Primăria Galaţi, victimă a mafiei terenurilor? Ţeapă imobiliară de 900.000 de euro

Primăria Galaţi, victimă a mafiei terenurilor? Ţeapă imobiliară de 900.000 de euro
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)
  • Un gălăţean a încasat 900.000 de euro după ce i-a vândut miliardarului brăilean Gheorghe Caruz un teren care aparţine, de fapt, Primăriei Galaţi * Cazul, extrem de încâlcit, este cercetat de procurori * Se pare că actele au fost "aranjate" pe aceeaşi filieră funcţionărească folosită de fostul deputat Mihail Boldea, în prezent judecat pentru fraude imobiliare

O moştenire cu scântei aduce probe conexe la dosarul în care este judecat fostul parlamentar Mihail Boldea. Pe aceeaşi filieră pe care au folosit-o şi acoliţii lui Boldea - posibil cu sprijinul  aceloraşi funcţionari inculpaţi în cazul fostului deputat - există suspiciuni că s-ar fi falsificat mai multe acte cadastrale şi de proprietate pentru a facilita un tun imobiliar de peste 900.000 de euro. Singurul lucru deocamdată neelucidat este dacă paguba a fost produsă unei persoane private sau Primăriei Galaţi (actele sunt departe de a fi foarte clare). Cert este că terenul în litigiu a ajuns în acest moment în proprietatea miliardarului brăilean Gheorghe Caruz (preşedintele Patronatului Cărnii din România), care spune că, din punctul lui de vedere, a încheiat un contract de cumpărare perfect legal şi că nu îl interesează scandalul dintre pretinşii moştenitori.

Scandal pe Traian 399

Un teren asupra căruia aveau drept de folosinţă doi fraţi s-a transformat într-un adevărat măr al discordiei. După ce au primit moştenire din partea unchilor două corpuri de clădire, dar şi folosinţa unui teren agricol, fraţii Vasile şi Ştefan Puiu au început disputele în instanţă. Conform unui testament, cei doi au primit, în 1986, o casă în proprietate, dar şi un teren în folosinţă din partea unchiului lor, Ştefan Nisip, însă nicăieri nu este delimitat câte revine fiecăruia, aşa că cei doi fraţi au percepţii total diferite asupra situaţiei: în vreme ce Vasile vrea exact jumătate, Ştefan pretinde că lui i se cuvin două treimi.

Ulterior, în urma mai multor hotărâri judecătoreşti, cei doi au primit în continuare dreptul de folosinţă a terenului, deoarece nu au putut demonstra că sunt proprietari. Paradoxal, chiar dacă nu avea un act de proprietate propriu-zis (exista doar o hotărâre judecătorească de constatare a donaţiei - în folosinţă), Ştefan Puiu a reuşit să-i vândă peste 9.000 de metri pătraţi omului de afaceri brăilean Gheorghe Caruz.

"Actul pe care domnul Caruz l-a încheiat cu fratele meu în aprilie 2008 cuprinde şi un teren de aproximativ 3.500 de metri pătraţi, care este de fapt al meu, iar restul, până la 9.079.55 metri pătraţi, este teren din proprietatea privată a statului", spune Vasile Puiu, unul dintre posibilii păgubiţi din acest caz.  El solicită fratelui său 220.000 euro, reprezentând cota-parte din terenul vândut.

Pe de altă parte, Gheorghe Caruz susţine că acuzaţiile aduse de Vasile Puiu sunt nefondate şi, mai mult, îl va da în judecată pentru calomnie şi prejudicii de imagine în acest caz . "Acest om a făcut zeci de acţiuni în instanţă şi chiar plângeri penale împotriva mea. Nu o să las lucrurile aşa. Îi voi face şi eu plângere penală pentru calomnie", ne-a declarat Ghorghe Caruz. Potrivit lui Caruz, în acest moment, el este proprietarul de drept al terenului şi nimeni nu mai are dreptul să conteste acest lucru.

Vasile Puiu: "M-a lucrat mafia imobiliară!"

Vasile Puiu a făcut numeroase plângeri către instanţe şi susţine că în mafia imobiliară ce l-ar fi făcut să piardă banii sunt implicaţi, pe lângă fratele său, mai mulţi poliţişti, procurori, judecători şi angajaţi de la Cadastru. "Deşi eu am vorbit mereu cu actele în mână şi am avut nenumărate dovezi care susţineau că dreptatea este de partea mea, am pierdut mereu. Toată lumea este mână în mână", a mai spus Vasile Puiu.

