* Mii de mandate de interceptare a unor convorbiri telefonice * Stenograme ale unor înregistrări telefonice apărute în presă * La Tribunalul Galaţi, din ce în ce mai multe cereri * Soluţiile se dau în şedinţe secrete * * Despre posibile abuzuri * Procurorul este şeful * „Cine foloseşte abuziv mijlocul acesta de probă nu scapă de intervenţia judecătorului”, spune procurorul Marcel Codiţă * Experţii, ascultaţi * Convorbirea şi flagrantul *
Zeci, sute, mii de mandate de interceptare a unor convorbiri telefonice, stenograme ale unor înregistrări telefonice, frânturi de stenograme, crâmpeie de înregistrări - scoase sau nu din context, dar toate făcute publice, apărute în presă, fie ea locală sau centrală -, soluţii de începere a urmăririi penale ce au la bază uneori doar conţinutul mai mult sau mai puţin relevant al unor înregistrări, aceasta reprezintă o modă a Justiţiei din România.
Dar nu e, din păcate, doar o modă, a ajuns să devină şi o obsesie a fiecărui cetăţean. Care obsesie? Aceea că poate fi ascultat oriunde, la orice oră din zi şi din noapte; că un drept fundamental al cetăţeanului român - prevăzut în Constituţia României – este sau poate fi încălcat.
„Secretul scrisorilor, al telegramelor, al altor trimiteri poştale, al convorbirilor telefonice şi al celorlalte mijloace legale de comunicare este inviolabil”, scrie negru pe alb în art. 28 din Constituţia României.
În acelaşi act fundamental al unui stat de drept, în conţinutul art.53, se vorbeşte însă şi de posibilitatea restrângerii dreptului fundamental amintit: „Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune…”.
Nu mai redăm în continuare întreg conţinutul articolului, întrucât, oricum, când un om al legii consideră că trebuie să uzeze de dreptul legal de a restrânge un drept, o face fără nicio problemă. Ştim, există lege şi pentru uzul acesta, dar mai ştim că uzul legal încăput pe mâna oamenilor se poate lesne transforma în abuz.
Tocmai de această realitate le este frică oamenilor. Unii au şi păţit-o! Evident, această consideraţie are doza sa de subiectivism şi nimeni nu doreşte să facă nimănui vreun proces de conştiinţă. Nici noi. Noi doar încercăm în cele ce urmează să înţelegem, împreună, cum şi de ce este atât de frecvent folosit în justiţie acest instrument.
Tocmai de aceea i-am provocat la o discuţie la temă pe câţiva dintre exponenţii sistemului judiciar gălăţean.
Habar nu avem cine ne ascultă - Despre posibile abuzuri
„Din păcate, mai toate activităţile de urmărire penală, mai ales cele în care se folosesc interceptările sau înregistrările convorbirilor, sunt suspicionate de a fi făcute în mod abuziv. Acesta e un subiect delicat, dar dacă respecţi prevederile legale, nu ai cum să comiţi un abuz din acest punct de vedere”, afirmă procurorul Marcel Codiţă (FOTO 2).
„Cel lezat, cel care consideră că s-a comis un abuz, are dreptul să facă plângere împotriva procurorului care a solicitat şi folosit mijloacele de probă de acest gen, precizează un alt procuror, dintr-o altă structură gălăţeană abilitată să lupte împotriva unor infracţiuni, a unor grupuri organizate să comită delicte pentru dovedirea cărora sunt absolut necesare interceptările şi înregistrările convorbirilor telefonice”.
Când se fac interceptările
Da, dar au apărut nu o dată sesizări, plângeri ale celor interceptaţi, care acuză autorizările folosirii unor astfel de mijloace de probă înaintea începerii urmăririi penale, adică în cea a întocmirii actelor premergătoare…
„Potrivit art.91 indice 1 din Codul de procedură penală - precizează acelaşi procuror, care a dorit să-şi păstreze anonimatul - nu este necesar să fie începută urmărirea penală pentru a putea solicita autorizaţie de interceptare. Eu procedez la interceptare, îmi rezultă ceea ce vreau, fac un proces verbal cu conţinutul acestora potrivit dispoziţiilor procedurale. Apoi, conform prevederilor art.224, al.3 Cod de procedură penală, constat că acele convorbiri înregistrate constituie mijloace de probă şi le folosesc. O pot face chiar în faza întocmirii actelor premergătoare, înainte de a începe urmărirea penală”.
