Vladimir Drăghia şi Giani Kiriţă au revenit la Exatlon

Vladimir Drăghia şi Giani Kiriţă au revenit la Exatlon
În imagine, Vladimir Drăghia
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Vladimir Drăghia şi Giani Kiriţă, cei doi foşti concurenţi şi coechipieri de la Exatlon, au revenit în Republica Dominicană cu o misiune dificilă şi nobilă, aceea de antrenori.

Vladimir Drăghia şi Giani Kiriţă vor fi antrenori în cel de-al treilea sezon al reality show-ului fenomen„Exatlon”, difuzat de sâmbătă până marţi, de la ora 20,00, la Kanal D. Foştii coechipieri vor fi alături de concurenţi în cea mai dramatică şi frumoasă competiţie a vieţii lor, îi vor ghida pe aceştia în drumul spre victorie şi îi vor susţine în toate încercările prin care vor trece.

„Sunt măgulit de noua postură pe care o am în acest sezon. Voi încerca să ajut echipa să aibă o experienţă cât mai plăcută acolo. Îndrumările nu vor fi legate doar de trasee. Le voi împărtăşi din experienţa mea din primul sezon, voi face tot posibilul ca fiecare membru al echipei mele să se poată întoarce acasă câştigător”, a declarat Vladimir Drăghia.

Dacă Vladimir a acumulat o experienţă uriaşă în calitate de concurent, ajungând chiar să câştige trofeul „Exatlon”, în primul sezon, Giani Kiriţă a trecut deja şi prin experienţa de antrenor.

„Cu siguranţă, experienţa dobândită în cel de-al doilea sezon mă va ajuta acum. Am avut de lucru, am nimerit atunci într-o perioadă dificilă a echipei. Ce pot să spun este că sunt un profesionist şi mă voi dedica total, şi acum, echipei mele. Referitor la Vladimir, e interesant ce se întâmplă. Noi eram duşmani înainte de primul sezon «Exatlon», în timpul show-ului am devenit prieteni, iar acum ne întoarcem în Republica Dominicană pe poziţii rivale. Iar eu nu am prieten în teren”, a declarat Giani Kiriţă.

Vladimir Drăghia spune că nu se va raporta la Giani ca la un rival. Cerebral şi hotărât să câştige, deţinătorul trofeului primului sezon îşi va urmări obiectivele cu tenacitate şi echilibru.

„Aşa cum am făcut şi în primul sezon, mă voi concentra la ceea ce voi face eu, nu la capra vecinului. Nu îl văd pe Giani ca pe un rival. Nu am rivali acolo, am obiective. Iar pentru îndeplinirea obiectivelor nu consider că trebuie să îmi elimin rivalii, ci că trebuie să fiu eu mai bun, trebuie să îi ajut pe cei din echipa mea să fie mai buni decât ei înşişi, zi de zi. Cam aşa cred că se câştigă sănătos un concurs”, a adăugat Vladimir Drăghia.

Celor doi antrenori le revine misiunea dificilă şi nobilă de a-şi coagula echipele, de a le motiva, mai ales în momente de cumpănă, şi de a le insufla încredere. Călătoria impresionantă a depăşirii limitelor prin care vor trece cei 20 de concurenţi va deveni şi călătoria lor, una presărată, ca şi până acum, cu slăbiciuni fireşti, ambiţii uriaşe, sacrificii, dovezi impresionante de prietenie şi fairplay.

Sursa: agentiadepresamondena.ro

Citit 1381 ori Ultima modificare Vineri, 01 Februarie 2019 13:05

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.