Peste o mie de cauze soluţionate în trei luni

Peste o mie de cauze soluţionate în trei luni
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În primul trimestru al anului în curs, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi au intrat circa 2.200 de dosare. La acestea se adaugă însă alte 10.000 de cauze rămase nerezolvate din anii anteriori, unele chiar din 2003 sau 2004.

În trei luni din acest an, după cum ne confirmă prim-procurorul adjunct Liliana Istrate (foto), cinci procurori au fost soluţionat în total 1.249 de cauze (17 cauze ce ţin de activitatea de urmărire penală proprie şi 1.232 dosare - activitatea de supraveghere a cercetărilor penale făcute de organele de poliţie).

Numărul total al învinuiţilor şi inculpaţilor cuprinşi în aceste dosare a fost de 608, 125 dintre aceştia fiind trimişi în judecată. 19 au fost trimişi în judecată în stare de arest preventiv, fiind acuzaţi de furt calificat, tâlhării săvârşite în locuri publice şi alte violenţe.

Faţă de 383 de învinuiţi, procurorii au aplicat prevederile art. 18 indice 1 Cod penal, care se referă la săvârşirea unor fapte ce nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni.

Furtul calificat - pe primul loc

Tot de la prim-procurorul adjunct Liliana Istrate am aflat că cele mai multe cauze soluţionate au fost cele ce au avut ca obiect furtul calificat (365), infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere (85), tâlhării (27), infracţiuni economice (50), infracţiuni privind viaţa sexuală (4), restul fiind vătămări corporale grave (2), vătămări corporale, loviri sau alte violenţe, precum şi încălcări ale Legii nr.61/1991, privind ordinea şi liniştea publică.

Procurori, la judecată

În aceeaşi perioadă, procurorii Parchetului local Galaţi care sunt repartizaţi pe activitatea judiciară au declarat 73 de apeluri şi recursuri în cauze penale, în care au fost implicaţi 65 de inculpaţi. 62 din cele 73 de apeluri şi recursuri penale soluţionate au fost admise. De altfel, procentul de admisibilitate al apelurilor şi recursurilor formulate de procurori în instanţele de judecată a fost de 84,93 la sută.

Pe acest segment de activitate, procurorii motivează căi de atac, studiază dosarele cu care intră în şedinţele de judecată, revizuiesc sentinţe penale pronunţate de instanţe. Totodată, procurorii Parchetului local intră şi în şedinţe de judecată în care sunt pe rol cauze civile ce necesită participarea lor la soluţionarea acestor cauze.

Prestaţii de calitate, operativitate - după posibilităţi

Trebuie reţinut, de asemenea, că în perioada analizată, nu s-au înregistrat achitări sau restituiri dispuse de instanţe, nu a fost infirmată nicio soluţie în dosarele în care urmărirea penală a fost făcută de procuror, ceea ce atestă calitatea muncii prestate de grupul restrâns de magistraţi de la Parchetul local Galaţi.

Operativitatea de soluţionare a cauzelor a fost de doar 58,82 la sută, volumul mare de cauze înregistrate plus cele ce vin din anii anteriori, fiind piatra de moară ce atârnă în balanţa cauzelor soluţionate în cele trei luni ce s-au scurs de la începutul anului 2009.

„În primul trimestru din 2009, după cum precizează procurorul Liliana Istrate, au fost aplicate mai multe măsuri preventive decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, ceea ce a făcut ca dosare de o complexitate deosebită să fie soluţionate într-un interval de timp mai scurt, dată fiind starea de arest preventiv în care au fost inculpaţii.

În aceeaşi perioadă s-au înregistrat, din păcate, mai multe accidente de muncă, evenimente care au necesitat, la fel, prezenţa procurorului alături de personalul Inspectoratului Teritorial de Muncă.”

Cam acesta e tabloul activităţii unui grup foarte restrâns de procurori în primul trimestru din acest, de fapt, în mare parte, oglinda infracţionalităţii gălăţene din aceeaşi perioadă.

Citit 1472 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.