Conform surselor, în decurs de un an şi jumătate, au fost aprobate de judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aproape 4.500 de mandate de interceptare a convorbirilor telefonice. Dar cele 4.500 de mandate se referă doar la încadrarea juridică ce face trimitere la prevederile legii siguranţei naţionale a României.
Dacă ar fi vorba şi de mandate aprobate pentru alte grupe de infracţiuni, cu siguranţă cifrele ar fi astronomice, având, totodată, „calitatea” de a înspăimânta chiar şi numai prin simpla citire.
Soluţiile se dau în şedinţe secrete
La Galaţi, în 2009, aşa cum aflăm de la Irina Boldea, vicepreşedintele Curţii de Apel Galaţi, la această instituţie au fost înregistrate 51 de cereri de interceptare, înregistrare sau reînnoire a unor asemenea mandate şi au fost admise 44 din acestea. În 2010, au fost înregistrate 32 de cereri, fiind admise 23. Facem menţiunea că soluţiile date de judecător (preşedintele Curţii de Apel) în cadrul unor şedinţe secrete şi cu uşile închise nu sunt supuse căilor de atac.
La Tribunalul Galaţi, mai multe cereri
La Tribunalul Galaţi, în 2009, procurorii au înaintat 217 cereri pentru interceptarea unor convorbiri telefonice, fiind respinse doar 5.
În 2010, la zi, procurorii unităţilor de parchet din circumscripţie, au formulat şi mai multe astfel de cereri. E vorba de 372 de solicitări, din care doar una a fost respinsă.
Din aceste câteva exemple mai rezultă clar un lucru: interceptările şi înregistrările unor convorbiri au acoperire legală şi sunt în plină expansiune. Asta înseamnă şi că psihoza apărută ca o consecinţă a acestei concluzii n-are cum să fie eradicată şi fiecare dintre noi e nevoit să perceapă această realitate ca atare.
Totuşi, posibilitatea ca o dată sau de mai multe ori, cândva, undeva să fii ascultat, de a deveni poate doar „o victimă colaterală” a unor interceptări şi înregistrări a convorbirilor tale telefonice nu-ţi procură nicicum o stare de confort, dimpotrivă.
În plus, controversele apărute în presă în ultima perioadă, alimentează şi acestea o anumită reacţie de respingere cu privire la utilizarea unor astfel de instrumente în actul de justiţie. Mai mult, apariţia transcrierilor înaintea proceselor dă sentimentul că nimeni nu scapă atunci când este vorba despre o „comandă” de la centru.
Aproape firesc survine şi următoarea întrebare: oare chiar nu poate trăi Justiţia fără astfel de mijloace? Cum, înainte, se putea face justiţie fără asemenea instrumente prin care, de fapt, se intră adânc în intimitatea personală?
Pentru că infractorii au evoluat
Ce părere au cei care fac parte din sistemul judiciar gălăţean şi care, evident, apelează la astfel de mijloace? Iată ce ne spune în acest sens Marcel Codiţă, purtătorul de cuvânt în relaţiile cu presa al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi.
„Părerea mea este că în înfăptuirea actului de justiţie este nevoie de astfel de mijloace, de interceptarea şi chiar de înregistrarea unor convorbii telefonice sau nu numai. De ce? Pentru că şi infractorii au evoluat şi recurg la mijloace sofisticate de comitere a faptelor penale”.
„De aceea era necesar ca legiuitorul să răspundă cu aceeaşi monedă, cu autorizarea unor interceptări, a unor înregistrări audio, video etc. Tot ceea ce ar putea fi folosit pentru a documenta, a proba activitatea infracţională a unui grup, a unui individ trebuie folosit, dar numai în condiţiile legii”.
„În altă ordine de idei însă, oricum interceptarea convorbirilor telefonice reprezintă, prin ea însăşi, o încălcare, o restrângere a exerciţiului unor drepturi constituţionale, dar care, repet, e prevăzută de lege.”
Şi atunci unde este linia dintre lege şi fărădelege? Cum să te aperi de abuzuri şi cine, dacă nu justiţia, ar trebui să-ţi garanteze drepturile?
CITEŞTE ŞI Interceptările convorbirilor telefonice, de la uz la abuz
