Curier juridic - Compensarea concediului de odihnă

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

„Timp de doi ani nu am beneficiat de concediu de odihnă şi nici de plata acestuia. În urma disponibilizării, angajatorul este obligat prin lege să-mi plătească în bani concediile neefectuate?”, ne întreabă domnul Ion.

Angajatorul este obligat să acorde concediu, până la sfârşitul anului următor, tuturor salariaţilor care într-un an calendaristic nu au efectuat integral concediul de odihnă la care aveau dreptul.

Compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în cazul încetării contractului individual de muncă. (art. 141 alin. 3 si 4 din Codul muncii).

Deci, în momentul disponibilizării trebuie să primiţi compensarea în bani a concediului neefectuat. În cazul în care nu vi se acordă, puteţi obţine suma respectivă prin instanţa judecătorească, în termen de 3 ani de la data încetării contractului individual de muncă, potrivit art. 263 alin. 1 lit. c) din Codul muncii.

Retractarea demisiei

„Dacă mi-am înregistrat demisia, pot să mi-o retrag? Sunt încă în perioada de preaviz”, scrie domnul Dănuţ F.

Demisia este în principiu irevocabilă; retractarea ei este posibilă, totuşi, numai cu acordul expres sau implicit al angajatorului. Este firească această soluţie întrucât termenul de preaviz curge în favoarea angajatorului.

Citit 777 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.