Sculpturi şi desene din viaţa unor bunici

Sculpturi şi desene din viaţa unor bunici
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Ecaterina şi Aurel Simionescu sunt doi pensionari veniţi de la Botoşani la Galaţi, în urmă cu 13 ani, pentru a-şi creşte nepoata care locuia aici împreună cu părinţii.

În acest timp fetiţa a crescut, şi-a urmat calea ei în viaţă, iar bunicii au rămas să-şi petreacă bătrâneţile în oraşul de la Dunăre, căutând să-şi umple timpul cu îndeletniciri care să le alunge singurătatea şi să le dea satisfacţia că lucrează ceva.

Bătrânul cioplitor în lemn

După ce a ieşit la pensie, Aurel Simionescu s-a preocupat de o mai veche pasiune a sa - sculptura în lemn.

Îşi aminteşte că a învăţat tainele acestui meşteşug pe la vârsta de 14 ani, de la un frate mai mare, însă apoi nu a mai avut vreme să lucreze.

Acum are destul timp la dispoziţie pentru a ciopli lemnul de tei din care confecţionează casete, cruci, rame, măsuţe şi tot felul de alte obiecte împodobite cu modele realizate manual. Lucrează cu îndemânare şi migală obiecte din lemn cu care merge la expoziţii şi târguri organizate la Galaţi sau care ajung uneori departe, peste hotare. 

„Am lucrări împrăştiate în toată lumea. O doamnă care a luat de la mine o cruce şi o ramă de fotografie mi-a spus că vrea să i le trimită fiicei, în Australia, iar un israelian de origine română care a găsit cruci de-ale mele la un chioşc le-a luat pe toate”.

„Când era elev, fiul nostru purta corespondenţă cu o faţă din Franţa căreia i-am trimis cadou mănuşi croşetate de soţie şi cruci sculptate de mine, pe care le-a apreciat foarte mult”, spune cu mândrie Aurel Simionescu”.

„Deşi  are o vârstă destul de înaintată, pasiunea îi dă putere să prelucreze încă lemnul într-un mod deosebit şi foarte apreciat. De-o săptămână ciopleşte o cutie a milei pentru o biserică, pe care mai trebuie doar să o finiseze, şi-apoi începe altceva pentru că mai are multe idei, şi timp şi lemn.

Confesiuni în culori şi cuvinte

Ecaterina Simionescu spune că îşi alină sufletul descriind frumuseţile naturii în cuvinte şi culori. Descrie în versuri locurile natale, pictează sau desenează monograme.

„Mi-a plăcut întotdeauna să scriu, m-am jucat cu literele. Când se făceau şedinţele acelea plictisitoare aveam hârtie şi creion, şi în timp ce ei vorbeau, eu mâzgăleam”.

„Mi-a plăcut să împodobesc literele cu crenguţe şi flori pentru că înainte se purtau monograme pe fular, pe rever, fie că era făcute la bijutier, fie că erau cusute”, spune cu nostalgie Ecaterina Simionescu.

Visul ei ar fi să stârnească interesul copiilor pentru lucrul manual, care însă nu-i mai atrage pe cei din această generaţie.  

„Bătrâneţea este o povară greu de suportat. În această pustietate, puţini sunt acei care îşi găsesc o cale demnă de mângâiere, fie că e un talentat povestitor ce deşiră cu har deosebit firul evenimentelor care au zburat pe aripile timpurilor, sau sunt unii care găsesc o altă ocupaţie mai deosebită şi practică”.

„Atunci bătrâneţea se trezeşte din amorţeală şi se delectează cu realizările proprii, de moment, care te mângâie duios”, scrie doamna Simionescu, într-una dintre mărturiile aşternute pe hârtia care-i este tovarăş în trecerea clipelor.

Dacă pictezi, modelezi, împleteşti, meştereşti, confecţionezi sau colecţionezi lucruri mai mult sau mai puţin obişnuite şi ai făcut din asta o pasiune te invităm să ne împărtăşeşti lucrurile cu care îţi ocupi timpul liber. Trimite un e﷓mail la adresa ana@viata﷓libera.ro pentru ca povestea ta să﷓i poată bucura şi pe alţii sau să﷓i îndrume pe aceeaşi cale.

Citit 1255 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.