Revenim cu alte amănunte privind aventurile de prin Turcia sau Spania ale trupei Marianei Baboş, gălăţeanca recunoscută de mulţi dintre cititorii noştri ca fiind, între altele, una dintre cele care s-a căţărat la Galaţi şi pe „meterezele” Revoluţiei de la Prefectura locală.
De la început trebuie spus că în chestiunea reţelei de trafic de persoane pe care a iniţiat-o şi organizat-o împreună cu fiul său, Ascanio, „Mariana Cur de Fier”, aşa cum era cunoscută Mariana Baboş încă înainte de anii 90, nu a fost un pionier în ale celei mai vechi meserii din lume.
Reţelele de trafic de persoane sau trafic de carne vie, de prostituţie au răsărit ca ciupercile după ploaie. Caracteristica cvasigenerală a acelora care s-au încumetat la astfel de mijloace de îmbogăţire era aceea că făceau parte dintr-o categorie de oameni cu un nivel de instruire mai mult decât precar.
Aveau însă mult curaj, tupeu, profitau de slăbiciunile legilor mereu în schimbare în România, de libertatea de a părăsi ţara, de aiureala post-revoluţionară a autorităţilor, dar şi de o altă realitate tristă. La un deceniu de la Revoluţie, în România - Galaţiul n-a făcut excepţie – o mare parte a populaţiei a început să simtă fiorul sărăciei, al foamei.
Proxeneţii au găsit un teren mănos. Tinerele provenite din familii dezmembrate sau atinse de sărăcie cădeau uşor pradă racolatorilor de genul celor din trupa condusă de Mariana şi Ascanio Baboş. De această situaţie au profitat şi ei din plin.
„Urcarea fraierului” la „lucrare pe club”
Revenind la isprăvile lor de prin Turcia şi mai ales din Spania, ce se regăsesc în rechizitoriul întocmit de procurorii DIICOT - Biroul Teritorial Galaţi, reţinem şi amănuntul că în stabilimentele rău famate din Peninsula Iberică fiinţează baruri, dar şi un fel de minihoteluri special destinate. Acolo, clienţii fetelor racolate din România şi obligate să se prostitueze ştiu că trebuie să cumpere unele băuturi cu preţuri exorbitante.
În acele preţuri pipărate intră, chipurile, şi infima cotă-parte ce ar trebui să revină tinerelor ce oferă plăceri sexuale. În limbajul tinerelor care ajungeau să se prostitueze pe acolo, acostarea unui client era denumită „urcare”. Clientul propriu-zis era botezat ca fiind „fraier”, iar prestaţia fetelor se chema „lucrare pe club”.
Cum spuneam şi în articolul de ieri, fetele nu erau în niciun moment de capul lor. Ascanio Baboş avea grijă, în afara banilor pe care-i lua, să le fotografieze pe fete în ipostaze sexuale explicite, stocând imaginile şi filmele, procurându-i astfel posibilitatea de a le şantaja, mai ales pe cele care ar fi încercat să scape de sub tutela sa.
Alde Ascanio, ca să fie mai eficienţi şi să controleze în totalitate mişcările tinerelor pe care le exploatau, erau buni prieteni cu patronii spanioli ai stabilimentelor respective. Bineînţeles, la mijloc era vorba de un interes reciproc. În orice moment ştiau exact numărul „urcărilor”, numărul clienţilor cu care fetele întreţineau relaţii sexuale, sumele cu care erau plătite.
De la credulitate la „carne de tun”
Una dintre tinerele racolate de trupa Marianei, a lui Ascanio Baboş & Co, Gabriela S., se prostitua, dar a crescut în ochii „stăpânilor” din moment ce aceştia i-au delegat şi responsabilitatea de a le primi pe noile tinere achiziţii, de a le caza, de a le determina să se prostitueze şi, în final, de a le supraveghea şi de a le lua banii.
O astfel de tânără achiziţie cu asemenea responsabilităţi purta denumirea de „bază”, aceasta ajungând la un moment dat şi în postura de concubină a lui Ascanio.
O altă tânără folosită din plin de trupa Baboş a fost, de exemplu, Andreea P., care, atât cât a prestat în Spania a reuşit să producă 140.000 euro. O avere, nu-i aşa?
O altă fată, „Aurora”, pentru că nu obţinea din practicarea prostituţiei sumele de bani pe care Ascanio Baboş le dorea, a fost bătută. A fost lovită cu capul de faianţă până ce s-a spart o asemenea placă. În cele din urmă, supărat şi furios pentru prestaţia slabă, a îmbarcat-o într-un autocar şi a trimis-o în România. I s-a reproşat că nu se străduieşte destul.
În schimb, Tudoriţa B. a reuşit să fugă, după ce a văzut la ce chinuri au fost supuse alte fete, dar asta după ce prestase în valoare de peste 60.000 euro.
Regimul tinerelor racolate cu relativă uşurinţă în România era cumplit în Spania. Mai toate fuseseră mai întâi amăgite, dar mai apoi, ca să se prostitueze, nu mai avea nimeni răbdarea de a se purta cu ele cu mănuşi. Prin ameninţare, înşelăciune, violenţe, şantaj, fetele ajungeau să se prostitueze.
Desigur, slăbiciunea şi credulitatea lor nu pot fi omise. Au fost folosite drept „carne de tun”, iar acum , singura lor consolare, dacă mai poate fi vorba de aşa ceva, ar fi aceea că, în calitate de martore, în faţa procurorilor au avut măcar şansa de a-şi spune păsul. Slabă consolare, într-adevăr.
