Dacă ar fi să facem un clasament al tipurilor de greșeli cel mai frecvent comise în limba română, pleonasmul, cu toate variantele sale, ar ocupa, fără îndoială, un loc fruntaș. Uneori, facem pleonasme tocmai din dorința de a fi mai clari în exprimare. Alteori, unele pleonasme au fost folosite în mod atât de frecvent încât tindem să nu mai facem distincția între corect și greșit.
Printre pleonasmele cel mai des întâlnite în limba română se numără: ”urcă sus”, ”coboară jos”, ”moș bătrân”, ”babă bătrână”, ”ieși afară”, ”aversă de ploaie”, ”a colabora împreună” sau ”a șopti încet”. În DEX, ”pleonasmul” este definit drept o ”eroare de exprimare constând în folosirea alăturată a unor cuvinte, construcții, propoziții etc. cu același înțeles”. În limba română, acest substantiv neutru provine din franțuzescul ”pléonasme”.
Potrivit libertatea.ro, lingviștii sunt de părere că o sursă a pleonasmului o reprezintă cuvintele împrumutate din alte limbi, deoarece au fost traduse „mot-à-mot” în limba română și au fost preluate ca atare. Totodată, într-un pleonasm există două tipuri de greșeli: fie este vorba despre două cuvinte care au același înțeles, fie vorbim despre două cuvinte în care unul dintre ele îl înglobează pe celălalt și îi subînțelege celuilalt explicația ("imperios necesar").
Și exprimarea ”un procent de cinci la sută” este pleonastică, deoarece termenul ”procent” înseamnă ”a suta parte dintr-o cantitate dată; proporție în raport cu o sută; sutime; procentaj”. Așadar, putem spune ”o proporție de cinci la sută din…”, dar nu ”un procent de cinci la sută din…”.
Nici exprimarea ”mai poate fi posibilă” nu prea este posibilă, dacă e să fim corecți față de limba română. Putem spune însă ”mai este posibilă” fără a ne teme de o greșeală.
Nu în ultimul rând, și cele trei pleonasme din titlul articolului sunt destul de des întâlnite.
Cuvîntul săptămânii
Odată cu începerea noului an școlar și cu posibilitatea ca mii de elevi să facă școală de acasă, așa-numita ”teleșcoală”, caietul de hârtie a ajuns să fie înlocuit, în multe situații, cu tabletele electronice. În limba română, Dicționarul Explicativ nu definește încă acest termen în accepțiunea pe care cei mai mulți dintre noi am ajuns să i-o atribuim. Astfel, substantivul ”tabletă” înseamnă, conform DEX 2009, ”un preparat farmaceutic de formă plată, rotundă sau pătrată; pastilă, pilulă, bulină”. O altă definiție acceptată este cea de ”preparat alimentar dulce, solid, prezentat în mici plăcuțe de formă dreptunghiulară”. Mai rar, poate însemna și ”caiet de note, de însemnări”. O altă accepțiune a termenului este de ”specie publicistică de mici dimensiuni, de obicei pe o temă de actualitate și cu accente pamfletare”. Oricum, în fiecare dintre variantele din DEX, termenul provine din franțuzescul ”tablette”.
Totuși, în prezent, cel mai des întâlnit este substantivul ”tabletă”, cu înțelesul de dispozitiv electronic cu ecran și cu un sistem de operare, care provine însă din engleză, unde se scrie ”tablet”, o prescurtare de la ”tablet computer”.
