Documente false descoperite de poliţiştii de frontieră gălăţeni

Documente false descoperite de poliţiştii de frontieră gălăţeni
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Doi bărbați, în vârstă de 21, respectiv, 53 de ani, au fost depistați că deţineau documente false. Tânărul de 21 de ani este cetățean moldovean și s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Galaţi-rutier, pentru efectuarea formalităţilor de control la trecerea frontierei, ca pasager într-un microbuz înmatriculat în Germania. Deoarece polițiștii au avut suspiciuni cu privire la faptul că bărbatul ar deține documente false, a fost efectuat un control amănunțit, ocazie cu care au fost descoperite, ascunse în bagajele personale, două cărţi de identitate cu însemnele autorităţilor române, documente ce nu îndeplineau condiţiile de formă şi fond ale unora autentice, fiind false.

Bărbatul de 53 de ani a fost oprit de un echipaj al Poliţiei de Frontieră din cadrul Sectorului Folteşti, pentru control, pe raza localității Măstăcani, aflându-se la volanul unui autoturism înmatriculat în România. La control, polițiștii au descoperit asupra bărbatului un permisul de conducere moldovenesc, fapt pentru care au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că documentul nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals.

Poliţiştii de frontieră efectuează acum cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, respectiv, complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, la finalizarea anchetei urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Citit 1219 ori Ultima modificare Sâmbătă, 10 Aprilie 2021 15:26

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.