Elena Govaert

Elena Govaert

Cum (nu) funcţionează sistemul de garanţie la sticle în Galaţi

Sâmbătă, 10 August 2019 00:04 | Publicat în SOCIETATE
În Germania, o sticlă de apă minerală este umplută şi refolosită, în medie, de aproximativ 50 de ori până la momentul scoaterii ei din circulaţie pentru reciclare. Acelaşi lucru se întâmplă şi în alte ţări europene, unde s-a găsit o soluţie simplă şi eficientă pentru prevenirea poluării mediului: o garanţie monetară. Acest depozit de bani pe care fiecare cetăţean îl primeşte la returnarea ambalajelor din sticlă a dus la o implicare directă şi la o responsabiliza ...

Refugiu pentru călători, plin de gunoaie

Vineri, 09 August 2019 09:30 | Publicat în SOCIETATE
În staţia de autobuz Trefo, situată pe bulevardul Coşbuc, în sensul de mers spre Bariera Traian, nu există niciun coş de gunoi stradal. Motiv pentru care, pe banca aflată în refugiul respectiv se află întotdeauna ambalaje, sticle de plastic goale sau alte gunoaie provenite de la oamenii care aşteaptă autobuzul. Este drept că, în cazul de faţă, lipsa educaţiei cântăreşte greu, dar la fel de adevărat este că nu este nicio logică între existenţa a două coşuri de gunoi vi ...

Obstacol urban în faţa unui spital din Galaţi

Vineri, 09 August 2019 08:30 | Publicat în SOCIETATE
Spaţiul urban ar trebui să asigure accesul neîngrădit atât persoanelor cu handicap, cât şi persoanelor aflate temporar sau ocazional în situaţii de handicap, în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/1995, privind calitatea în construcţii, cu modificările ulterioare.Nu se întâmplă şi la Galaţi, unde persoanele cu dificultăţi de deplasare şi cele care folosesc scaunul rulant sunt nevoite să se descurce cum pot. Şi nu oriunde, ci chiar la trecerea de pietoni situată în f ...

Sterilizare gratuită în comuna Şendreni

Joi, 08 August 2019 07:00 | Publicat în SOCIETATE
Vineri, 9 august, şi sâmbătă, 10 august, Primăria comunei Şendreni, cu sprijinul Metanoia Tiernothilfe, organizează o campanie de sterilizare gratuită pentru câini şi pisici de rasă comună. Operaţiile vor avea loc într-un container modular, cumpărat cu această destinaţie, începând cu ora 8.00, până la ora 20.00, cu posibilitatea prelungirii programului, în funcţie de solicitări. Pentru programări, cei interesaţi sunt rugaţi să sune la numărul de telefon 0748.061.409. ...

Stradă fără trotuar, într-un cartier gălăţean (FOTO)

Marți, 06 August 2019 00:00 | Publicat în SOCIETATE
Trotuarul aferent blocului N11, scara 3, situat pe bulevardul Traian Vuia nr. 9, din cartierul Micro 38, lipseşte cu desăvârşire. Astfel, la ieşirea din blocul respectiv, ajungi direct în stradă, transformată şi ea într-un fel de parcare de cartier. Parcarea improvizată este luată cu asalt de către locatari, care în lipsă de spaţiu, îşi lasă maşinile pe unde apucă, după principiul "primul venit, primul servit". Situaţia devine aproape insuportabilă seara, după terminare ...

Neutralizare prin ”focul şi para” gălăţenilor. Cenuşă ”la negru”, la Direcţia Sanitar Veterinară Galaţi

Sâmbătă, 03 August 2019 00:01 | Publicat în SOCIETATE
Disperaţi, mai mulţi gălăţeni au reclamat un miros greu, pestilenţial, care sufocă străzile din jurul sediului Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Galaţi (DSVSA). Din spusele acestora, mirosul cu iz cadaveric provine de la incinerarea carcaselor porcilor care au murit sau care au fost ucişi din cauza pestei africane, proces care are loc aproape zilnic la sediul DSVSA. Revolta oamenilor, deşi adesea exprimată, nu duce decât la o stopare temporară a activ ...

Acţiuni de cosit în cartierele Galaţiului

Miercuri, 31 Iulie 2019 10:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Săptămâna aceasta, echipe ale societăţii Gospodărire Urbană vor derula acţiuni de cosit în cartierele Micro 39B, Micro 38, Micro 39A, Micro 39C şi Port, în parcurile Selgros şi Viva, precum şi pe strada Traian, Drumul de Centură şi în zona Falezei Inferioare, potrivit unui comunicat trimis de Biroul de Presă al Primăriei Galaţi. Totodată, Serviciul Public Ecosal se va ocupa de igienizarea zonelor menţionate, prin acţiuni specifice (măturat, răzuit la bordură, întreţine ...

Acţiune de ecologizare la Zătun

Luni, 29 Iulie 2019 17:00 | Publicat în SOCIETATE
Sâmbătă, 27 iulie, 45 de voluntari gălăţeni, înarmaţi cu saci de plastic, mănuşi, mult spirit civic şi foarte conştienţi de efectele dăunătoare ale poluării apelor au participat la o acţiune de igienizare a zonei Zătun. Evenimentul a făcut parte din programul "Cu apele curate" şi a fost organizat de Asociaţia "MaiMultVerde" din Bucureşti, în scopul combaterii şi prevenirii poluării cu plastic a apelor Dunării, prin informare şi educare corespunzătoare. În aproximativ ...

Trotuar din Galaţi, pericol pentru pietoni

Joi, 25 Iulie 2019 08:00 | Publicat în EVENIMENT
Plăcile de beton care au fost folosite pentru realizarea trotuarului aferent străzii Arcului, cea care leagă strada General Ioan Drăgălina de strada Nae Leonard, formează astăzi o suprapunere inestetică şi periculoasă pentru pietoni. Bordurile desprinse în totalitate se află la o distanţă de câţiva centimetri, formând un şanţ în care ar putea intra cu uşurinţă piciorul unui trecător neatent. Deşi normele europene prevăd ca spaţiul urban să asigure accesul neîngrădi ...

Loc de joacă neamenajat corespunzător

Sâmbătă, 20 Iulie 2019 09:30 | Publicat în SOCIETATE
Amenajarea locurilor de joacă din cartierele gălăţene lasă, de multe ori, de dorit. De aceea, părinţii sunt nevoiţi să ia cu asalt marile parcuri ale oraşului, astfel încât copiii lor să se poată bucura de câteva ore de joacă în siguranţă. Pe strada Energiei nr. 9, în zona Siderurgiştilor, se află un astfel de parc de cartier, dotat cu echipamente de joacă nefuncţionale sau învechite. Un balansoar rupt, câteva leagăne şubrede şi nesigure şi o fostă groapă de nisi ...
Pagina 24 din 37