Cum descărcați aplicația pentru validarea certificatului COVID

Cum descărcați aplicația pentru validarea certificatului COVID
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Aplicația Check DCC pentru verificarea și validarea certificatului verde COVID folosit pentru călătoriile în Uniunea Europeană și devenit obligatoriu de luni și în România, în localitățile cu rata de infectare de peste 3 la mia de locuitori, poate fi descărcată gratuit din magazinul de aplicații Google Play, pe un telefon mobil sau pe o tabletă cu sistem Android, potrivit Hotnews.

Conform Comitetului de coordonare a vaccinării, aplicația Check DCC, dezvoltată de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS), permite verificarea și validarea certificatelor digitale UE privind COVID, generate atât în România, cât și în celelalte state interconectate la sistemul informatic european. Pentru descărcare, urmați linkul https://play.google.com/store/apps/details?id=ro.sts.dcc.

Pentru suport tehnic în utilizarea aplicației Check DCC, operatorii economici au la dispoziție următoarele date de contact: telefon: 021.414.44.25, tasta 3; e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

Aplicația nu înregistrează și nu stochează informații, ci doar verifică autenticitatea și validitatea certificatelor digitale UE privind COVID, precizează autoritățile.

Certificatul verde COVID este folosit pentru călătoriile în Uniunea Europeană și a devenit obligatoriu și în România, în localitățile unde incidența cazurilor de coronavirus este între 3 și la 6 la mia de locuitori, pentru accesul în baruri, restaurante, evenimente private, spectacole, concerte.

Citit 3484 ori Ultima modificare Vineri, 24 Septembrie 2021 17:27

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.