Breviar juridic: Taxele judiciare de timbru (I)

Breviar juridic: Taxele judiciare de timbru (I)
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Taxele judiciare de timbru pentru cererile de chemare în judecată sunt reglementate de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 şi se plătesc anticipat cu excepţiile prevăzute de lege. Determinarea cuantumului acestor taxe se face de către instanţa de judecată.

Actul normativ sus-menţionat prevede că acţiunile şi cererile evaluabile în bani introduse la instanţele judecătoreşti se taxează astfel:

până la valoarea de 500 de lei - 8 la sută, dar nu mai puţin de 20 de lei;

între 501 lei şi 5.000 - 40 de lei plus 7 la sută pentru ce depăşeşte 500 de lei;

între 5.001 şi 25.000 de lei - 355 de lei plus 5 la sută pentru ce depăşeşte 5.000 de lei;

între 25.001 de lei şi 50.000 de lei - 1.355 de lei plus 3 la sută pentru ce depăşeşte 25.000 de lei;

între 50.001 şi 250.000 de lei - 2.105 lei plus 2 la sută pentru ce depăşeşte 50.000 de lei;

peste 250.000 de lei - 6.105 lei plus 1 la sută pentru ce depăşeşte 250.000 de lei.

Sunt supuse acestor taxe următoarele categorii de acţiuni:

- acţiunile pentru constatarea nulităţii, anularea, rezoluţiunea sau rezilierea unui act juridic patrimonial;

- acţiunile privind constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept patrimonial;

- acţiunile prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care ţine loc de act autentic de înstrăinare a unor bunuri imobile sau de constituire a unor drepturi reale asupra acestora.

Judecător Eugen Mortu,

Tribunalul Galaţi

Mai citiţi şi: Boza cerea scutiri de taxe judiciare în dosarul Arcada

Citit 1444 ori Ultima modificare Luni, 26 Mai 2014 18:16