* Un copac mănâncă oţel… *
Chiar şi asta ar fi de ajuns, într-un oraş fără atracţii turistice, fără istorie ca al nostru, dar civilizat din Franţa, SUA sau Japonia!
Doar atât şi turiştii care n-au mai văzut un căpcăun vegetal care să mănânce fierul din port, să vină să fotografieze asemenea minune, până la urmă naturală.
Am fotografiat bătrânul copac de la marginea fluviului în timp ce, nu departe, doi turişti germani se mulţumeau să facă de zor poze bărcuţelor scorojite şi şalupelor ruginite de pe mal…
Poetul Corneliu Antoniu mi-a vorbit despre această ciudăţenie de la malul Dunării şi când am găsit copacul, într-adevăr, m-am crucit:
Nu numai rădăcinile, dar şi trunchiul gros al bătrânului arbore au înghiţit aproape în întregime o bătrână baba – un stâlp gros de oţel, cu cap rotunjit, de care s-au legat cândva călătoarele vase ale întregii Europe, poate şi dintre cele cu pânze, care ne vizitau oraşul pe vremea când acesta era port cu adevărat…
Şi malul, presat de mâna omului, prin blocurile construite pe o faleză dispusă să se mişte la vale, a împins pământul spre apă îngropând babaua „până la gât”, ca pe zmeul din poveste.
Şi încă altele câteva, care abia se mai văd… Copacului i-a fost deci mai uşor să crească deasupra, asigurându-şi o „rădăcină” de oţel.
Rezultatul? Un fel de sculptură metalo-lemnoasă, de o senzualitate aparte, care aşteaptă parcă să fie inclusă în tabăra sculpturilor în metal de mai încolo.
Puteţi admira copacul-minune între capătul din stânga al scărilor din granit care coboară în fluviu şi pontonul Vega.
