Noi controverse în cazul „Lunca Prutului”

Noi controverse în cazul „Lunca Prutului”
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Felul în care administratorii Parcului Natural Lunca Joasă a Prutului Inferior intenţionează să îşi pună în aplicare planurile generează în continuare controverse.

Mai multe asociaţii şi instituţii contestă felul în care a fost alcătuit Consiliul Consultativ, în vreme ce preşedintele asociaţiei care administrează parcul îşi apără propriul punct de vedere.

Mai multe instituţii care fac, cel puţin teoretic, parte din Consiliul Consultativ de administrare a Parcului Lunca Joasă a Prutului Inferior au transmis către Asociaţia Judeţeană  a Pescarilor Sportivi (AJPS) Galaţi - cei care administrează parcul natural, o scrisoare în care sesizează apariţia unor disfuncţionalităţi în modul în care se încearcă impunerea planului de management al zonei.

Povestea controversată a administrării Parcului Natural Lunca Prutului continuă astfel, după ce, în ediţiile trecute ale „Vieţii libere” publicam opinii contradictorii în ceea ce priveşte posibilitatea impunerii unor taxe în această zonă, dar şi felul în care AJPS tratează relaţia cu consiliile locale ale comunelor aflate în parcul natural.

De această dată, semnatarii scrisorii amintite mai sus (primari ai comunelor situate în Parc, administratori ai unor societăţi comerciale care îşi desfăşoară aici activitatea, dar şi reprezentanţi ai asociaţiilor ecologice sau de pescuit cu interese legitime în zonă) susţin că nu au fost convocaţi legal pentru a putea discuta planul de management al zonei respective şi că nu ar exista un document care să impună constituirea legală a acestui consiliu, deşi el trebuie să existe şi să acorde avize pentru măsurile care urmează să fie aplicate de la Scurta la Maţa Rădeanu.

Semnatarii scrisorii (Centrul de Consultanţă Ecologică, ICDEAPA Galaţi, AJVPS Galaţi, primăriile comunelor Frumuşiţa şi Suceveni, societăţile comerciale Singama şi Informen, precum şi Asociaţia rezervaţia naturală Pochina) susţin că, doar după ce toţi paşii vor fi parcurşi, Consiliul Consultativ va putea avea dreptul legal de a dezbate şi aviza proiectele şi documentele care fac referire la administrarea parcului.

În replică la aceste aspecte, preşedintele Asociaţiei Judeţene a Pescarilor Sportivi Galaţi, Ion Ştefan, ne-a declarat telefonic că a primit această sesizare, dar că nu este una oficială.

„Nu am primit o adresă oficială, ci un e-mail. Nu consider acest document ca fiind unul oficial. Aştept un document oficial şi voi răspunde problemelor  ridicate acolo”, a susţinut Ştefan.

Acesta a adăugat că, oricum, acest consiliu nu poate lua decizii. „Consiliul Ştiinţific, compus din instituţii de prestanţă, cum ar fi Universitatea din Bucureşti sau Academia poate lua hotărâri, însă nu acelaşi lucru se întâmplă şi cu Consiliul Consultativ”, a conchis Ştefan.

Vom reveni în ediţiile următoare cu aspecte legate de intenţiile celor care administrează Parcul Lunca Joasă a Prutului Inferior, dar şi de discuţiile generate de aceste intenţii.

Citit 2379 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.