Informaţii notariale - Moştenire de la fraţi

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Domnul Brumaru spune că ca a avut un frate geamăn care a decedat pe 10 septembrie 2008 la Deva. „Am mers la Deva să aflu despre situaţia financiara a bunurilor (casa în care a locuit  şi o casă de vacanţă) şi am aflat că s-a făcut deja succesiunea. Mai poate face ceva în acest caz? Succesiunea  a fost dezbătută pe data de 15 noiembrie 2008 fără ca vreunul dintre ceilalţi patru fraţi să fie chemaţi”.

Domnul notar George Schin ne-a răspuns la întrebarea cititorului nostru.

Dacă la moştenire sunt chemaţi descendenţii de gradul I (copii ai defunctului) şi soţul supravieţuitor al defunctului se stabileşte mai întâi cota ce se cuvine acestuia şi restul se împarte între descendenţi.

Cu şi fără descendenţi

Dacă defunctul nu are descendenţi sau cei existenţi nu pot (din cauza nedemnităţii) ori nu vor să vină la moştenire rudele care fac parte din clasa a II-a de moştenitori, alcătuită din ascendenţii privilegiaţi (părinţii defunctului) şi colateralii privilegiaţi (fraţii şi surorile defunctului şi descendenţii lor).

Precizăm că şi în acest caz, dacă există soţ supravieţuitor al defunctului, se stabileşte mai întâi cota ce se cuvine acestuia şi restul se împarte clasei a II-a de moştenitori.

Dacă succesiunea a fost dezbătută fără fraţi şi surori, în situaţia în care aceştia ar fi trebuit să vină la moştenire, nu rămâne decât să solicite constatarea nulităţii certificatului de moştenitor, pentru acest lucru adresându-se instanţei de judecată.

Citit 1224 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.