Cuvinte pe care nu le folosim cum trebuie

Cuvinte pe care nu le folosim cum trebuie
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

V-aţi întrebat vreodată dacă toate cuvintele pe care le folosiţi sunt corecte? Pentru că unele, deşi sună corect în context, sunt complet greşite. Astăzi o să vorbim despre aceste greşeli importante pe care le facem în vorbire, chiar fără să ne dăm seama.

Unul dintre aceste cuvinte este “patetic”. Contrar opiniei multora, patetic nu înseamnă "de toată jena, jenant", ci cumva opusul, aşa cum poate fi verificat în dicţionarul limbii române. De "vină" pentru această utilizare greşită a termenului este limba engleză, unde "pathetic" înseamnă "jalnic", "vrednic de milă". Iată ce ne spune dicţionarul. Patetic = plin de patos, care emoționează, impresionează, înduioșează; plin de emfază, de afectare. Este greşit, astfel, să spunem “Comportamentul este criticat de toţi colegii. Nu înţelegi, dar eşti patetic!”. Corect ar fi să spunem “Interpretarea pianistului a fost patetică, iar cei mai în vârstă s-au simţit profund impresionaţi, unii fiind observaţi cum li s-au umezi ochii”. Tot greşit este să spunem “Cum de eşti aşa de patetic, să te milogeşti pentru atât de puţin...”. Forma corectă este “Cum de eşti aşa de jalnic, să te milogeşti pentru atât de puţin...”. Şi, cu toate astea, ne lovim de “pateticul” situaţiei în fiecare zi, la jurnalele de ştiri şi nu numai.

Deşi pare greu de crezut, şi “alternativa” este folosită greşit. Alternativa este posibilitatea de a alege între două soluţii, între două situaţii care se exclud. Este greşit să spunem “Am două alternative: să devin şeful departamentului ori să ocup o funcţie similară în străinătate”. Corect ar fi să zicem “Alternativa pe care o analizez este următoarea: să devin şeful departamentului ori să ocup o funcţie similară în străinătate”. Asta pentru că în varianta greşită enunţarea existenţei a două alternative implică prezenţa a patru variante, ceea ce nu este în acord cu restul enunţului, în care se vorbeşte de două variante.

V-aţi lămurit? Exemple mai sunt, dar nu ne ajunge spaţiul. Ne mai auzim şi săptămâna viitoare.

Citit 1941 ori Ultima modificare Joi, 13 Iunie 2019 18:26

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.