Presupusul păgubit spune de asemenea că aproape toate actele prin care fratele său a reuşit să obţină terenul ar fi fost falsificate la Cadastru. "În 2006, s-a făcut încheierea intabulării, unde se înscrie un drept de proprietate cu intabulare, fără a consemna însă şi faptul că suntem de fapt doi proprietari şi fără a se delimita proprietăţile. Ulterior, Cadastrul a eliberat şi trei cărţi funciare către domnul Caruz, unde de asemenea nu a consemnat în niciun fel suprapunerea respectivă", a mai spus Vasile Puiu.

Ştefan Puiu: "Mă reclamă aiurea!"

Ştefan Puiu, pe de altă parte, afirmă că fratele lui nu are deloc dreptate. "Am depăşit 100 de plângeri din partea fratelui meu. Absolut toate au fost respinse de instanţe. Nu sunt eu de vină că unchiul meu a vrut să îmi lase mie mai mult şi lui mai puţin. Eu am crescut în casa aceea şi am avut grijă de cei bătrâni până au murit. Îmi pare rău că se ajunge aici şi că fratele meu face astfel de lucruri", a spus Ştefan Puiu.

Actul pe care se bazează acesta este testamentul defunctului Ştefan Nisip, prin care se specificau bunurile ce îi rămâneau. Mai mult, acesta dovedeşte că ordinul iniţial al Prefecturii Galaţi, ce fusese emis în 1993, prin care Vasile Puiu primea peste 7.000 de metri pătraţi de teren, a fost ulterior revocat, acestuia din urmă rămânându-i în folosinţă doar 3.740 de metri pătraţi de teren.

"Am obţinut dreptul de proprietate asupra terenului conform sentinţei civile numărul 8420 din data de 29 decembrie 1986 şi prin moştenire de la unchiul şi mătuşa mea Nisip Ştefan şi Nisip Maranda, conform certificatului de moştenitor numărul 529/1988, eliberat de Notariatul de Stat Galaţi", a mai explicat Ştefan Puiu.

În schimb, Vasile Puiu spune că dreptatea este de partea sa şi că ar fi pierdut 220.000 de euro din cauza unui fals în acte. Conform unui act eliberat de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară din Galaţi în februarie 2006, se constată că: "Suprafaţa întregului imobil este de 13.790 metri patraţi, iar suprafaţa intabulată este de 17.349 metri pătraţi, deci suprafaţa de aproximativ 3.500 de metri pătraţi se suprapune, fiind înscrisă în ambele cărţi funciare".

Imediat după ce a achiziţionat terenul, Gheorghe Caruz a reuşit să îl şi intabuleze, devenind astfel proprietar, chiar dacă situaţia juridică a terenului este în continuare în dispută. De altfel, există informaţii că modul în care fraţii Puiu au ajuns proprietari este investigat de procurori, într-o anchetă conexă la dosarul Boldea.

Au vândut ce nu le aparţine?

Potrivit anchetei la care facem referire, există indicii că, de fapt, niciunul dintre fraţii Puiu nu este proprietar pe teren şi că, de fapt, ei au vândut lui Gheorghe Caruz terenul Primăriei Galaţi! Înainte de a vinde terenul din strada Traian, conform legii, Ştefan Puiu a fost nevoit să solicite un act de la Direcţia Impozite, Taxe şi alte Venituri locale din cadrul Primăriei Galaţi. Conform acestui act, ce are numărul de înregistrare 2357/27.02.2009, Ştefan Puiu plătise impozitul pentru o suprafaţă de teren de 9.819 mp, aflat pe strada Traian nr. 399. Potrivit aceluiaşi act, Ştefan Puiu nu era proprietarul respectivului teren, ci îl avea doar în folosinţă. Pe de altă parte, conform contractului de vânzare-cumpărare încheiat în 16 februarie 2009, Ştefan Puiu vinde, ca proprietar, o parte din terenul amintit (9.079 mp) către omul de afaceri Gheorghe Caruz.

În respectivul contract se specifică faptul că Ştefan Puiu a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului, acţiune care este investigată, cum spuneam, de către procurori.  Practic, Caruz a dat 900.000 de euro pe un teren al cărui vânzător pare să nu fie proprietarul de drept. Rămâne de văzut, în continuare, ce va face Primăria Galaţi în acest caz, având în vedere că, potrivit evidenţelor Fiscului, este proprietar de drept al terenului ajuns acum la miliardarul Caruz.

Citit 4636 ori Ultima modificare Luni, 01 Octombrie 2012 08:42

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.