16 angajaţi cercetaţi pentru moartea unui deţinut la Penitenciarul Galaţi

16 angajaţi cercetaţi pentru moartea unui deţinut la Penitenciarul Galaţi
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Luni seară, Administraţia Naţională a Penitenciarelor ne-a trimis un comunicat de presă prin care eram informaţi că ancheta deschisă în cazul deţinutului din Penitenciarul Galaţi decedat pe 4 iunie s-a încheiat.

În urma acestei anchete, cei de la ANP au ajuns la concluzia că „16 angajaţi (9 ofiţeri şi 7 agenţi) din cadrul Penitenciarului Galaţi au manifestat neglijenţă şi superficialitate în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, depăşirea atribuţiilor de serviciu şi manifestarea unui comportament necorespunzător faţă de persoana privată de libertate, sau atitudine tolerantă faţă de comiterea unor abateri disciplinarea ale subordonaţilor”.

Cauzele incidentului

„Faţă de cele constatate, au fost întreprinse demersurile necesare în vederea sesizării Comisiei de disciplină din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciare, în cazul unui număr de 8 ofiţeri cu funcţii de conducere şi a Comisiei de disciplină din cadrul Penitenciarului Galaţi pentru un ofiţer şi 7 agenţi cu funcţii de execuţie”, susţine Johanna Popescu, purtătorul de cuvânt de la ANP.

Tot cei de la ANP au identificat şi câteva cauze care au dus la incidentul din după-amiaza zilei de 4 iunie.

·    lipsa de implicare a factorilor de conducere din Penitenciarul Galaţi în ceea ce priveşte instituirea şi menţinerea unui climat de siguranţă a persoanelor private de libertate;

·    modul neprofesionist şi contrar procedurilor legale, de folosire a forţei şi de aplicare a mijloacelor de imobilizare;

·    dezinformarea sau neinformarea factorilor decizionali, precum şi manifestarea unei atitudini pasive a unora dintre angajaţii implicaţi în producerea evenimentului au fost factorii care au determinat decesul bărbatului de 36 de ani.

Fără a spune în mod direct că deţinutul a fost bătut, comisia de anchetă de la ANP recunoaşte că în cazul lui Constantin Sandu s-a folosit violenţa.

Procurorii încă cercetează

Rămâne acum ca procurorii să-şi finalizeze şi ei ancheta şi să tragă concluziile, ca mai apoi să se poată lua măsurile necesare împotriva celor care, din câte se pare, au contribuit la decesul bărbatului.

„Momentan nu avem informaţii noi în acest dosar. Procurorul de caz face audierile, iar cercetările continuă”, ne-a spus purtătorul de cuvânt de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi.

Rezultatul de la Parchet este aşteptat şi de conducerea Penitenciarului Galaţi, care precizează că „Deţinutul nu era la izolator. Era în carantină pentru că era adus la noi de doar trei zile. Aşa e procedura şi trebuie să stea în carantină 21 de zile. Nu avea cum să ajungă la izolator pentru că nu a avut timp să fie sancţionat disciplinar”.

Directorul penitenciarului recunoaşte că bărbatul era alcoolic, dar susţine că nu ştie dacă acesta trebuia dus mai întâi la dezalcolizare şi abia mai apoi în celulă.

„Noi am desfăşurat deja o anchetă internă, dar nu putem face cunoscut rezultatul decât după ce ne va veni raportul de anchetă de la ANP”, ne-a spus Neculai Burlibaşa.

Deţinuţii dau nume

Câteva persoane private de libertate ne-au informat că bărbatul de 36 de ani a fost bătut în mai multe rânduri de gardieni, pentru că ţipa că nu are alcool.

„A venit gardianul de pe secţie şi probabil a încercat să-l liniştească verbal. Neavând succes a chemat `întăriri`, respectiv ofiţerul de serviciu şi alţi gardieni. Au intrat peste el în cameră, l-au legat de pat, l-au bătut bine, i-au dat drumul, şi acelaşi lucru s-a repetat de trei ori”.

„L-au bătut şi cu cătuşele, era plin de sânge atât în cameră, cât şi pe hol pentru că l-au târât afară pentru a-l duce la cabinet. Toate cele petrecute ar trebui să fie înregistrate de camerele de supraveghere montate pe secţia respectivă. Secţia a doua (carantină)”, susţine o persoană privată de libertate.

L-am întrebat de directorul penitenciarului despre camerele de supraveghere şi despre filmările din acea noapte. „Am pus şi vom pune la dispoziţia organelor de anchetă toate materialele care ni s-au cerut şi care ni se vor cere.  Aceasta este treaba procurorilor”, ne-a răspuns directorul penitenciarului.

Deşi ancheta ANP a depistat 16 angajaţi care se fac, într-un fel sau altul, vinovaţi de producerea incidentului de pe 4 iunie, persoanele private de libertate din Penitenciar îi acuză pe trei dintre ei.

„Iată numele şi gradele gardienilor implicaţi în ˝incident˝: Agent şef primar (ofiţer de serviciu) Miron Vasile, inspector principal Ghibea şi agent şef principal Codreanu Bucurel (agentul cu supravegherea pe secţie). Acestea au fost personajele principale”. Evident, nu noi putem confirma sau infirma vinovăţia acestora.

Concluziile din acest caz sunt aşteptate din mai multe direcţii şi, cu siguranţă, va mai dura ceva timp până când acestea vor apărea. Cert este că, sub o formă sau alta, toată lumea recunoaşte că bărbatul de 36 de ani din Griviţa a avut parte de o moarte violentă.

Nota redacţiei: Persoanele private de libertate citate în materialul de mai sus există, dar le vom proteja identitatea tocmai din cauză că se află în Penitenciarul Galaţi.

Citit 1772 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.