Evaluaţi acest articol
(7 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

Scriam într-un articol mai vechi despre adjectivul "grizonant", folosit, în cea mai mare parte a situațiilor, cu forma sa eronată, "grizonat". Unele greșeli de limbă sunt folosite cu atâta stăruință încât riscă să înlocuiască, în viitorul apropiat, formele corecte. În aceeași situație se găsește un alt adjectiv uzual în limba română, "spăsit". Da, este folosit destul de des, însă probabil că de cele mai multe ori l-ați auzit sub forma "spășit", care, bineînțeles, nu este corectă.

Nu doar în vorbirea de zi cu zi întâlnim varianta "spășit", ci uneori aceasta apare inclusiv la televizor, rostită de oameni de "cultură", sau chiar în diferite cărți. "Bărbatul privea spășit cum apele îi iau casa", scrie într-un articol referitor la inundații. "Tânăra stătea spășită, știind că a greșit în fața familiei", sună o traducere dintr-un roman străin.
Din cauza frecvenței cu care este folosit, acest cuvânt greșit aproape că nu ne mai face să tresărim atunci când îl auzim sau când îl vedem scris. Totuși, trebuie spus că termenul "spășit" nu există în limba română și probabil că nu are vreo semnificație nici în restul limbilor. În schimb, Dicționarul Explicativ al Limbii Române ne indică forma "spăsit", cu pluralul "spăsiţi". Acest adjectiv se referă la oameni și înseamnă "care se arată pocăit, smerit sau nevinovat". Proveniența sa în limba română vine din limba slavă (veche), unde avea forma de "sŭpasiti". Așadar, "bărbatul privea spăsit cum apele îi iau casa" și "tânăra stătea spăsită, știind că a greșit în fața familiei".
Cel mai probabil, confuzia pornește de la verbul "a ispăși". Datorită formelor apropiate pe care le au, mulți vorbitori consideră că "spășit" vine la la "ispășit", ceea ce este, bineînțeles, total greșit. Verbul "a ispăși" înseamnă "a suferi din cauza unei greșeli, a o răscumpăra prin suferință. A executa o pedeapsă privativă de libertate în urma condamnării; a expia". În trecut, același verb însemna și "a cerceta și a evalua paguba făcută (de vite) pe proprietatea altuia".

Cuvântul săptămânii

Pe 11 iunie, s-au împlinit 110 ani de la nașterea celebrului oceanolog Jacques-Yves Cousteau. Ofițer în Marina franceză, Cousteau a devenit cunoscut în întreaga lume ca explorator al vieții subacvatice în domeniul oceanografiei, dar și ca fotograf, producător de filme și inventator de aparate submarine. În calitate de comandant al navei oceanografice "Capypso", Cousteau a făcut campanii maritime de explorare științifică din 1950 și până în 1996. În onoarea sa, vorbim astăzi despre cuvântul "oceanografie". Potrivit dicționarelor, oceanografia este o "ramură a hidrologiei care se ocupă cu studiul și descrierea științifică a oceanului planetar. Știință care se ocupă  cu studiul influenței mediului marin asupra florei și a faunei marine de la diferite adâncimi". Este o știință care dispune de un teren de cercetare vast. Din suprafața totală a Pământului, de 510 milioane de kilometri pătrați, 361 de milioane de kilometri pătrați este suprafața ocupată de apa mărilor și a oceanelor și doar 149 de milioane de kilometri pătrați îi revin uscatului. Spre deosebire de oceanografie, "limnologia" este o ramură a hidrologiei care se ocupă cu studiul fenomenelor care au loc în apele interioare stătătoare: lacuri și bălți, atât în cele naturale, cât și în cele artificiale.

Citit 1278 ori Ultima modificare Joi, 11 Iunie 2020 22:18

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.