BREVIAR JURIDIC/ Acţiunea în justiţie pentru stabilirea paternităţii copilului din afara casătoriei

BREVIAR JURIDIC/ Acţiunea în justiţie pentru stabilirea paternităţii copilului din afara casătoriei
Evaluaţi acest articol
(22 voturi)

Codul civil prevede că atunci când tatăl din afara căsătoriei nu îl recunoaşte pe copil, paternitatea acestuia se poate stabili de către instanţă, prin hotărâre judecătorească. Acţiunea în stabilirea paternităţii aparţine copilului şi se porneşte, în numele lui, de către mamă, chiar dacă este minoră, sau de către reprezentantul lui legal împotriva pretinsului tată.

Instanţa competentă să soluţioneze acţiunea este judecătoria în raza căreia domiciliază pârâtul (pretinsul tată), iar dacă domiciliul acestuia nu este cunoscut, cererea se poate introduce la judecătoria în raza căreia domiciliază reclamantul.

În practica judiciară s-a arătat că, odată introdusă acţiunea, mama sau reprezentantul legal al copilului nu poate renunţa la judecarea acesteia şi nici nu poate încheia o tranzacţie cu pretinsul tată, prin care să renunţe la cercetarea paternităţii pe timpul minorităţii copilului, deoarece ar contraveni interesului superior al minorului.

Dreptul la acţiunea în stabilirea paternităţii nu se prescrie în timpul vieţii copilului. Cu toate acestea, Codul civil prevede că, în situaţia în care copilul a decedat înainte de a introduce acţiunea, moştenitorii săi pot să o introducă în termen de un an de la data decesului.

Odată cu cererea privind stabilirea paternităţii se mai poate cere instanţei de judecată să încuviinţeze dreptul copilului de a purta numele de familie al tatălui, iar în cazul în care copilul este minor, obligarea tatălui la plata pensiei de întreţinere. Pentru dovedirea acţiunii se pot administra toate mijloacele de probă admise de lege, şi anume: înscrisuri (ex. scrisori, fotografii etc.), martori, interogatoriul pârâtului, expertiză medico-legală a  filiaţiei etc. În ce priveşte proba cu martori, pot fi ascultate şi rudele cele mai  apropiate ale părţilor, de orice grad, cu excepţia descendenţilor. Mărturisirea pârâtului la interogatoriu că este tatăl copilului constituie o recunoaştere voluntară de paternitate făcută în formă autentică şi are valoare probatorie esenţială.

Expertiza medico-legală (serologică, antropologică, dermatoglifică, genetică etc.) este mijlocul de probă frecvent folosit în stabilirea paternităţii copilului din afara căsătoriei. Expertiza medico-legală ADN este modalitatea de expertizare genetică cea mai completă şi cu cel mai mare grad de probabilitate în stabilirea filiaţiei copilului.

În practica instanţelor de judecată s-a considerat că atunci când din celelalte probe administrate în cauză (înscrisuri, declaraţii ale martorilor etc.) rezultă că în perioada legală de concepţie (intervalul de timp cuprins între a trei suta şi a o sută optzecea zi dinaintea naşterii copilului),  mama copilului a avut relaţii intime cu mai mulţi bărbaţi, este obligatorie efectuarea expertizei medico-legale pentru stabilirea filiaţiei.

În această situaţie, pentru a înlătura orice dubiu privind paternitatea copilului, instanţa de judecată este obligată să dispună, din oficiu, efectuarea expertizei medico-legale a filiaţiei, chiar dacă părţile nu au solicitat acest mijloc de probă.

Prin hotărârea judecătorească definitivă de admitere a acţiunii în stabilirea paternităţii, bărbatul chemat în judecată este declarat tată al copilului, căruia, ulterior, i se va elibera un alt certificat de naştere. De asemenea, hotărârea judecătorească produce efecte, în condiţiile legii, cu privire la numele copilului, exercitarea  autorităţii părinteşti, locuinţa copilului, obligaţia de întreţinere, vocaţia  succesorală etc.

De menţionat că noul Cod civil instituie o reglementare cu privire la  dreptul personal al mamei copilului de a solicita anumite despăgubiri de la pretinsul tată, şi anume să-i plătească jumătate din cheltuielile naşterii  şi ale lehuziei, precum şi jumătate din  cheltuielile făcute  cu întreţinerea ei în timpul sarcinii şi în perioada de lehuzie.

Solicitarea acestor cheltuieli este condiţionată de introducerea acţiunii pentru stabilirea paternităţii şi, astfel, mama copilului nu le poate cere dacă nu a formulat această acţiune. Prin urmare, cererea pentru despăgubirile sus-menţionate poate fi făcută odată cu acţiunea principală pentru stabilirea paternităţii sau pe cale separată după soluţionarea acestei acţiuni.

Dreptul la acţiune se prescrie în termen de trei ani de la naşterea copilului.

Citit 6800 ori Ultima modificare Luni, 19 Octombrie 2015 20:50