Privatizarea malului Dunării - Apele (tulburi) duc la Primărie!

Privatizarea malului Dunării - Apele (tulburi) duc la Primărie!
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* O afacere cu multe mandate (electorale) în urmă… * Terenul pentru staţia de epurare - la schimb cu malul Dunării? * „Din punct de vedere tehnic” şi cadastral totul este OK * Un „bine intenţionat” pentru bugetul local? * Dintre două rele, care e mai mare? *

În zadar am aşteptat din partea autorităţilor publice gălăţene o reacţie concretă vizavi de controversata chestiune a privatizării malului Dunării. Toată lumea din mediul oficial se face „că plouă”.

Cetăţenii aşteaptă, totuşi, un răspuns, o explicaţie, dovadă fiind şi „bombardamentul” de solicitări postate pe site-ul „Vieţii libere”. „Ce-ar fi fost dacă autorităţile Parisului ar fi vândut malurile Senei? Vă spun eu: ar fi ieşit o adevărată revoluţie!”, ne scrie unul dintre cititori.

Poate că tăcerea autorităţilor nu este, legal vorbind, acuzatoare. Poate că este vorba „doar” de… indiferenţă. Dar indiferenţa faţă de locuitorii Galaţiului pentru care Dunărea ne/privatizată mai are o valoare este, în sine, acuzatoare.

Reluăm eforturile de a descâlci iţele acestei afaceri. O luăm „din uşă în uşă” la instituţiile abilitate să dea, măcar în parte, un răspuns la această chestiune. Începem astăzi cu Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI) Galaţi, dar şi cu surse colaterale.

Tehnic, stăm bine…

Din capul locului, directorul OCPI Galaţi, Nicolae Reti, a ţinut să precizeze că, în toată această chestiune, instituţia pe care o conduce are un rol pur tehnic.

„Nu Oficiul de Cadastru stabileşte un drept de proprietate. Noi eliberăm titlul de proprietate, dar nu  noi punem în posesie. Nu avem nici o calitate de a stabili amplasamentul. Aceasta a fost atribuţia Comisiei Judeţene, respectiv a Comisiei Locale de aplicare a Legilor Proprietăţii. Iar din acest punct de vedere nu a fost nimic de obiectat”, ne-a declarat  directorul OCPI Galaţi.

Pe înţelesul tuturor, ideea ar fi că pe parcursul între revendicarea familiei Elizei Alessiu, respectiv a intermediarului Nistor Munteanu, şi privatizarea malului Dunării, totul s-a făcut cu respectarea normelor legale, cel puţin din punctul de vedere al OCPI Galaţi.

„Ce am făcut noi? În urma unui proces-verbal întocmit de către Primăria Galaţi, am scris un titlu de proprietate. Asta era atribuţia noastră în urma validărilor Comisiei Judeţene (de punere în posesie - n.r.). Pe vremea aceea era prefect dl Traian Mândru… Direcţia Silvică a pus la dispoziţie terenul proprietarului, care la momentul respectiv era Primăria, unde, cui să îl dea, în baza celor stabilite de comisiile de aplicare a legilor proprietăţii”, a explicat directorul Nicolae Reti.

Malul a fost împărţit în loturi

Un detaliu deloc de neglijat în contextul acestei afaceri, după cum rezultă din evidenţele OCPI Galaţi, este că noul proprietar al celor 32,4 hectare de pe malul Dunării, Nistor Muntean, a procedat, după cum reiese dintr-un plan cadastral întocmit în februarie 2008, la împărţirea în loturi, în medie cam de aproape un hectar, a terenului pe care mai nou îl deţinea şi l-a scos la vânzare. Şi din acest punct de vedere, în ceea ce priveşte normele OCPI Galaţi, totul a fost în regulă.

„Acel cetăţean a făcut o dezmembrare şi a făcut nişte loturi pe care le-a vândut la diverse persoane. Noi am avut datoria să verificăm şi să avizăm dacă este corectă lucrarea - dacă el e proprietarul, dacă există acces la suprafeţele respective etc. Şi, din punct de vedere tehnic, totul era corect”, susţine directorul OCPI Galaţi.

Interesul public, bată-l vina!

În atâta corectitudine, cel puţin „din punct de vedere tehnic”, am încercat să aflăm care este legătura între privatizarea malului Dunării - Primăria Galaţi şi filiera Alessiu - Munteanu. Din surse bine informate, am aflat că, în fapt, este vorba de o poveste mai lungă.

Astfel, „a fost odată ca niciodată”, cam pe vremea în care la Galaţi apărea ideea construirii unei staţii de epurare, adică prin 2001-2002 („leat” cu prefectul Traian Mândru şi primarul Dumitru Nicolae - n.r.), autorităţile locale şi-au pus problema terenului necesar amplasamentului unui obiectiv atât de ambiţios. Nu-i vorbă, locaţia vizată era încă în proprietatea statului, dar aceasta trebuia scoasă din circuitul silvic.

Ei bine, asta costa municipalitatea, la vremea respectivă, undeva la 7 miliarde de lei, bani pe care Primăria nu-i avea în vistierie. La asta se adăuga şi un timp lung al formalităţilor. Curată fatalitate!

Cineva, „nu se mai ştie cine”, a venit cu o soluţie: Mai simplu, mult mai ieftin ca taxe, era dacă terenul trecea la o persoană fizică. La ce s-au gândit minţile luminate de la acea vreme? „Hai să-i dăm lui Alessiu (Munteanu) terenul unde ne gândim noi să facem staţia de epurare şi apoi facem un schimb de terenuri!”

Chestiunea este că, la acea dată, Primăria Galaţi nu putea să dea la schimb decât terenurile de pe malul Dunării, singurele pe care le avea în proprietate la nivelul unei asemenea tranzacţii. Şi uite-aşa, malul Dunării, bată-l vina, a ajuns proprietate privată!

Altfel spus, dacă ar fi să ne ţinem de glume, poate că ar trebui să-i acordăm şi titlul de „Cetăţean de Onoare” domnului Nistor Munteanu, cel care a ajuns în final proprietarul terenurilor de la Dunăre, pentru faptul că a ajutat municipalitatea să pună în practică planul privind staţia de epurare!

Dar nu ne arde de glume într-o chestiune atât de serioasă, aşa că ar trebui să ne întrebăm dacă intenţiile aleşilor locali, când au fost de acord cu acest schimb de terenuri, au fost chiar atât de caritabile precum par „la nivel oficial”.

Dar cum şi „poveştile” au miez de adevăr, în ediţiile următoare vom încerca să vă prezentăm unde se termină „bunele intenţii” şi de unde încep anumite interese.

Grafică: Florin Novac

Citit 1903 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.