Ovidiu Amălinei

Ovidiu Amălinei

La Spitalul de Boli Infecțioase Galați, echipamente medicale unice în țară

Joi, 14 Aprilie 2022 10:00 | Publicat în SĂNĂTATE
Spitalul Clinic de Boli Infecțioase "Sf. Cuvioasa Parascheva" din Galați a fost dotat cu echipamente de ultimă generație - unele dintre ele unice în țară! - grație unui proiect cu fonduri europene, în valoare de aproape 2,7 milioane de lei, derulat de Consiliul Județean (CJ) Galați. Rezultatele obținute de medici sunt atât de spectaculoase încât unele dintre ele au făcut obiectul unor prezentări în cadrul revistelor științifice internaționale. Implementarea investițiilor p ...

Combinatul siderurgic, cea mai mare producție de oțel din ultimii 12 ani

Joi, 14 Aprilie 2022 00:02 | Publicat în ECONOMIE
Combinatul Liberty Galați a anunțat un nivel-record de producție anuală, cel mai mare din 2010 până în prezent, în timp ce Furnalul nr. 5 a obținut cele mai mari volume de când a fost pus în funcțiune, în 1978. Mai exact, în 2021, compania a raportat un volum total de producție de 2,35 milioane de tone de oțel și continuă să crească nivelul, în paralel cu procesele de retehnologizare și reducere a amprentei de carbon. Ca indicatori de producție principali, Liberty Galați ...

Rata anuală a inflației a urcat la 10,15 la sută

Miercuri, 13 Aprilie 2022 11:30 | Publicat în ECONOMIE
Rata anuală a inflaţiei a urcat la 10,15 la sută în luna martie 2022, de la 8,53 la sută în februarie, în condiţiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 10,86 la sută, cele alimentare cu 11,20 la sută, iar serviciile cu 6,53 la sută, potrivit datelor publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS). "Preţurile de consum în luna martie 2022 comparativ cu luna februarie 2022 au crescut cu 1,9 la sută. Rata inflaţiei de la începutul anului (martie 2022 comp ...

Adâncire a deficitului balanței comerciale

Miercuri, 13 Aprilie 2022 09:00 | Publicat în ECONOMIE
Deficitul balanței comerciale a României a fost de 4,581 miliarde de euro, în primele două luni din acest an, mai mare cu 1,504 miliarde de euro decât cel înregistrat în perioada 1 ianuarie - 28 februarie 2021, potrivit INS. Acest rezultat a fost obținut în condițiile în care exporturile au însumat 13,808 miliarde de euro, iar importurile 18,390 miliarde de euro. Exporturile au crescut cu 23,4 la sută, iar importurile au crescut cu 28,9 la sută, comparativ cu perioada similară a a ...

Programul Pelerinajului de Florii în Arhiepiscopia Dunării de Jos

Sâmbătă, 16 Aprilie 2022 00:00 | Publicat în Regional
Sâmbătă, 16 aprilie 2022, în ajunul Praznicului împărătesc al Floriilor, în municipiile Galaţi şi Brăila, precum şi în alte localităţi din cele două judeţe ale Arhiepiscopiei Dunării de Jos se va desfăşura tradiţionalul Pelerinaj de Florii, care aminteşte de momentul Intrării Mântuitorului nostru Iisus Hristos în cetatea Ierusalimului. ”În municipiul Brăila, începând ora 14.00, preoţii şi credincioşii de la bisericile din acest municipiu se vor întâlni în fa ...

O nouă serie de demolări în combinatul siderurgic

Marți, 12 Aprilie 2022 13:00 | Publicat în ECONOMIE
Combinatul Siderurgic Liberty Galați anunță că, în zilele de 14 și 15 aprilie, între orele 17,00 - 19,00, se vor derula o serie de operațiuni de demolare controlată, în vederea scoaterii din uz a unor echipamente învechite. “Lucrările au fost atent planificate și sunt executate de o echipă de specialiști, iar autoritățile de specialitate au fost informate. Din motive de siguranță, zona în care au loc operațiunile va fi securizată cu câteva ore înainte și după acestea ...

Europarlamentarii, în sprijinul refugiaților ucraineni, la Isaccea și Galați (FOTO)

Luni, 11 Aprilie 2022 22:45 | Publicat în Bani Europeni
O delegație a Parlamentului European condusă de președinta Grupului Social-Democrat (S&D), Iratxe Garcia Perez, alături de europarlamentarul Dan Nica, a vizitat luni, 11 aprilie, punctul de trecere a frontierei de la Isaccea, dar și un centru pus la dispoziția refugiaților din Galați (blocul M11) pentru a vedea, la fața locului, cum ar putea instituțiile comunitare să ajute autoritățile publice locale, instituțiile descentralizate, voluntarii, să facă față valului de refugi ...

Nava militară olandeză „Den Helder”, lansată la apă la Damen Galați (FOTO)

Marți, 12 Aprilie 2022 00:01 | Publicat în ECONOMIE
În Șantierul Naval Damen Galați a avut loc luni, 11 aprilie, lansarea modulelor 2 și 3 ale viitoarei nave pentru suport logistic construite pentru Forțele Navale Regale Olandeze, un proiect în valoare totală de 375 milioane de euro. Acest eveniment are loc la mai puțin de un an după ce, în șantierul gălățean, în prezența comandanților Forțelor Navale Regale Olandeze, a avut loc ceremonia de punere a chilei la nava (RNLN) "Den Helder", a doua cea mai mare navă militară constr ...

Dificultățile economice au dus la creșterea numărului de insolvențe

Luni, 11 Aprilie 2022 07:30 | Publicat în ECONOMIE
Numărul societăţilor comerciale şi al persoanelor fizice autorizate (PFA) intrate în insolvenţă a crescut, la nivel național, cu 22,24 la sută în primele două luni din 2022, comparativ cu perioada similară a anului trecut, fiind înregistrate 962 de insolvenţe, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC). La nivelul Regiunii Sud-Est, din care face parte și Galațiul, în primele două luni ale acestui an au fost înregistrate 119 insol ...

Politici "verzi" în locul gazelor din Rusia

Joi, 07 Aprilie 2022 20:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Statele Uniunii Europene (UE) ar trebui să accelereze negocierile pentru un nou set de politici destinate combaterii schimbărilor climatice şi să vină cu obiective mai ambiţioase, în ideea de a putea renunţa cât mai rapid posibil la combustibilii fosili din Rusia, susţin 11 ţări membre UE, transmite Reuters. Rusia furnizează 40 la sută din necesarul de gaze al Europei. Statele semnatare susţin că urgenţa de a înlocui gazele livrate de Rusia cu gaze din alte surse trebuie să ev ...
Pagina 326 din 925