă (FOTO), procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi.
E cât se poate de limpede, în acest context, un lucru: organizarea sistemului judiciar românesc se face nu oricum, ci prin prisma obiectivelor propuse/impuse de Uniunea Europeană.
Care ar fi principalul obiectiv al acestei întreprinderi deloc facile? „Primul şi cel mai important obiectiv este acela al promulgării legilor fundamentale ale Justiţiei (Codul penal, Codul de procedură penală, Codul civil, Codul de procedură civilă)”.
Bun, dar aceste legi au tot fost schimbate şi răschimbate… „Aveţi dreptate, acum însă trebuie rezolvate unele chestiuni de mare urgenţă legate de accelerarea soluţionării dosarelor. Aceasta e în prezent, într-adevăr, o mare problemă a sistemului nostru judiciar”.
„Tocmai de aceea, de la nivelul Ministerului Justiţiei s-a propus modificarea în regim de maximă urgenţă a legilor amintite şi eliminarea acestui neajuns”.
Mai concret, ce ar trebui făcut în primă instanţă? „Un asemenea demers ar presupune în primul rând măcar completarea schemelor actuale de personal, inclusiv de personal auxiliar specializat, din spaţiul justiţiei româneşti, asigurarea unor sedii adecvate, a unor dotări tehnice corespunzătoare”.
„De ce e nevoie de această bază? Pentru că se doreşte, de exemplu, ca termenele la dosarele trimise în judecată să se dea chiar de la o zi la alta şi nu la calendele greceşti”.
„Dar, sesizaţi, e vorba în cele din urmă tot de bani. Pentru că acordarea unor astfel de termene ar presupune de exemplu, ca la un moment dat, un complet de judecată să fie blocat cu un singur dosar”.
„Asta în situaţia în care, în prezent, după cum bine ştiţi, în fiecare zi, la o sală, e planificată o listă destul de bogată de cauze. Concluzia? Şi numărul judecătorilor ar trebui să fie mult mai mare”.
Cad unele judecătorii şi parchete locale
Aşadar, în ultimă instanţă chestiunea se reduce tot la bani. Altă idee la tema (re)organizării justiţiei româneşti?
„Pornind tot de la bani şi de la cheltuieli, sunt acum discuţii aprinse cu privire la necesitatea desfiinţării unor parchete şi judecătorii din ţară, măsură care ar conduce la reducerea personalului şi implicit a cheltuielilor”.
„Pe raza Curţii de Apel Galaţi se propusese iniţial desfiinţarea unor judecătorii şi implicit a unităţilor de parchet de la Însurăţei şi Făurei, din judeţul Brăila, Lieşti (Galaţi) şi Adjud (Vrancea)”.
„Dar, făcându-se o analiză vizavi de propunerea iniţială, s-a constatat că unităţile amintite de pe raza judeţului Galaţi au o activitate mult mai mare (2.000-2.500 de dosare penale şi circa 4.000 de dosare civile pe an), desfiinţarea acestora nefiind o soluţie pe deplin justificată”.
„În fine, la nivelul ţării s–a propus desfiinţarea a 20 de unităţi. Sunt realităţi care pledează pentru desfiinţarea unor unităţi, dar şi invers. La Galaţi a şi venit o comisie din care au făcut parte procurori şi judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, respectiv de la Parchetul General (Ilie Picioruş), dar şi de la CSM (Alina Corbu, secretar general)”.
Modificări de competenţe
Ce alt capitol ar cuprinde (re)organizarea sistemului judiciar românesc? „În primul rând legile de organizare judecătorească, dar în acestea sunt cuprinse şi prevederi care ar putea să nu se mai armonizeze cu Constituţia – legea fundamentală şi atunci trebuie să existe un demers sincronizat, bine corelat, ceea ce, evident, nu-i chiar atât de simplu, mai ales că şi Constituţia se modifică…”
Totuşi, ce schimbări în bine ar putea aduce aceste ultime modificări ale legilor justiţiei? „Unele modificări ale Codului de procedură penală, de pildă, ar putea rezolva probleme legate de scăderea numărului de cauze prin modificarea competenţelor”.
„Se preconizează, de asemenea, să crească rolul instituţiei mediatorului, care ar putea prelua multe cauze unde este necesară plângerea prealabilă”.
„Se discută despre eventuala desfiinţare a parchetelor de pe lângă judecătorii, adoptând în acest sens idei din sistemul judiciar german către care ne-am întors acum faţa după ce, în mod tradiţional, justiţia românească a funcţionat după sistemul judiciar franţuzesc/belgian”.
„Concret, ar urma ca parchetele de pe lângă curţile de apel, de exemplu, să aibă competenţă generală, inclusiv la infracţiunile a căror specificitate derivă din calitatea persoanei, iar la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu mai ajungă decât recursurile extraordinare”.
„Oricum, acest punct de vedere este îmbrăţişat şi de Codruţa Kovesi, procurorul general al României. Dar, aşa cum spuneam, aceste modificări pot fi făcute prin modificări ale Codului de procedură penală. De altfel, în această privinţă am fost şi vom fi consiliaţi de experţi germani”.
Da, dar mai e timp pentru atâtea modificări şi răsmodificări? „N-avem ce face, va fi nevoie să se dea drumul la legi, iar perfecţionarea acestora se va face din mers.”
Concluzia, vizavi de aceste eterne nisipuri mişcătoare ale Justiţiei din România? Nu se poate trage niciuna. Oricum, orice se va face, tot pe pielea justiţiabililor se va face!
