Grupul lui Tobă – în vizorul Poliţiei Tecuci

Grupul lui Tobă – în vizorul Poliţiei Tecuci
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

De peste opt ani la conducerea Poliţiei Municipale Tecuci, Florin Balcan (foto) coordonează 96 de poliţişti în municipiu şi 78 de cadre aparţinând de Biroul Poliţiei Rurale (21 de posturi).

„Avem 42.000 de persoane în Tecuci, dintre care o minoritate importantă - 2.000 de rromi. În general, 2008 s-a dovedit a fi mai bun decât anul precedent, cu o scădere de 15 la sută la infracţionalitatea stradală (principalul gen de infracţiune din zonă)”, declară comandantul.

În ceea ce priveşte furturile din societăţile comerciale, grupul condus de notoriul Tobă (spărgător în vârstă de numai 16 ani împliniţi, cercetat în libertate în două dosare) continuă să acţioneze în zonă. Infracţiunile cu violenţă nu sunt specifice regiunii, iar în ceea ce priveşte omorurile în 2008 s-au înregistrat două cazuri (amplu prezentate, la momentul potrivit, în ziarul nostru).

Important, Poliţia Municipiului nu uită informarea cetăţenilor, punând accentul pe instruirea elevilor din cele 11 şcoli, două licee şi două grupuri şcolare: „În fiecare săptămână, poliţiştii de proximitate intră la orele de dirigenţie, discută cu copiii, urmând ca toate problemele din instituţiile de învăţământ să fie apoi analizate şi luate măsuri în cazurile care se impun”, explică Florin Balcan.

Ianuarie 2009 a înregistrat de asemenea un regres (fapt pozitiv, de altfel), în ceea ce priveşte infracţiunile stradale: faţă de cele 24 de evenimente petrecute în aceeaşi perioadă a anului trecut, prima lună a acestui an a înregistrat doar nouă fapte stradale. „Este importantă prevenirea, pe care noi, Poliţia, o programăm şi la şcoli, şi pe stradă, inclusiv la biserică”, încheie comandantul.

Citit 2308 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.