Documente de călătorie pierdute sau furate

Documente de călătorie pierdute sau furate
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Cum le declari *

Pierderea documentelor de călătorie se declară de către titular la cea mai apropiată unitate de poliţie sau la autoritatea care le-a eliberat, iar în străinătate la misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României.

Distrugerea paşaportului simplu se declară de către titular la autoritatea competentă, cu ocazia solicitării eliberării unui nou paşaport.

Furtul documentelor de călătorie se declară de către titular la cea mai apropiată unitate de poliţie din ţară sau, după caz, de pe teritoriul statului în care s-a produs evenimentul, solicitând eliberarea unei adeverinţe care să ateste declararea evenimentului respectiv.

Dacă organele de poliţie române sunt sesizate în legătură cu pierderea sau furtul documentului de călătorie sunt obligate să elibereze titularului o adeverinţă care să ateste declararea evenimentului respectiv.

Documentele de călătorie găsite, precum şi cele care au aparţinut persoanelor decedate se predau autorităţii emitente sau celei mai apropiate unităţi de poliţie care are obligaţia de a le transmite unităţii care le-a emis.

Documentele de călătorie declarate pierdute sau furate, recuperate de autorităţile care le-au emis pot fi restituite titularilor dacă mai sunt valabile şi dacă nu li s-au eliberat noi documente în locul acestora.

Eliberare, numai după declarare

Autorităţile competente pot elibera, la cerere, noi documente de călătorie în locul celor declarate distruse, pierdute sau furate şi care nu au fost recuperate, numai dacă evenimentul a fost declarat de către titular în condiţiile prevăzute mai sus.

În cazul în care titularul unui document de călătorie găseşte documentul anterior declarat pierdut sau furat, are obligaţia de a nu-l folosi şi de a-l depune de îndată la autoritatea emitentă.

Documentul declarat pierdut sau furat, găsit de titular după ce a declarat evenimentul în condiţiile de mai sus, dar înainte de a i se elibera un nou document, poate fi folosit în continuare, numai după ce este informată autoritatea emitentă cu privire la găsirea acestuia.

Posturi contravenţionale

Evident, apariţia unei situaţii neplăcute de genul uneia din cele enunţate anterior se poate transforma, cel puţin în două cazuri, în contravenţie:

1)    nerespectarea obligaţiei de a păstra paşapoartele în condiţii care să nu implice riscul deteriorării, distrugerii sau pierderii acestora de către titulari ori părinţii minorilor sub 14 ani, reprezentanţii legali sau însoţitorii acestora poate fi „taxată” cu o amendă în cuantum de 30 până la 50 de lei;

2)    pierderea, deteriorarea sau distrugerea documentului de călătorie, în mod repetat, într-un interval de trei ani se pedepseşte cu o amendă cuprinsă între 100 şi 150 de lei.

Citit 1178 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.