„Piraţi” de Prut şi Dunăre, la judecată

„Piraţi” de Prut şi Dunăre, la judecată
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Un alt grup important de infractori gălăţeni  a fost trimis zilele trecute în judecată după ce la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de  Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Galaţi a fost încheiată urmărirea penală.

Inculpaţii trimişi în judecată sunt gălăţenii  Codreanu Jenică, zis „Grasu”, în vârstă de 44 ani, feciorul acestuia - Codreanu Bogdan, de 25 de ani, Felea Cătălin, zis „Jileanu”, zis „Jil” – 27 ani, Tuluceanu Nistor – 28 ani, din Isaccea, Cristea Valentin Marius – 23 ani, din Brăila şi Rogoz Alexandru, de 20 de ani tot Brăila.

Cei şase, în funcţie de contribuţia adusă la conceperea, organizarea şi punerea în operă a fărădelegilor despre care vom vorbi, vor da seama în instanţă pentru comiterea infracţiunilor de contrabandă, complicitate la contrabandă, constituire a unui grup infracţional organizat, aderare la un grup infracţional organizat, instigare la contrabandă, instigare la trecerea ilegală a frontierei de stat. Infracţiunile au fost comise în mai multe rânduri, adică în formă continuată. Faptele au fost săvârşite în perioada decembrie 2008 - ianuarie 2009.

Creierul „Grasu” şi logistica „scăpării de mort”

Cel care a gândit şi iniţiat constituirea grupului a fost Codreanu Jenică (Grasu). Ţinta a fost din start contrabanda cu ţigări din  Republica Moldova,  acolo unde acestea sunt cu aproximativ 40 la sută mai ieftine. A ştiut din start că va recurge la contrabandă prin trecerea ilegală a frontierei de stat a României, sustragerea mărfii de la vămuire şi implicit de la plata impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat.

Grasu asigura logistica necesară trecerii ţigărilor peste Prut şi apoi transportul acestora pe Dunăre, până în dreptul municipiului Galaţi, cu ambarcaţiuni de mare viteză.

Acesta îi contacta pe Niculiseanu Dumitru şi Valeriu (cumetri) şi stabilea cu ei zilele în care era posibilă furnizarea şi, respectiv, trecerea ţigărilor peste frontiera de stat. Tot Grasu se ocupa şi de valorificarea ţigărilor, dezvoltând o amplă reţea de distribuţie, în sistem „en-gros”, iar contrabandiştii aveau grijă „să scape cât mai repede de mort”.

Misiuni colaboraţioniste

Două persoane procurau ţigările din Republica Moldova şi le transportau la malul Prutului, unde se asigurau şi de „cooperarea” lucrătorilor din cadrul trupelor de grăniceri ale Republicii Moldova.

Codreanu Bogdan şi Felea Cătălin preluau ţigările cu ambarcaţiuni de mare viteză pe malul moldovenesc şi le treceau cu altele, de mare viteză, pe malul românesc. Felea Cătălin depozita apoi ţigările în apropierea locuinţei sale, într-o magazie de pe un teren care era proprietatea tatălui său. Ţigările nu stăteau acolo decât până erau valorificate.

Codreanu Bogdan era cel care transporta ţigările de la malul Dunării la locul de depozitare; asigura transportul, dar lua şi măsuri ca bărcile şi maşinile încărcate ochi cu ţigări să nu fie depistate pe drum de cine ştie ce organe abilitate.

Filaj contra poliţiştilor de frontieră şi invers

Codreanu Bogdan a pus la punct şi un sistem de contrafilaj. Avea oameni care supravegheau mişcările poliţiştilor de frontieră şi locul de acostare a ambarcaţiunilor acestora. Rapoartele acestora includeau şi deplasarea echipelor mobile şi ale ambarcaţiunilor poliţiştilor de frontieră.

El alegea şi locul de  debarcare a ţigărilor. Şi, în funcţie de „rapoartele” primite,  grupul îşi continua sau nu deplasarea pe Prut şi pe Dunăre, făcea sau nu celelalte manevre. Multe ţigări au fost debarcate prin zona denumită „la vâşcă”.

Sistemul părea infailibil, numai că s-a dovedit a avea fisuri… întrucât nici poliţiştii de frontieră, nici procurorii DIICOT n-au stat cu mâinile în sân. I-au monitorizat, la fel, mai multă vreme şi, în noaptea  de 22 spre 23 ianuarie 2009, s-a organizat prinderea în flagrant a infractorilor, acţiune ce a avut succes deplin.

Acum, urmează judecata. Vă vom ţine la curent cu evoluţia ostilităţilor din instanţă.

Citit 3530 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.