Ştiu că rubrica nu se cheamă "să scriem corect", dar, dacă ne gândim mai bine, vorbirea corectă în limba română înseamnă, totodată, şi scrierea corectă. Mai ales că o bună parte din comunicare se desfăşoară, acum, în mediul virtual, fie pe reţelele de socializare, fie prin SMS-uri. Este mai practic şi, totodată, mai rapid. Nu?
Lipsa diacriticelor, însă, poate duce la confuzii. Astfel, dacă spunem, printr-un mesaj text, că "Mihai are doua fete", putem înţelege fie că Mihai are două fiice, motiv de bucurie pentru orice părinte, fie că Mihai este o persoană duplicitară.
Şi, dacă stăm să analizăm bine situaţia, nici nu trebuie să punem prea multe diacritice. Limba română "loveşte" doar cinci litere cu semne diacritice: ă, â, î, ş, ţ. Şi, din punct de vedere legal, folosirea diacriticelor este pe alocuri obligatorie. În baza "Legii nr. 500/2004 privind folosirea limbii române în locuri, relaţii şi instituţii publice" şi a "Legii nr. 24/2000, republicată, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative", textul materialelor care emană de la instituţiile statului (şi cu atât mai mult a celor de utilitate publică) este obligatoriu să fie scrie corect, cu toate semnale diacritice necesare, atât în limba română, cât şi atunci când se reproduc cuvinte din alte limbi.
Şi abia acum ajungem la partea cea mai interesantă. Scrierea fără diacritice a unor cuvinte le poate face extrem de interpretabile. Să luăm, ca exemplu, cuvântul "tata". Acesta poate fi citit ca "tata", "ţaţă", "ţâţă", "tată", "ţâţa". Aşadar, aruncat fără diacritice în mijlocul unei propoziţii, cuvântul "tata" poate însemna diverse lucruri.
Şi în alte limbi este absolut imperativă scrierea cu diacritice, iar cele mai bune exemple sunt franceza, germana şi maghiara. Ca urmare, cei care scriu fără diacritice, în special funcţionarii publici, politicieni, parlamentarii şi guvernanţii, pe lângă faptul că dovedesc o lipsă de respect faţă de cititori (de utilizatori), sunt etichetaţi şi ca agramaţi (ca persoane care fac greşeli elementare de limbă, deşi se pretind oameni culţi), ca ignoranţi, inculţi, necultivaţi, neinstruiţi, neînvăţaţi, proşti, "glorioşi analfabeţi profesional" etc.
În orice text românesc, lipsa diacriticelor denotă o gravă lipsă de profesionalism şi de cultură generală elementară.
Cuvântul săptămânii
Grafofobie - pentru că am tot vorbit despre scrierea corectă, este bine săştiţi şi cum se cheamă teama de a scrie de mână. Pentru că asta este grafofobia, de fapt. Aşadar, când vedeţi că cineva scrie cu picioarele, nu vă grăbiţi să râdeţi de el. Gândiţi-vă că ar putea suferi de o fobie gravă!
