Mai mulţi cititori ne-au rugat să revenim cu informaţii despre relaţiile patrimoniale dintre soţi. Domnul notar George Schin oferă detaliile necesare cititorilor noştri.
Potrivit regimului matrimonial din dreptul românesc, soţii au două categorii de bunuri: comune ambilor soţi şi proprii fiecăruia dintre ei.
Conform art. 30 şi 31 din Codul familiei, regula este că bunurile dobândite de oricare dintre soţi în timpul căsătoriei sunt comune, iar excepţia este că anumite bunuri limitativ prevăzute de lege sunt proprii.
Pentru a întări regula, legiuitorul a dispus, în alin. 2 al art. 30 din Codul familiei, că „orice convenţie contrară este nulă”. Nulitatea se aplică atât convenţiei încheiate de viitorii soţi, în vederea căsătoriei, cât şi aceleia dintre soţi, în timpul căsătoriei.
Concubinajul şi bunurile comune
În raporturile patrimoniale, actuale, dintre concubini sunt aplicabile dispoziţiile din dreptul comun care reglementează proprietatea pe cote-părţi, în măsura în care este dovedită existenţa unei asemenea proprietăţi.
Rezultă că, în cazul concubinilor, bunurile devin proprietatea comună pe cote-părţi pentru fiecare în proporţia în care a contribuit la achiziţionarea lor, indiferent pe numele căruia dintre ei s-a făcut actul de cumpărare, iar dovada cu martori este admisibilă pentru a se dovedi contribuţia concubinului la achiziţionarea unui bun.
Noul Cod Civil, publicat în M. Of. al României, Partea I, nr. 511 din 24 iulie 2009 (va intra în vigoare la data stabilită în legea de punere în aplicare a acestuia), dispune în Capitolul VI „Drepturile şi obligaţiile patrimoniale ale soţilor”, art. 312 că „viitorii soţi pot alege ca regim matrimonial: comunitatea legală, separaţia de bunuri sau comunitatea convenţională”.
Convenţia matrimonială
Potrivit reglementărilor noului Cod civil, alegerea unui alt regim matrimonial decât cel al comunităţii legale se face prin încheierea unei „convenţii matrimoniale”.
Această convenţie matrimonială se încheie, sub sancţiunea nulităţii absolute, prin înscris autentificat de notarul public, cu consimţământul tuturor părţilor, exprimat personal sau prin mandatar cu procură autentică, specială şi având conţinut predeterminat.
Încheierea convenţiei înainte de căsătorie produce efecte numai de la data încheierii căsătoriei, iar cea încheiată în timpul căsătoriei produce efecte de la data prevăzută de părţi sau, în lipsă, de la data încheierii ei.
Aceste acorduri civile stabilesc modul de partajare în caz de divorţ a bunurilor, dobândite de soţi, după încheierea căsătoriei.
Mai mult, fiind un act civil liber consimţit de cei doi viitori soţi, convenţia poate include bunurile avute de fiecare înaintea căsătoriei, care în actualul cod nu pot face obiectul partajului judiciar.
În lipsa acestei „convenţii matrimoniale” se aplică actualele prevederi, conform cărora în caz de divorţ bunurile se împart în mod egal între cei doi soţi.
