Coşmarul casei de vis

Coşmarul casei de vis
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

„Te poţi muta în casa visată chiar de la 31 august 2008. Complexul este situat la 5 minute de oraş, la intrarea în comuna Vânători” – aşa începea fluturaşul promoţional distribuit de „dezvoltatorul imobiliar” Mailoo Construct pentru ansamblul de locuinţe „Nord 26 Residence”. Suntem în mai 2009, iar „casa visată” s-a transformat în coşmar. Distanţa de 5 minute este cât o veşnicie, iar Mailoo Construct a cerut reorganizarea, intrând sub protecţia legii falimentului.

66 de creditori s-au înscris pe tabelul preliminar al creanţelor, iar totalul general al creanţelor înscrise se ridică la 9,285 milioane lei. Adică aproximativ 2,3 milioane de euro! „Inamicul public nr. 1” al acestor creditori este administratorul Mailoo Construct, Ştefan Constantin, un băiat de doar 25 de ani.

Falimentul, ca afacere

Afacerea este chiar frumoasă. Cumperi nişte teren viran la Vânători cu 3 euro/mp. Vinzi un loc de casă şi torni fundaţiile la alte 26. Te duci apoi la bancă, iei un împrumut şi girezi cu aceste fundaţii, care cresc valoarea terenului. Ridici apoi casele până la roşu, plătind (sau nu!) diverşii furnizori şi parteneri. Te duci la altă bancă. Iei un alt împrumut, mai mare, pe care-l girezi cu locuinţele. Iei avansuri de mii de euro de la zeci de persoane care voiau să se mute în „casa visată”.

Îţi cumperi vreo patru limuzine (de exemplu BMW 320, X5 sau seria 3 şi un Audi A3) şi o „bărcuţă” de 185.421 de lei cu care să te duci la mare (pe Dunăre!), plus un teren pentru un „fleac” de 3,2 milioane lei şi apoi spui că eşti în insolvenţă, băgându-te sub protecţia legii. Chiar opreşti 10.000 de euro din avansurile plătite de clienţi, în baza unui articol dintr-un antecontract de vânzare-cumpărare destul de dubios, prin care Mailoo Construct nu-şi asumă nimic, dar cere totul.

Nu e rău deloc! Un calcul estimativ arată astfel: ai intrat în afacere cu câteva zeci de mii de euro şi scoţi cel puţin un milion şi jumătate de euro pe persoană fizică, băgându-ţi firma în faliment.

Prejudiciul de 2,3 milioane de euro este doar cel de pe hârtie. În realitate, efectele sunt mult mai mari. Multe din firmele de pe lista creditorilor pot intra, la rândul lor, în faliment sau pot fi executate de stat sau de furnizori pentru plata facturilor emise şi neîncasate. Pentru că, din păcate, în România statul se pare că îi protejează pe cei care vor să se îmbogăţească peste noapte, pe banii altora.

Lista creditorilor, ca în „Pagini Galbene”

Lista creditorilor SC Mailoo Construct poate fi confundată cu „Pagini Galbene”. Adică în ea găseşti de toate: persoane fizice şi firme din Galaţi, dar şi din alte oraşe - Bucureşti, Brăila sau Ploieşti, cabinete de avocatură şi notariale, firme de audit, Primăria Galaţi, Direcţia de Finanţe, bănci (de exemplu BCR, Bancopost, Unicredit, Marfin Bank etc). E de mirare totuşi cum aceste bănci au acordat sume mari de bani, în valoare totală de peste un milion de euro, unui administrator fără experienţă al unei firme înfiinţate în 2007 şi care, iată, a intrat în insolvenţă în 2008!

„Mi-a vândut o casă ipotecată”

Şerban Iliescu, administrator al SC Milenium, ne-a declarat: „Pe data de 24.09.2008, am semnat un antecontract de vânzare-cumpărare cu Ştefan Constantin (în calitate de persoană fizică) pentru un teren situat în localitatea Vânători, pentru care el a declarat, sub sancţiunea prevăzută de art.292 Cod penal, că nu a mai fost vândut, donat sau ipotecat în favoarea vreunei alte persoane fizice sau juridice. În aceeaşi zi, am semnat un alt antecontract de vânzare-cumpărare cu SC Mailoo Construct SRL, reprezentată prin Ştefan Constantin, care se obliga să-mi vândă un imobil-locuinţă care urma să se construiască pe terenul respectiv. Am achitat un avans, urmând ca la 31.10.2008 să-mi fie predată casa şi să achit diferenţa de bani”.

