Societăţile de ASIGURĂRI plătesc din greu isprăvile din trafic. Gălăţenii, printre fruntaşii DAUNELOR TOTALE la maşini

Societăţile de ASIGURĂRI plătesc din greu isprăvile din trafic. Gălăţenii, printre fruntaşii DAUNELOR TOTALE la maşini
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Şoferii cu vârste de cel mult 25 de ani, posesori de maşini puternice, sunt "preferaţii" companiilor de asigurări la capitolul despăgubiri din accidente


N-om avea noi cele mai bune drumuri din ţară, dar la capitolul evenimente rutiere soldate cu pagube mari nu stăm deloc rău. Suntem pe locul cinci, mai exact, într-un top naţional realizat la solicitarea Autorităţii pentru Supraveghere Financiară (ASF), care a vrut să contabilizeze, pe judeţe, care este ponderea acordării despăgubirilor din asigurări solicitate şi încasate de şoferii care şi-au declarat maşinile avariate.

Cu un procent de peste 5 la sută, în condiţiile în care media naţională se situează sub această cifră, judeţul Galaţi face parte dintr-o "elită" condusă de Bucureşti, cu o valoarea de 6,78 la sută. Pe locul doi se situează Constanţa, cu 6,40 la sută, iar pe trei, judeţul Iaşi, unde ponderea este de 6,27 la sută. Pe locul patru se poziţionează Dolj, cu 5,77 la sută, urmat de Galaţi, unde frecvenţa daunei este în proporţie de 5,71 la sută. Judeţul unde companiile de asigurări au raportat cele mai puţine despăgubiri pentru daună totală este Harghita, unde ponderea este de 2,84 la sută.

Paguba, proporţională cu capacitatea

Este un alt criteriu avut în vedere de evaluare, care arată că cei mai păgubiţi ajung să fie şoferii care îşi permit riscuri la volanul unor bolizi puternici. Autoturismele care au o capacitate cilindrică de peste 2.500 de centimetri cubi sunt cel mai frecvent declarate distruse în totalitate, proprietarii preferând să încaseze banii din asigurări decât să încerce să le repare. La polul opus, autoturismele cu motor mic, sub 1.200 cmc, sunt cel mai puţin despăgubite.

Tinerii, clienţi fideli

Combinaţia vârsta şoferului - capacitatea cilindrică a motorului constituie un alt factor direct proporţional cu pagubele. Imprudenţa, lipsa de experienţă, predispoziţia unora de a se urca la volan, după ce au consumat alcool sau diverse substanţe, care cresc riscurile producerii unor accidente grave, sunt caracteristice şoferilor foarte tineri, de regulă sub 25 de ani. Este o altă concluzie relevată de studiu, valabilă la nivel naţional, potrivit căreia şoferii foarte tineri sunt cei care generează cele mai mari pagube, traduse prin poliţe scumpe decontate de societăţile de asigurări. Dauna medie în cazul unui şofer cu vârsta de până în 25 de ani se situează la aproape 7.000 de lei, în timp ce frecvenţa depăşeşte 6 la sută.

Studiul a fost efectuat la cererea ASF de către compania de consultanţă Milliman şi s-a bazat pe informaţiile referitoare la prime şi daune brute de reasigurare, pentru ultimii trei ani (2013, 2014 şi 2015), precum şi pe structura detaliată a tarifelor de prime actuale furnizate de cele mai mari nouă companii de asigurare.

Citit 3587 ori Ultima modificare Duminică, 17 Iulie 2016 15:34

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.