Dar dacă, odată cu ascultarea acelor convorbiri înregistrate aflaţi şi despre comiterea altor infracţiuni decât cele pentru care aţi solicitat un astfel de mijloc de probă? „În această situaţie nu mă ating de alte fapte”.
Dar când într-un dosar cu privire la o persoană sau mai multe se ajunge la soluţii de neîncepere a urmăririi penale, de scoatere de sub urmărire penală sau de netrimitere în judecată, ce se întâmplă?
„Potrivit art.91 indice 3, aliniatul 5 din Codul de procedură penală am obligaţia de a înştiinţa persoana sau persoanele cărora le-au fost interceptate şi înregistrate convorbirile telefonice.”
Procurorul este şeful
Ce se întâmplă apoi cu suportul electronic (CD, DVD) al acelor convorbiri? „Acestea se arhivează la sediul unităţii de parchet respective, în locuri special amenajate, în plicuri sigilate cu obligaţia asigurării confidenţialităţii. Se păstrează până la împlinirea termenului de prescripţie a faptei care a format obiectul cauzei. De ce? Pentru că oricând poate fi deschisă sau redeschisă acţiunea penală, acele convorbiri putând constitui în continuare mijloace de probă”.
„În cazul în care se sesizează o instanţă de judecată prin rechizitoriu, copia suportului electronic ce reţine înregistrările convorbirilor şi copiile proceselor verbale de redare se păstrează la grefa instanţei unde se judecă acea cauză în aceleaşi condiţii de siguranţă şi confidenţialitate. Originalul, trebuie menţionat şi acest lucru, rămâne la parchet. Bineînţeles, există şi o evidenţă a mediilor de stocare (CD, DVD) pe cauze, pe dosare”.
Cine mai poate avea acces, cine mai poate folosi acele suporturi electronice după o soluţie de netrimitere în judecată de exemplu?”. „Doar procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală; doar procurorul de caz poate solicita folosirea datelor din acele convorbiri”.
Prejudiciul de imagine
Revenind la ideea eventualului uz în abuz a interceptărilor convorbirilor telefonice, procurorul Marcel Codiţă pune, cel puţin teoretic, lucrurile la punct: „Cine foloseşte abuziv mijlocul acesta de probă nu scapă de intervenţia judecătorului”.
„Bineînţeles, sunt de luat în calcul şi daunele colaterale provocate unei persoane sau mai multor persoane, mai ales în cazul în care soluţia din dosar e aceea de scoatere de sub urmărire penală. Degeaba judecătorul hotărăşte din punct de vedere juridic nevinovăţia unei persoane. Ceea ce s-a întâmplat până atunci înseamnă însă, cu siguranţă, cel puţin prejudiciu de imagine…”
Cine ne interceptează, de fapt?
Dacă tot vorbim de posibile abuzuri, am încercat să aflăm cum se pun în practică aprobările de interceptare şi înregistrare a unor asemenea convorbiri telefonice? „Nu ştiu ce să vă spun, şi nu ştiu exact cine se ocupă de punerea în operă a unor astfel de acţiuni”.
Aşadar, la întrebarea cine face aceste interceptări şi înregistrări, după cum am observat, nimeni nu vrea să răspundă. Am aflat, vag, cum că SRI-ul ar avea nişte unităţi speciale care se ocupă cu asta. Dar cum or fi intrând în apartamente, în birouri, cum rămâne cu inviolabilitatea domiciliului, cum rămâne cu multe, multe altele, e greu de spus.
De fapt, ce să mai vorbim de inviolabilitatea domiciliului când în zilele noastre e posibil să fii ascultat de afară?…