„Dar, la data de 31.10, casa nu era terminată, iar în luna următoare, Ştefan Constantin a început procedura de faliment prin reorganizarea firmei Mailoo Construct. Mi s-a părut ciudat că trebuia să închei contractul de vânzare-cumpărare abia la două zile după ce achitam suma integrală. Ducându-mă la Oficiul de Cadastru Galaţi, am cerut extrasul de carte funciară pentru teren şi casă şi am descoperit că, de fapt, la data de 15.05.2008 (deci cu patru luni înainte), Ştefan Constantin ipotecase terenul în favoarea Egnatia Bank SA (actuala Marfin Bank) pentru suma de 4,340 milioane de lei (un milion de euro – n.r.), cu interdicţie de înstrăinare şi grevare”.

„Acest fapt arată clar că Ştefan Constantin a făcut uz de fals şi înşelătorie, conform art.292 Cod penal, pe care singur l-a introdus şi semnat în antecontractul încheiat cu mine. Din extrasul de carte funciară pentru imobil reiese că SC Mailoo Construct l-a ipotecat, tot pe 4,340 milioane lei şi tot în favoarea Marfin Bank SA, cu interdicţie de înstrăinare şi grevare, la data de 10.10.2008. Astfel, pe lângă faptul că eu am rămas cu avansul pierdut, Ştefan Constantin îmi cere să-i şi achit un teren şi o casă ipotecate, sau 10.000 de euro în caz de reziliere a antecontractului”.

„Indiferent că o termina, că n-o termina, că dădea faliment etc. eu trebuia să-i dau 10.000 de euro. Deci şi într-un caz şi în celălalt, eu sunt cel păgubit ca client. Dar sunt păgubit şi ca furnizor, pentru că firma mea a executat lucrări pentru Mailoo Construct, lucrări neachitate nici până acum”.

„Reţeta” afacerii

O altă firmă păgubită este SC Avitest SRL, al cărei administrator ne-a declarat: „Am plătit şi eu avans pentru casă către Mailoo Construct, iar când m-am dus să-i fac plata integrală, Ştefan Constantin m-a amânat, a refuzat să întocmească pe loc actul de vânzare-cumpărare, dorind să fac un contract de împrumut sau tot un antecontract de vânzare-cumpărare. Ulterior am cerut extrase de carte funciară şi am descoperit motivele acestei amânări, pentru că terenul şi casa erau ipotecate către bancă, cu toate că în antecontract se specifica expres că nu sunt ipotecate”.

Aşadar, reţeta după care s-a procedat în aceste cazuri este următoarea: se vindea terenul pe persoană fizică la nişte preţuri fabuloase (55.000- 60.000 de euro), aici fiind de fapt profitul (fără TVA, fără impozit pe profit şi alte taxe datorate la stat), iar lucrările la casă se făceau pe firmă. Dacă firma dă faliment, rămân cu banii încasaţi ca persoană fizică.

Prinde orbul…

Ambii noştri interlocutori au cerut returnarea avansurilor de către Mailoo Construct dar, întrucât firma este în procedură de faliment, au fost înscrişi la masa credală a societăţii, cu şanse minime de a-şi mai recupera banii.

„Cred că cea mai bună soluţie pentru a ne lua banii înapoi ar fi să ne adunăm toţi creditorii, să facem plângere penală împotriva administratorului Ştefan Constantin şi să dăm în judecată firma Mailoo Construct, pentru tragerea la răspundere penală şi administrativă a lui Ştefan Constantin şi executarea averii firmei. Problema e că şi-a transferat cam toate bunurile neipotecate ale firmei pe persoană fizică”,  mai spune Şerban Iliescu.

Citit 8696 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.