Călătoria minorului

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Doamna Diana ne-a scris pe adresa redacţiei şi ne-a povestit că are un băieţel de 6 ani. „Eu şi soţul meu dorim să plecăm într-o mică vacanţă, în mai, în Cipru. Doresc să ştiu dacă mai e nevoie să-i fac paşaport individual copilului sau să îl trecem pe paşaportul unuia dintre noi dacă ambii îl însoţim la ieşirea din ţară”, ne întreabă cititoarea noastră.

În cazul în care copilul va fi însoţit de ambii părinţi, este suficient că acesta să fie trecut pe paşaportul unuia dintre aceştia.

Pe viitor, dacă călătoreşte cu un singur părinte va fi nevoie de un act încheiat în faţa notarului, prin care celălalt părinte îşi exprimă acordul.

Indemnizaţia copilului de până la 2 ani

Legea privind indemnizaţia copilului de până la doi ani tot ridică întrebări. Doamna Angela D. ne solicită mai multe detalii despre această lege. „Aş vrea să vă întreb dacă aveţi informaţii despre noua lege în care opţional putem alege cuantumul indemnizaţiei pentru creşterea copilului până la 2 ani să fie 85% din salariul net obţinut în ultimele 12 luni înainte de naştere. Ce acte sunt necesare? Menţionez că sunt mămică de 4 luni şi că deja am depus actele pentru indemnizaţia obişnuită. Legea nouă e valabilă şi pentru mămicile care au născut în 2008?”, ne întreabă cititoarea noastră.

Da, legea este valabilă pentru toate mămicile care se află în concediu post natal la 1 ianuarie 2009 şi până la împlinirea vârstei de 2 ani de către bebe. Astfel, pentru a obţine informaţii este bine să vă adresaţi unde aţi depus dosarul pentru concediul de creştere copil.

Este foarte probabil să vă solicite:

- cerere cu opţiunea dumneavoastră (600 lei sau 85% din venituri 12 luni anterioare)

- adeverinţa de la angajator cu veniturile realizate în cele 12 luni anterioare (asta dacă sunteţi angajat şi aveţi venituri salariale).

Terenul din jurul blocului

Domnul Ion  doreşte să ştie dacă Primăria sau Asociaţia de Locatari are drept de proprietate asupra terenului din jurul blocului (grădini amenajate, parcări, etc). „Din câte am aflat ştiu că spaţiul verde aparţine Consiliului Local al localităţii unde se află blocul şi nu are nimeni dreptul să-l îngrădească. Situaţia care m-a determinat să întreb este următoarea: un vecin care are apartament la parter şi-a îngrădit un teren din faţa apartamentului său, l-a închis cu lacăt şi în plus foloseşte grădina pe post de loc de grătar şi întâlniri cu prietenii până târziu în noapte, câteodată în frunte cu administratorul blocului, care tocmai a pus afiş să se păstreze liniştea în bloc după ora 22.00!!! Aşadar nu am cu cine să discut în această situaţie. Vă rog să îmi spuneţi ce măsuri pot lua?”

Terenul din jurul blocului este domeniul public.

Vă supun atenţiei prevederile apărute în Monitorului Oficial al României nr. 393/1997 privind înfiinţarea şi funcţionarea Asociaţiilor de proprietari.

,,Art.3-c) Prin proprietate comună se înţelege toate părţile dintr-o clădire aflată în proprietate, care NU sunt apartamente şi care sunt destinate folosirii în comun de către toţi proprietarii din acea clădire. Proprietatea comună include toate părţile proprietăţii care sunt în folosinţă comună, ca: terenul pe care este construită clădirea, curtea inclusă, fundaţia, structura de rezistenţă, acoperişul, terasele, coşurile de fum, scările, holurile, pivniţele, subsolurile, casa scării, tubulatura de gunoi, rezervoarele de apă, ascensoarele."

În ceea ce priveşte îndreptarea situaţiei de tulburare a liniştii publice, trebuie să vă adresaţi poliţiei.

Citit 1086 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.